Vremea in Bistrita

Temperatura:
13°C
Vremea 15 zile Portal Info
.

Români de pretutindeni uniți sub tricolor

11.08.2014 14:17 | Autor: bistrita24 | Categoria: Actualitate
Vizualizări: 935 | 0

 Platforma Unionistă Acţiunea 2012 lansează marţi, 12 august, campania “Lunile Tricolorului” în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului, în prezenţa autorităţilor locale, a parlamentarilor şi a clericilor de la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din localitate.

          La ora 13:00, un uriaş steag tricolor de 150 de metri va fi desfăşurat de cei 100 de participanţi, români din Republica Moldova, din jurul graniţelor şi de pretutindeni. Acţiunea va dura aproximativ 30 de minute şI va marca prin tricolor - simbol al identităţii şi unităţii naţionale - dorinţa de regăsire a românilor de pe ambele maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat. Tricolorul va fi desfăşurat apoi în mai multe oraşe, printre care Iaşi, Bârlad, Cluj, Braşov, Argeş, Galaţi, Călăraşi, iar în final va ajunge la Chişinău, unde pe 14 septembrie va fi organizată o amplă manifestaţie stradală.

         Campania de promovare a unităţii naţionale, “Lunile Tricolorului”, se va desfăţura în perioada 12 august - 12 octombrie, când o serie de evenimente vor fi organizate pe ambele maluri ale Prutului, printre care distribuirea de panglici tricolore şi materiale informative, şcoli de vară, tombole şi flashmob-uri în marile oraşe şi marşuri unioniste în cele două capitale româneşti: Chişinău şi Bucureşti.

         Următoarea acţiune va avea loc la Bârlad, în perioada 18-22 august, unde va fi organizată o Şcoală de Cultură şi Afirmare Românească, care are în vedere pregătirea şi valorificarea potenţialului tinerilor unionişti, prin prezentarea unor modele româneşti autentice, susţinerea unor prelegeri de istorie, management cultural şi de proiect, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi aplicative. În Bucureşti, toţi cei care conştientizează necesitatea apropierii celor două state româneşti vor putea participa la activităţi organizate cu ocazia zilelor de 27 august – Ziua Naţională a Republicii Moldova şi 31 august – Ziua Limbii Române. 

.
Comentarii () Adaugă comentariu
.