Tot mai mulţi bistriţeni vor să îşi încerce norocul şi să deschidă pensiuni pentru turiştii care vin în judeţul nostru.
Pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud au apărut încă două anunţuri ale celor care vor o afacere de acest gen.
Primul sună aşa: Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare fără evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi fără evaluare adecvată, pentru proiectul: „Construire pensiune agroturistică”, derulat prin PNDR, propus a fi amplasat în localitatea Colibiţa, intravilan – zona Ariniş, comuna Bistriţa Bîrgăului.
Cea de-a doua pensiune va fi ridicată în localitatea Telciu, conform datelor postate pe acelaşi site.
