Catastrofa de la Cernobîl III

Înmulţirea cazurilor de cancer cauzate de radiaţiile de la Cernobîl nu mai poate fi contestată. Judeţul Bistriţa-Năsăud nu a făcut şi nu face excepţie. În ultimii 26 de ani vorbim practic de o explozie a cazurilor de cancer. Indicele mortalităţii cauzate de cancer este extrem de mare, iar cifrele sunt în creştere, nu în scădere.


Numarul bolnavilor de cancer ar putea atinge în viitor cifre îngrijorătoare. În România, medicii au calculat o creştere de la peste 40.000 de cazuri noi diagnosticate în 1994 la 68.000 în 2011.


Se prevede o creştere cu aproximativ 2.000 de cazuri de cancer pe an. În România mortalitatea prin cancer este în permanentă evolutie, în timp ce în tările europene aceasta se menţine relativ constantă. Medicii spun că nu există totuşi o explicaţie riguros ştiintifică a înmulţirii îmbolnăvirilor de cancer, dar efectele exploziei nucleare de la Cernobîl nu pot fi ignorate.


Greşeala comisă de autorităţile comuniste la sfârştitul lui aprilie şi începutul lui mai 1986, a fost faptul că nu au informat corect populaţia cu privire la proporţiile dezastrului, pentru a se lua măsuri adecvate de protecţie. A fost o lipsă acută de informaţii.


Populaţia a aflat oficial, de la autorităţile statului, abia în data de 1 Mai, de Ziua Internaţională a Muncii, de catastrofa de la Cernobîl şi de efectele posibile asupra României. Documente de la vremea respectivă date recent publicităţii arată cum au reacţionat şeful statului, Nicoale Ceauşescu, şi guvernul României faţă de evenimentul nuclear şi faţă de reacţia conducerii URSS. Cu o zi înainte, în data de 30 aprilie, norul radioactiv care trecuse deja peste nordul Europei atinsese şi România.


În stenogramele consemnate la 1 Mai 1986, la întrunirea Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu era preocupat oarecum,  să limiteze informaţiile alarmante către populaţie, pentru a preveni o panică generalizată, iar Elena Ceauşescu, era mai mult indignată de faptul că ruşii ascunseseră adevărul şi păstraseră tăcerea aproape 5 zile de la producerea accidentului, despre cele întâmplate la Cernobîl, despre amploarea şi consecinţele acestei catastrofe. La momentul respectiv cele mai afectate de nivelul radiaţiilor au fost judeţele  Suceava, Iaşi şi Tulcea.





Secretomania lipsită de orice logică a sovieticilor a iritat autorităţile de la Bucureşti şi nu numai. La şedinţa de urgenţă de la CC al PCR a participat toată conducerea CPEx, şedinţa fiind condusă de Nicoale Ceauşeascu. Alături de ei au fost prezenţi Emil Bobu, Constantin Dăscălescu, Alexandrina Găinuşe şi alţi lideri comunişti. Între responsabilii convocaţi special au fost cercetătorul Ion Ursu, generalul Mihai Chiţac, comandatul Trupele Chimice ala Armatei şi generalul Ioan Geoană, şeful Apărării Civile.


Cu ocazia acelei şedinţe a fost făcută o informare privind nivelul real al radiaţiilor măsurat în România şi că în zona judeţului Iaşi acesta se situa la cote alarmante. În raportul făcut la şedinţa din 1 mai de către Ion Ursu, care era prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, în afară de Iaşi erau menţionate cu nivel periculos de radioactivitate în aer şi oraşele Suceava, Tulcea şi Târgu-Mureş.  Situaţia l-a îngrijorat pe Ceauşescu, care a descris-o ca fiind una „foarte proastă pentru ţara noastră”.


Din stenogramele şedinţei CPEx rezulta faptul că responsabilii politici de la Bucureşti au decis asupra unui set de măsuri de urgenţă pentru protecţia populaţiei, dar care să fie comunicate acesteia astfel încât „să nu producă panică”, după cum se exprimase Nicolae Ceauşescu, în contextul în care sovieticii refuzau în continuare să dea informaţii exacte despre amploarea catastrofei.


Măsuri au fost luate şi pe linie militară, fiind mobilizate toate garnizoanele militare din România, iar două avioane de tip AN-24, echipate cu aparatură de monitorizare a nivelului radiaţiilor au fost ridicate în aer. Unele garnizoane din ţară  dispuneau şi de staţii la sol pentru a măsura nivelul radiaţiilor, însă acest nivel nu era destinat informării permanente a publicului.


În judeţul Bistriţa-Nasăud, în compunerea Brigăzii 1 Vânători de Munte Bistriţa, a fost alarmată Compania de Protecţie Antichimică, dislocată în Prundul-Bârgăului, care dispunea de staţii şi autospeciale mobile performante pentru a monitoriza nivelul radiaţiilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar şi din judeţele Maramureş, prin Batalionul de Vânători de Munte de la Borşa, Judeţul Suceava, prin unitatea de la Roşu, Vatra-Dornei şi judeţul Harghita, Batalionul de VM de la Miercurea-Ciuc, care dispuneau de subunităţi de nivel pluton de protecţie antichimică, echipate corespunzător.


La nivelul fiecărui judeţ au fost puse in stare de alertă direcţiile de sănătate publică, organele locale ale Ministerului de Interne, respectiv Miliţia şi Securitatea.


În cadrul şedinţei CPEx a CC a PCR s-a hotărât să se constituie un comitet la nivel naţional care să se ocupe permanent de problema radioactivităţii şi de toate acţiunile legate de rezolvarea acesteia, condus de Elena Ceauşescu.


Pentru a se informa în mod corect asupra situaţiei, la faţa locului, Nicoale Ceauşescu a trimis în URSS, la Cernobîl, o echipă de experţi militari, condusă de generalul-colonel Mihai Chiţac, comandatul Trupelor Chimice din Armata Română.  România a fost una dintre puţinele ţări care au avut permisiunea de la sovietici şi au trimis pe teren o astfel de echipă.


În România, în zilele respective s-a înregistra o concentraţie mai importantă de iod radioactiv, izotopul 111, care poate cauza cancerul de tiroidă, în lipsa unor măsuri de protecţie faţă de expunerea organismului la radiaţii.


Conform măsurătorilor făcute de specialiştii români, nivelul maxim de radiaţii în România a fost consemnat în zilele de 7 şi 8 mai, iar între 30 aprilie şi 6 mai se înregistrase un un nivel ce depăşise cota de alarmă.





Foto: ecomagazin.ro