În 30 aprilie a.c., poliţiştii au acţionat la nivel judeţean, pentru prevenirea furturilor de animale, verificarea legalităţii transportului de animale vii şi produse din carne, respectarea legislaţiei în domeniul sacrificării animalelor, precum şi pentru combaterea evaziunii fiscale.
În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători de Paşti, pentru prevenirea sacrificării mieilor fără respectarea prevederilor legale în domeniu, a identificării transporturilor ilegale de animale sustrase şi sacrificate, către abatoare, poliţiştii de ordine publică, poliţie rutieră şi investigarea fraudelor au acţionat alături de reprezentanţi din cadrul Autorităţii Naţionale Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor.
Acţiunea a vizat şi verificarea operaţiunilor derulate de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de valorificare a cărnii şi subproduselor din carne privind respectarea legislaţiei sanitar veterinare.
Astfel, au fost efectuate 9 controale în pieţe şi societăţi comerciale şi 11 filtre pe drumurile naţionale şi judeţene, fiind verificate 216 autovehicule.
De asemenea, au fost aplicate 37 sancţiuni contravenţionale, dintre care 28 prevăzute de H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor.
Valoarea totală a contravenţiilor se ridică la 17.150 lei.
În această perioadă Poliţia Română efectuează controale în abatoarele, pieţele, laboratoarele, târgurile, oboarele şi la magazinele din ţară care comercializează animale sacrificate şi subproduse din carne, pentru verificarea legalităţii funcţionării acestora, identificarea persoanelor care valorifică ilegal animale şi pentru depistarea cărnii provenite din sacrificări ilegale.
