Unii nu il vor cunoaste pe Dumnezeu toata viata,altii ca in cazul de fata l -au cunoscut in exil,altii l-au gasit si ii fac simtita prezenta prin actiunile lor practice.Nu conteaza unde l-ai gasit si cum,importanta este actiunea practica. Mizand pe actiunea aplicabila a cunoasterii lui Dumnezeu ,asa cum am concretizat-o in motto ,voi incerca sa o corelez cu ideile din cartea marelui nostru scriitor Horia Vintila „Dumnezeu s-a nascut in exil”,pentru ca in final,actiunea practica a cunoasterii lui Dumnezeu sa ramana pentru noi ghidul vietii noastre de zi cu zi. Asadar cartea scriitorului Horia Vintila,ne aduce in actualitate tema exilului ,cu spaima noastra teribila de a fi nimeni,dublata de fireasca vanitate de a fi totusi cineva.Exilul lui Horia Vintila,este de fapt un simbol al conditiei umane,al omului care si-a rupt legaturile cu mediul sau originar,copilaria,candoarea,natura si il descopera pe Dumnezeu. Datorita acestui fapt in cartea „Dumnezeu s-a nascut in exil”,autorul depaseste criza exilatului ,in genere,cu nostalgii si suferinte,dar in acelasi timp cu o forta puternica de purificare,prin descoperirea unei singure laturi,a sufletului.” Dumnezeu s -a nascut in exil „se vrea a fi jurnalul ultimilor opt ani de viata ai poetului Publius Ovidius Naso,exilat in Pontul Euxin,in urma unei decizii imperiale,ale carei motive au ramas invaluite in taina. Ei bine ,romanul lui Horia Vintila,prezinta curiozitatea spirituala a poetului latin,care este chinuit de misterul destinului omenesc si mistuit de cautarea luminii lumii de dincolo In acelasi timp traseaza punti de legatura intre invataturile lui Pitagora si doctrinele daco-tracice,pe care poetul le descopera treptat de-alungul exilului si care ne pregatesc pentru primirea mesajului crestin.D escrierile pe care autorul le face,sunt pline de culoare si finete,surprinzand spectaculuos „spatiul mioritic”de influenta blagiana patruns de razele luminii si sperantei in asteptarea Fiului lui Dumnezeu ce se naste in Beetleemul Efratei . Romanul este de fapt,o curatire tulburatoare,prin perceptia umana a existentei chemata la indumnezeire. Exilul isi pierde dramatismul,tragismul in fata descoperirii lui Dumnezeu ,deci a universalitatii conditiei umane si a importantei sufletului in drumul sau spre mantuire.In acest context exodul nu este decat o pregatire pentru viata de apoi.Cartea „Dumnezeu s-a nascut in exil „este o alta definire a chenozei Fiului lui Dumnezeu care a acceptat acest exil in timp pentru mantuirea noastra. Odata cu aceasta carte,scriitorul Horia Vintila din „destinul de blestem „‚isi accepta exilul ca pe o provocare la credinta. . PIERDEREA TRAGISMULUI EXILULUI PRIN INSESI ACTIUNEA PRACTICA A MANIFESTARII CREDINTEI IN DUMNEZEU SAU REZOLVAREA PARADOXULUI NUMIT’’TRAGISMUL CREDINTEI IN DUMNEZEU’’. Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face acesta la El, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari. Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire. pe o provocare in credinta. In starea aceasta de relatie directa cu Dumnezeu, puterea Lui se simte si ea direct. Mai ales cand cel care ii cere ajutorul are constiinta ca acest ajutor nu-i mai poate veni decat de la El. Daca sunt grade ale prezentei cuiva in fata noastra, gradul cel mai accentuat de prezenta il are cineva cand ne sta in fata ca persoana a doua si cand suntem in convorbire cu ea. Iar prezenta aceasta castiga un grad si mai mare cand il simtim pe acela deschis apelului nostru la el. De aceea Dumnezeu, Caruia ne adresam in rugaciune cu convingerea ca El ne asculta si ca e hotarat sa ne ajute, este simtit in gradul celei mai accentuate prezente in fata noastra. CREDINTA IN DUMNEZEU ,GHIDUL VIETII NOASTRE DE ZI CU ZI,UN GHID CARE DEPASESTE ‘’GRANITELE’’ EXILULUI ,ALE TRAGISMULUI,ALE IDEII CA ESTI UN NIMENI SAU PRAGMATISMUL OMULUI CREDINCIOS. Despre oamenii credincioşi se spun multe. În gura lumii pot fi visători, idealişti, poeţi, desueţi, poate habotnici, uşor nebuni, oneşti, sufletişti, luminoşi. De multe ori, bună cuviinţa omului credincios este privită zeflemitor, iar bunul-simţ se confundă cu altceva. Omul credincios nu este pragmatic sau nu este lumeşte pragmatic. El nu respinge lumea şi nici mediul economic, care a devenit ecosistem al lumii contemporane. Pentru el, credinţa şi sfinţenia sunt posibile, mai mult ca oricând, în vremuri imposibile.Omul credincios poate fi bogat sau sărac, la fel ca omul pragmatic..Omul credincios îşi doreşte să fie nobil prin Duhul Sfânt, cel care este vistier al tuturor bunătăţilor.Omul credincios este la fel de interesat de piaţă, de preţuri, de tendinţe şi de toate cele de care este interesat şi omul pragmatic. El priveşte cu bucurie, cu bun simţ, cu măsură, cu oftat. Este interesat de tot ce este cu preţ, fără a pune preţ prea mare pe lucruri şi tendinţe.PENTRU OMUL CREDINCIOS PRAGMATIC,DUMNEZEU NU SE NASTE IN EXIL ,CI SE NASTE IN ACTIUNILE LUI PRACTICE DIN VIATA DE ZI CU ZI,CEEA II DA VALOARE SUPREMA .