Astăzi, pe o ceaţă destul de densă jucătorii legitimaţi sau aflaţi doar în probe la Gloria au disputat un meci de verificare pentru ca staff-ul tehnic al clubului să decidă cine pleacă acasă şi cine urmează echipa în Antalya.
Aflată într-un proces de reorganizare, Gloria Bistriţa se gândeşte cum să se menţină în Divizia B cu jucătorii pe care îi mai are. Astăzi, noile speranţe ale Gloriei s-au întâlnit pe stadion pentru a le arăta mai marilor clubului de ce sunt capabile.
Cei care vor rămâne la echipă din cei aflaţi în probe ar putea urma Gloria în Antalya în al doilea stagiu de pregătire, care va avea loc cel târziu la începutul lunii februarie, potrivit antrenorului clubului.
Am vrut să văd băieţii noi ca să ştim dacă au vreo şansă să crească, să joace cel puţin la nivelul Diviziei B, pentru că la Divizia A va fi foarte greu. Vă daţi seama, un jucător care se antrenează o dată pe săptămână la judeţ, noi ne prezentăm cu ei la prima ligă, este destul de dificil, a precizat Nicolae Manea.
