Home Timp liber Vânătoare la ceaun: pricepere, explozie de senzaţii şi tradiţii vânătoreşti (Galerie Foto)

Vânătoare la ceaun: pricepere, explozie de senzaţii şi tradiţii vânătoreşti (Galerie Foto)

by B24
292 views

Cam aşa s-ar putea descrie atmosfera care a cuprins încă de dimineaţă dealurile Băilor Figa. Astăzi a avut loc cea de-a doua ediţie a concursului de gătit carne de vânat la ceaun. Pofticioşii nu s-au lăsat nici ei aşteptaţi, fiind momiţi cu carne de căprioară, mistreţ şi chiar labă de urs.

13 echipe s-au întrecut astăzi în pregătirea cărnii de vânat la ceaun, dar şi în promovarea tradiţiilor vânătoreşti cu adevărate „ziduri” ornate cu simbolurile cele mai de preţ ale breslei. Iscusiţii vânători au venit pregătiţi din toate colţurile ţării cu carne care de care mai specială, dar şi cu mirodenii menite să provoace celui care se încumetă să guste o explozie de senzaţii. 

Vânătorii nu au îndrăznit să părăsească nici o clipă ceaunul, iar ajutoarele masa de gătit unde se întindeau ba legume, ba carne ba mirodenii. Pe lângă mirosurile care abia îţi permiteau să aştepţi jurizarea care dădea mână liberă bucătarilor să ofere delicatesele cu generozitate doritorilor, un spectacol a reprezentat şi prezentarea la care s-a folosit ba blana de urs, ba animale împăiate ba craniile diferitelor animale. 

Atras de mirosuri, dar şi de privelişte a fost şi preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, care imediat după sosire a făcut prima vizită la maeştrii bucătari curios de preparatele deloc comune. 

You may also like