Home Social Ambulatoriul Spitalului Năsăud, modernizat cu aproape 3 milioane de lei

Ambulatoriul Spitalului Năsăud, modernizat cu aproape 3 milioane de lei

by B24
316 views

Ambulatoriul spitalului din Năsăud va arăta diferit atât în interior cât şi în exterior, după ce se vor face lucrări de reabilitare şi modernizare. Următorul pas va fi dotarea cu aparatură medicală de specialitate.

Proiectul ”Reabilitare, modernizare, dotare ambulatoriu de specialitate în cadrul Spitalului Orăşenesc Dr. George Trifon, Năsăud”, derulat de către Primăria Năsăud îşi propune creşterea numărului de pacienţi cu 38%, creşterea gradului de sănătate al acestora, dar şi a siguranţei personalului medical, alături de îmbunătăţirea condiţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi. Printre rezultatele estimate se numără şi creşterea capacităţii de investigare şi diagnosticare, precum şi reducerea la jumătate a timpului de aşteptare.

Costurile pentru modernizarea ambultoriului se ridică la 2.822.583 lei, iar reabilitarea, modernizarea şi dotarea acestuia cu aparatură trebuie să se încheie în 10 luni de la demararea proiectului.

You may also like