Gândul zilei…defapt într-o singură zi îţi trec prin cap zeci, mii, milioane de ganduri, uneori la o distanţa de doar o secundă. Şi totuşi când intru pe uşa apartamentului unde-mi duc veacul de 20 şi ceva de ani parcă mă eliberez de orice gând, îmi impun asta, vreau doar stau cu mintea goală şi să mi-o odihnesc.
Natura meseriei mele şi nu numai necesită conexiuni, uneori obositor de multe şi întortocheate. Mă complac, ne complacem fără să clipim acestei bombardări psihice care te oboseşte mai tare ca o zi de muncă la câmp… nu ştiu dacă aşa a fost programat genetic mare parte din poporul acesta, să muncească cu mâna sau cu capul de dimineaţa până seara, sau suntem atât de îndrăgostiţi de ceea ce facem încât e necesar un scurt circuit generat de mult prea multă oboseală să ne oblige să ne oprim din muncă… din gândit. Când intru pe uşă totuşi de cele mai multe ori apare acel scurt circuit, e un noroc sau doar o metodă de adaptare menită să-mi permită s-o iau a doua zi de la capat?
