Oamenii se străduiesc să ajungă la onoruri şi situaţii înalte fără să se întrebe dacă şi le doresc cu adevărat şi dacă au tăria necesară pentru a duce lucrurile la bun sfârşit.
Condiţia majoră, pe care Iorga o punea politicienilor, era să aibă „suflet politic”. Oare cei ce au condus sau conduc destinele ţării au dat dovadă de aşa ceva?
Nu! Ei ne-au îmbătat cu apă rece, surzi la năpasta altora, au devenit nişte laşi lipsiţi de cea mai mică doză de curaj.
Dar, ei au reuşit să-şi creeze un „stil” de existenţă, extinzându-l la toate nivelurile sociale, acesta dovedindu-se la fel de periculos, ca o boală incurabilă.
Minciuna, aceasta-i boala fatală. Ea este inamicul public numărul unu. Într-atâta s-au obişnuit cu ea, într-atâta au asimilat-o, că nici nu o mai simt. Dar, ei nu se gândesc că această boală îi sapă, îi roade pe dinăuntru, îi distruge, îi spurcă, îi vlăguieşte şi este molipsitoare.
Acum, când îşi simt aproape sfârşitul, le este teamă ca de moarte şi le este frică unul de altul. Dovada: gradul de nemernicie la care au ajuns.
Aceasta este soarta lor (unde totul este minciună) care nu e frumoasă, dimpotrivă, cât se poate de urâtă.
