Home Naţional Răspunsul României pentru Dodon

Răspunsul României pentru Dodon

by admin
185 views

Sute de români s-au mobilizat şi au donat bani pentru a dota 875 de şcoli şi facultăţi din Republica Moldova cu câte o hartă a României interbelice, în cadrul campaniei „După hartă şi răsplată”, demarată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. 

Această campanie reprezintă reacţia unioniştilor la gestul revoltător al socialiştilor, conduşi de Igor Dodon, care au rupt harta României Mari în Plenul Parlamentului Republicii Moldova. Pentru ca proiectul să se încheie cu succes şi pentru ca adevărul istoric să ajungă în fiecare instituţie de învăţământ de peste Prut mai  este nevoie de contribuţie financiară pentru încă 180 de hărţi.

          „Le mulţumim celor care au răspuns apelului nostru de a duce mesajul României în fiecare şcoală din Republica Moldova şi îi îndemnăm şi pe cei care află acum de această campanie să contribuie pentru cele 180 de instituţii care încă nu beneficiază de o hartă a României interbelice. Fiecare gest contează, iar înverşunarea oponenţilor Unirii demonstrează că aceştia se tem şi recunosc impactul puternic al curentului unionist în rândul populaţiei”, a declarat Mădălina Hriţuleac, Secretar General al Platformei Unioniste Acţiunea 2012.

Amintim că pe 1 decembrie, 450 de licee din stânga Prutului au primit hărţi, drapelul României şi panglică tricoloră, într-un proiect desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei de la Chişinău. De atunci, cererea înregistrată la nivelul şcolilor şi la nivelul universităţilor a fost foarte mare.

Donaţiile pentru hărţi se pot face la adresa http://actiunea2012.ro/doneaza-3 , folosind cardul/PayPal sau transferul bancar, cu menţiunea „DONEZ O HARTĂ”.  De asemenea, donaţiile pot fi preluate de coordonatorii departamentului financiar aflaţi la sediul din Bucureşti; persoană de contact – Olga (telefon: 0742811427).

Platforma Unionistă Acţiunea 2012                                                            1 februarie 2016

You may also like

Leave a Comment