În anii comunismului s-a încercat cu tot dinadinsul să se distrugă tot ce era mai valoros, mai durabil ca moralitate. Sub masca unui fals şi sinistru umanism ateu, regimul comunist a căutat să stingă de pe pământ credinţa în Dumnezeu şi să transforme omul într-un simplu obiect, într-o stafie, care, fiind înzestrată cu raţiune şi conştiinţă, să-şi contemple îngrozită nenorocirea. Aceste „idealuri” au fost duse la îndeplinire, aproape în totalitate, de acea pătură care a barat drumul oricărui talent, cea a mediocrilor. Prin minciună, aceştia au încercat să-l rupă pe om de Dumnezeu, să-l înstrăineze de Dumnezeu. Multe şi diversificate au fost mijloacele şi armele de care s-au folosit. Au avut planuri înfiorătoare, de care nimeni nu urma să fie scutit.
Din acest infern ne-a salvat Dumnezeu, în mod miraculos, întunecând mintea celor care au dispreţuit, au nesocotit viaţa poporului dincolo de orice limită. Mulţi dintre trăitorii români au ales mai bine moartea decât viaţa ce i-o ofereau aceşti slujitori ai infernului.
Din păcate, după 1989, o parte dinte aceşti slujitori ai infernului au continuat să guverneze. Morala instaurată de ei a fost: „descurcă-te!”, indiferent prin ce mijloace: înşelătorie, corupţie, hoţie, etc.
Când vedem că hoţia, corupţia şi toate asemenea lor au fost aproape instituţionalizate, înclini să-i dai dreptate lui Steinhardt (părintele Nicolae de la Rohia), care a menţionat într-una din scrierile sale acea declaraţie a unei ţărănci din Maramureş, care a fost întrebată cum trăieşte. Răspunsul venerabilei ţărănci a sunat cam aşa: „… cu ce câştigăm, cu ce ni se dă, cu ce pică, cu ce furăm, ne descurcăm…”
Oare chiar aşa de rău să fi ajuns? Mă tem că da, din felul cum se comportă societatea românească, în speţă „emanaţii politicii dâmboviţene”, în marea lor majoritate.
Sper, cu toate greutăţile de astăzi, că în adâncul sufletului, fiecare se bucură, pentru că am cucerit ceea ce era mai scump, mai frumos, mai sfânt, am cucerit libertatea. Chiar dacă unii dintre noi abuzăm de acest dar, chiar dacă unii nu ştim cum să ne folosim de libertate, chiar dacă unii o compromitem, ea rămâne o realitate.
