Home Din Umbră Efecte colaterale

Efecte colaterale

by admin
434 views

Într-un material întitulat “De-a şoarecele şi pisica”, Bistriţa24.ro  a prezentat “meciul” jucat de serviciile de informaţii ale României cu serviciile similare din statul vecin şi prieten, Ungaria, legat de aducerea în România a rămăşiţelor scriitorului maghiar Nyiro Jozsef şi înhumarea acestora print-o ceremonie oficială cu participarea unor oficialităţi ale statului ungar. Meciul” după cum se ştie s-a terminat la egalitate, dar cu un avantaj uriaş pentru noi.


Avantajul constă în faptul că, poate prima dată după Decembrie 1989, ungurii probabil, au înţeles că nu pot face chiar tot ce vor în Transilvania. Noua guvernare instalată la Bucureşti a pus piciorul în prag, lucru ce a deranjat enorm fosta guvernare portocalie, criminală, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, cărora le-a stricat “jocurile”.


Anticipam la momentul respectiv că după cum evoluează evenimentele se pare că partida nu s-a încheiat definitiv. Vor mai urma sigur şi alte reprize.


Faţă de gestul autoritătilor de la Budapesta de a sfida poporul roman, prin încercarea de aducere a rămăşiţelor pământeşti ale lui Nyiro Jozsef, un personaj acuzat de fascism şi anti-Semitism, au luat poziţie inclusiv Institutul pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, a cărui poziţie a fost fără echivoc.


“Scriitorul maghiar Nyiro Jozsef a fost un militant al fascismului în Ungaria şi în baza legislaţiei din România, care interzice simbolurile şi promovarea unei asemenea ideologii pe spaţiul public, nu-şi au locul manifestări oficiale la care se pot asocia semnificaţii ale ideologiilor extremiste”, au spus reprezentanţii prestigioasei instituţii.

Efectele nu au întârziat să apară, recent laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, a returnat Ungariei ordinul Marea Cruce după ceremoniile în onoarea lui Jozsef Nyiro.


Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace, a înapoiat Ungariei ordinul Marea Cruce, primit în 2004, ca urmare a participării preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, la o ceremonie organizată în România în memoria lui Jozsef Nyiro.


Într-un comunicat, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” anunţă că este împuternicit de către prof. univ. Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, să transmită următoarea scrisoare prin care înapoiază statului ungar Ordinul Marea Cruce, „ca urmare a intensificării manifestărilor antisemite sau cu semnificaţie fascistă la care participă oficiali ai Republicii Ungaria”.


„Domnule preşedinte, am aflat cu profundă dezamăgire şi indignare despre participarea dumneavoastră, alături de secretarul de stat pentru cultură Geza Zsocs şi de liderul formaţiunii de extremă-dreapta Jobbik, Gabor Vona, la o ceremonie organizată în România în memoria lui Jozsef Nyiro. (…) Mi se pare ofensator ca preşedintele Parlamentului ungar să participe la o ceremonie în favoarea unui ideolog fascist ungar al regimurilor Miklos Horty şi Szalasi”, scrie Elie Wiesel.


„Nu vreau să fiu asociat în niciun fel cu aceste activităţi. În consecinţă, renunţ la Ordinul Marii Cruci pentru Merite acordat de Republica Ungaria pe 24 iunie 2004”, precizează Wiesel.


În 24 mai, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, declara pentru MEDIAFAX că instituţia pe care o reprezintă se opune înhumării în România a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, în cadrul unui eveniment public. „A fost parlamentar în Parlamentul fascist de la Budapesta, a scris în ziare de orientare fascistă de la Budapesta, a fost vicepreşedintele unei comisii parlamentare când era Guvernul Szálasi la putere, şi în consecinţă – e adevărat, nu a făcut crime, nu a instigat la crime – dar a făcut politică activă de orientare fascistă. Dacă familia sau cineva, pentru că într-adevăr s-a născut în Ardeal, de acolo a plecat, dacă vrea să fie reînhumat de către familie în cimitirul din localitatea în care s-a născut, pentru înhumare privată nu avem nimic. (…) Noi ne-am exprimat rezervele şi am considerat că ar fi un prilej pentru a promova o imagine pozitivă a unui personaj care a făcut politică de extremă dreapta în perioada celui de-al doilea război mondial”, a spus Alexandru Florian.


Guvernul Ponta, spre deosebire de Preşedinţie, şi-a exprimat dezacordul în mod public şi a acţionat în consecinţă faţă de intenţia oficialităţilor ungare de a aduce în România rămăşiţele lui Nyiro, spre a fi reînhumate în cadrul unui ceremonial desfăşurat pe parcursul mai multor zile în Ghiorgheni, Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc.

Foto: Animanews.com


 

 

You may also like

Leave a Comment