Din istoria serviciilor secrete româneşti XIII Eugen Cristescu 7

Atracţia pentru arhivele secrete este irezistibilă pentru unii. Schimbarea violentă de regim declanşează o adevărată cursă contracronometru pentru a ajunge în posesia acesteia. Fuga după arhiva Securităţii după lovitura de stat din 1989, este identică cu goana după arhiva SSI-ului din toamna lui 1944. Nimic nou sub soare. Cei care au ştiut că au fost în atentia unui serviciu de informaţii vor cauta cu disperare să pună mâna pe aceasta prntru a ascunde secvenţele mai putin plăcute din viaţa şi activitatea lor.





Mulţi dintre cei care goneau după arhiva lui Cristescu, de fapt a SSI-ului, habar nu aveau că aceasta nu era completă. Suferise o primă distrugere la începutul lunii septembrie 1940. Anticipând că va fi arestat, Mihail Moruzov lăsase consemnul ca în cazul în care va fi arestat, principalele documente să fie arse, ceea foştii lui subordonaţii au dat curs.





În timpul rebeliunii legionare, în ianuarie 1941, arhiva SSI a suferit o a doua pierderea fost jefuită a doua oară, dispărând, mai ales, dosarele cu anchetele şi sentinţele penale de condamnare contra membrilor Gărzii de Fier. Atunci când a părăsit împreună cu generalul Tobescu, Bucureştiul, Eugen Cristescu a luat cu el o serie de documente, care au fost recuperate în parte. Însă, cea mai mare parte din documentele S.S.I., fusese evacuată în 1944, în două puncte. Primul loc de evacuare fusese oraşul Turnu-Severin, în nişte vile pierdute printre viţa-de-vie de pe un deal din apropiere. La 6 octombrie 1944, zona a fost ocupată de rusi şi tot ce a fost acolo a fost furat de „armata eliberatoare” sovietică. Nici până astăzi nu se cunoaste ce a încăput pe măna ruşilor.





Într-un raport al Prefecturii Poliţiei Capitalei, întocmit la 8 septembrie 1944, se menţionează că „din cercetările făcute până în prezent cu privire la activitatea lui Eugen Cristescu s-a stabilit că lucrările în legătură cu germanii se află în arhiva Secţiei Speciale «G» care este evacuată la Geoagiu-Băi, jud. Hunedoara şi în arhiva Secţiei Contrasabotaj evacuată în comuna Afumaţi-Ilfov, iar lucrările curente se află în comuna Joiţa-Ilfov, unde este evacuat o parte din S.S.I.”.





Cum ajunsese în acele locuri şi cum s-a reîntors în Bucureşti această arhivă aflăm din declaraţia redactată la 21 septembrie 1944 de Gheorghe Cristescu, fratele fostului director al SSI.


 „La data de 6 mai 1944 am primit însărcinarea de a lua conducerea Eşalonului pe care S.S.I.-ul îl evacua în zonele Orăştie, jud. Hunedoara. În ziua de 6 mai am plecat cu acest Eşalon, compus din aproximativ 250 persoane (funcţionari şi familiile funcţionarilor S.S.I.) luând reşedinţa la locul de evacuare desemnat. În tot acest timp am condus acest Eşalon, îndeplinind toate necesităţile de serviciu.





După evenimentele de la 23 august 1944, ca cel mai mare şi cel mai vechi în grad din tot personalul Eşalonului evacuat, spre a nu lăsa nici un dubiu asupra căii pe care personalul de sub conducerea mea trebuia să o urmeze, am întrunit întregul personal al S.S.I. din zona de evacuare la o conferinţă generală cu care ocazie le-am adus la cunoştinţă schimbarea de regim survenită. …..Totodată am atras în mod serios atenţia personalului Eşalonului evacuat să ia măsuri de întărire a pazei arhivelor secrete şi a materialelor S.S.I. spre a nu se deteriora nimic, spre a nu se distruge nimic, spre a nu se ascunde nimic, scriptele S.S.I. constituind o arhivă secretă a Statului român şi nu a unui regim.


Am dublat posturile funcţionarilor de serviciu şi paza; am hotărât echipe speciale care să facă parte din componenţa gărzilor naţionale şi am luat contact cu organele militare din regiune spre a fi la curent cu mersul operaţiilor militare (eventualitatea unei nevoi de evacuare mai jos, a arhivelor secrete din cauza acţiunii germano-maghiare ce părea a se îndrepta spre Alba-Iulia, cu direcţia Orăştie – Deva).





Date fiind luptele ce se dădeau nu departe de zona Orăştie, am propus Centralei din Bucureşti evacuarea din timp a arhivei secrete mai spre sud, spre direcţia Simeria – Haţeg, în cazul când operaţiunile militare ar fi periclitat zona în care se aflau evacuate arhivele secrete. În acelaşi timp propuneam eventuala readucere la Bucureşti a arhivelor. În ziua de 8 septembrie am primit dispoziţiuni să comunic ce mijloace de transport am şi de câte vagoane aş avea nevoie pentru dirijarea arhivelor şi a personalului la Bucureşti. Comunicând necesităţile în ziua de 9 septembrie am primit dispoziţii de la Bucureşti să încep imediat îmbarcarea tuturor arhivelor şi a întregului eşalon evacuat într-un tren special pus la dispoziţie de Marele Stat Major în gara Orăştie. Trenul era compus din 29 vagoane şi a sosit la Bucureşti în ziua de miercuri 20 septembrie seara”.





Singurele dosare care s-au distrus au fost cele ce alcătuiau arhiva Frontului de Est, una din direcţiile externe ale S.S.I.-ului, fapt relatat de colonelul Ion Lissievici într-o declaraţie data la 16 februarie 1955: „Cam în a doua jumătate a lunii octombrie 1944, locotenent-colonelul Ernescu Grigore, fostul şef al Frontului de Est, mi-a cerut să-i dau dispoziţii referitoare la măsurile ce trebuie să ia cu privire la arhiva acestui front, informându-mă totodată că potrivit unui ordin al Ministerului de Război – dat în urma evenimentelor de la 23 august 1944 –, întreaga arhivă păstrată la comandamentul trupe şi servicii urmează să fie distrusă prin ardere. În urma discuţiilor avute cu Ernescu G., Secţia I-a Informaţii Externe a întocmit un referat prin care se propunea ca întreaga arhivă referitoare la activitatea S.S.I.-ului pe Frontul de Est să fie vărsată la Marele Stat Major, Serviciul istoric, şi nu să fie distrusă prin ardere, după cum prevedea ordinul. Acest referat a fost prezentat de mine subsecretarului de stat pentru Armata de uscat, generalul Creţulescu Ilie, care înlocuia la conducerea Ministerului de Război pe generalul Sănătescu, pentru a hotărî. Generalul Creţulescu pe acest referat a pus următoarea rezoluţie: «Să se execute ordinul dat». În urma acestui referat pe care l-am predat locotenent-colonelului Rădulescu Constantin, fostul şef al Secţiei I în acel timp, s-a procedat la distrugerea arhivei Frontului de Est, potrivit dispoziţiilor, cu ordinul în rezoluţie menţionat, operaţia care s-a executat cam către jumătatea lunii noiembrie 1944”.