Asociaţia “Salvează o inimă”, în parteneriat cu Touristry şi Plus Communication, lansează proiectul naţional “Vacanţă pentru un suflet generos”, prin intermediul căruia oferă, în urma unei tombole, sejururi gratuite în mai multe locaţii turistice din România, persoanelor care donează pentru cazurile umanitare de pe platforma de donaţii online, www.salveazaoinima.ro.
Proiectul are ca obiective principale, atât salvarea copiilor care suferă de maladii grave şi care au nevoie urgentă de ajutor, cât şi promovarea turismului din România prin mijloace inedite. Până în prezent, în luna iunie, peste 1.000 de persoane au donat pentru cele 17 cazuri umanitare active de pe platforma Asociaţiei “Salvează o inimă”, înregistrându-se suma de 12.000 de euro. Donatorii din luna iunie vor participa la o tombolă organizată în cadrul proiectului şi au şansa să câştige una dintre vacantele oferite de sponsori. Acelaşi proces va fi repetat în fiecare lună din acest an, iar numărul premiilor va creşte de la lună la lună.
“Considerăm că am stabilit o legătură inedită, pentru unii chiar surprinzătoare, între mediul turistic din România şi sfera campaniilor umanitare. În felul acesta ne-am propus să impulsionăm persoanele din România să ajute copii care au nevoie de fonduri pentru a se însănătoşi, iar, totodată, aceştia au şansa de a beneficia de un sejur gratuit într-o locaţie turistică specială. Suntem convinşi că acest proiect-pilot va avea succes în România, dovadă face faptul că, în primele zile de la debutul proiectului, am primit nenumărate cereri din partea mediului de afaceri din turism, pentru a oferi vacanţe gratuite persoanelor care donează pe website-ului www.salveazaoinima.ro”. Până la ora actuală, cinci unităţi de cazare importante s-au alăturat deja proiectului, iar altele sunt în curs de afiliere”, declară specialistul în turism Alice Udrea, fondatorul Touristry şi coordonatorul proiectului naţional “Vacanţă pentru un suflet generos”.
“Suntem foarte încântaţi că, în sfârşit, am reuşit să punem pe picioare acest proiect pe care îl pregătim de la începutul anului. Ne bucurăm foarte mult că am găsit, în mediul turistic, oameni cu suflet care au înţeles cât este de important să ajutăm copii care au nevoie de o mână întinsă din partea societăţii. Îi mulţumim foarte mult lui Alice Udrea, deoarece domnia sa a fost liantul între noi şi mediul turistic românesc. Suntem nerăbdători să acordăm premiile pe care mediul turistic românesc le pune la dispoziţia donatorilor”, declară Vlad Placintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.
Asociaţia “Salvează o inimă” este singura organizaţie caritabilă din România care a introdus sistemul de recompensă pentru fiecare donaţie realizată pe platforma online, concept care a fost preluat de la marile organizaţii caritabile din Statele Unite ale Americii. Organizaţia a reuşit să strângă, de la lansarea platformei de donaţii online (martie 2014), peste 100.000 de euro, bani care au fost direcţionaţi către salvarea copiilor cu maladii grave.
Asociaţia “Salvează o inimă” a fost infiinţată pe data de 17 decembrie 2012, şi îşi doreşte să reunească sub acelaşi acoperiş un număr cât mai mare de profesionişti din diferite domenii, oameni bine pregatiţi şi motivaţi, oameni de bine, oameni simpli, cinstiţi şi oneşti, oameni care cu suflet şi dedicare pot ajuta în campaniile şi proiectele noastre şi astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noştri o moştenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie şi suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcţie bună.