Home Social Ştefania Trendy Look – un vis devenit realitate

Ştefania Trendy Look – un vis devenit realitate

by B24
316 views

 

Aşa a început povestea….

“Am terminat Universitatea de arte şi design din cadrul Facultăţii de arte decorative şi design Ion Andreescu Cluj , secţia textile , specialitatea modă.

 

În timpul facultătii făcînd practică într-un atelier de creaţie vestimentară la Cluj , undeva pe Horea, pe cînd îmi pregăteam colecţia pentru diplomă mi-a venit ideea de a-mi face propriul atelier .

Am avut primul meu contact cu clienţii în cadrul atelierului în care făceam practică, deasemenea cu oamenii care lucrau începind de la o simplă croitoreasă pîna la ultima persoană care era antrenată în activitatea de creaţie.

Am teminat facultatea in 2005 după care am luat cu brio examenul de titularizare pe post in învăţămint apoi la începutul anului 2006 in primăvara, mi-am deschis propriul atelier.

Au urmat primele mele creaţii , pe care le-am făcut pentru prieteni, cunoscuţi , pentru mine personal, pentru rudele mele, iar apoi încet încet au început să vină si clienţii , care în timp au devenit fideli .

Clienţii mei m-au ales pentru că vor sa îmbrace produse unicat care să îi pună in valoare. Eu fac şi multe aplicaţii hand made, tot ce înseamnă broderie şi accesorii ce se aplică apoi pe vestimentaţie”, ne povesteşte Ştefania Borodi Simionca, designerul Ştefania Trendy Look .


Un stil aparte….




“În primul rînd încerc să urmăresc tendinţele în fiecare primavară –vară, toamnă – iarnă ca designer trebuie să ştiu tot ce se poartă, chiar dacă tendinţele nu se mulează întotdeauna pe dorinţele clienţilor, am obligaţia să le aduc la cunoştiintă pe ce linii se merge .

Folosesc mult aplicaţiile hand made pe un croi mai deosebit cu amprentă proprie .

Sectorul căruia mă adresez este destul de limitat deoarece în mod firesc clienţii îşi fac o ţinută deosebită doar pentru evenimente precum nuntă , botez, stare civilă, iar creaţiile mele nu se încadrează într-un tipar clasic.

Am déjà in spate 7 ani de creaţie şi clienţi rămaşi fideli stilului meu încă de la început , clienţi care se declară multumiţi şi în ziua de astăzi de creaţiile achizitionate în urmă cu ani de zile .

Am şi clienţi ce preferă ţinute business sau office.

Mă adresez însă în mod deosebit femeii cu personalitate, femeii puternice, încrezătoare în propriile forţe , nonconvenţionale pentru care pot crea produse ce mă reprezintă ca şi designer vestimentar .

Femeia ce imbracă ţinutele mele va fi observată de toată lumea , va ieşi în mod sigur în evidentă , va străluci ”, declară convinsă Ştefania.


Calitatea are preţul ei ….


“ Preţurile sunt rezonabile, 400 lei o rochie de seară , între 2000 şi 4000 lei o rochie de mireasă cu sau fară materialul clientului”, ne informează Ştefania.


Aşa se naşte o nouă creatie….


“Vine clientul cu o idée, iar apoi de la aceea idée dezvoltăm, inspirîndu-ne din marii creatori şi trendul din sezonul respectiv, personalizînd cu aplicaţii deosebite , ce pot fi apoi folosite nu doar pe rochie ci purtate chiar şi in păr.

Folosesc materiale de calitate, mătăsuri şi voaluri naturale, accesorizate cu mărgele de sticlă, paiete nonconvenţionale, şnururi, panglici”.


Se pregăteşte de o nouă colecţie….


“Probabil în colaborare cu o prietenă care lucrează în acelaşi domeniu, fosta colegă de liceu şi de facultate, voi încerca să fac o linie foarte simplă ca şi croi, pictată manual, iar în plus pregatesc noua colecţie ce va cuprinde rochii de seară din dantelă cu influenţe din anii 80 , cu mult volum , franjuri şi epoleţi, şi tafta cu fir metalic, cu o direcţie spre flori şi natura şi finalizînd contrastant cu voaluri fluide.

Sper ca pînă în primăvara anului 2013 să finalizez noua colecţie şi să ne putem bucura de ea într-un cadru adecvat.

Pentru prezentări folosesc cele mai frumoase fete şi modele cunoscute din Bistriţa, foste Miss Bistriţa, Miss Transilvania.

Dincolo de creaţia vestimentară fac şi creatie de accesorii şi de aplicaţii care se pot pune în păr la gît pe curea cu preţuri între 30 şi 100 lei.

Punctez foarte mult pe unicitate : la mine vin persoane cărora le pictez blugii sau alte articole vestimentare ori de încălţăminte, le cos tot felul de aplicaţii”


Întrebată dacă mai are timp de propria persoană , Ştefania ne răspunde cu zîmbetul pe buze:


“Pentru copii îmi fac timp, în primul rind, apoi pentru una din pasiunile mele, gătitul ,unde îmi pun în aplicare veleităţile creative”.


Vă aşteaptă să îndrăzniţi…


Ocaziile speciale bat la uşă, Crăciunul şi Revelionul sunt aproape , dacă vă doriţi să fiţi cea mai inedită apariţie a serilor de sărbătoare nu ezitaţi, acum este momentul să îndrăzniţi să purtaţi creaţiile Ştefaniei Borodi.

Ştefania vă invită să îi vizitati paginile de facebook Borodi Ştefania şi Ştefania Trendy Look, iar pentru comenzi vă aşteaptă la atelier pe strada Zefirului nr 9 sau la telefon 0728084963.



Interviu realizat de Crina Moldovan

Foto : Bodiu Patriciu Emilian, Adrian Sigmirean, Ciprian Moldovan

You may also like