Capatos îşi caută asistentă păcătoasă! Anunţul a făcut ochii cât cepele domnişoarelor care îşi şi văd viitorul aranjat odată ajunse pe scaunul de asistentă sexy. Printre sutele de concurente care au intrat în competiţie pe site-ul emisiunii se numără şi două bistriţence.
Una dintre ele este Ana Catone, o blondă de 23 de ani, care se descrie ca fiind ambiţioasă, sociabilă, curajoasă şi fără inhibiţii. A doua bistriţeancă care îşi încearcă norocul la Capatos este Anca Alina Moldovan, care are ca avantaj faptul că a mai lucrat cu Antena 1, fiind una dintre blondele lui Dan Negru. Focoasa blondă se recomandă ca fiind jovială, nonconformistă şi sinceră.
Dacă Ana Catone abia a adunat 9 voturi, Anca Alina Moldovan deja se apropie de 250. Vom vedea dacă vreuna dintre cele două bistriţence care s-au încumetat să intre în competiţie va ajunge în platoul lui Capatos, competiţia fiind acerbă.
Foto: unshowpacatos.a1.ro
