Home Actualitate Bovina depistată cu encefalopatie ar fi fost tăiată într-un abator din Bistriţa-Năsăud.

Bovina depistată cu encefalopatie ar fi fost tăiată într-un abator din Bistriţa-Năsăud.

by B24
170 views

Există suspiciunea că bovina depistată pozitiv la testarea făcută pentru supravegherea Encefalopatiei Spongiforme Bovine (ESB) ar proveni de la un fermier din satul clujean Deuşu şi ar fi fost tăiată într-un abator din Bistriţa-Năsăud.

Există suspiciunea că provenienţa acestui animal depistat pozitiv la ESB ar fi din satul Deuşu, comuna Chinteni, judeţul Cluj, de la un fermier de acolo, dar nu există o certitudine. Mai există suspiciunea că ar fi din Sălaj. Nu există o identificare clară a provenienţei acestui animal.

 Animalul din satul Deuşu ar fi fost sacrificat într-un abator din judeţul Bistriţa-Năsăud, o anchetă în acest caz fiind făcută inclusiv de poliţişti. În urmă cu două luni, la un abator din Bistriţa-Năsăud s-au sacrificat 40 de bovine care proveneau din mai multe judeţe – Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud şi Cluj, iar printre acestea s-ar fi aflat şi vaca din satul Deuşu.

Potrivit acestuia, forma de encefalopatie spongiformă bovină depistată este una atipică, dar care nu este periculoasă pentru consumatorul uman. Un fermier din Deuşu a dus o vacă la un abator din Bistriţa-Năsăud, iar animalul era în regulă. Identificarea s-ar fi făcut pe baza unui crotaliu vechi de şapte luni.

O probă recoltată de la o bovină care a fost sacrificată în 30 aprilie, într-un abator autorizat, a prezentat rezultat pozitiv la testarea efectuată în 1 mai, pentru supravegherea encefalopatiei spongiforme bovine (ESB).

Proba a fost trimisă pentru confirmarea diagnosticului la Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Encefalopatii Spongiforme Transmisibile (EST) din cadrul Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA), care a diagnosticat encefalopatia spongiformă bovină în data de 15 mai.

Totodată, proba a fost trimisă pentru identificarea tulpinii de encefalopatie spongiformă bovină la Laboratorul Comunitar de Referinţă Weybridge din Marea Britanie, care a stabilit, în urma analizelor, că acest caz reprezintă o formă atipică de ESB, care apare în mod natural şi spontan la bovine.

 In România nu a fost înregistrat niciun caz de formă clasică sau atipică de encefalopatie spongiformă bovină din anul 1995 până în prezent. 

Acest caz de formă atipică de ESB este un caz izolat si mai multe instituţii ale statului desfăşoară o anchetă în acest caz. La finalizarea tuturor investigaţiilor, vor fi ucise şi distruse toate animalele care au coabitat cu animalul pozitiv şi descendenţii acesteia (cohorta animalului pozitiv).

Modalitatea de apariţie a acestei forme sporadice de ESB, considerată „atipică” pentru a o distinge de forma clasică, în care imbolnăvirea apare în urma hrănirii bovinelor cu furaje care conţin proteine de origine animală, este în prezent în curs de investigare ştiinţifică.

Sursa:mediafax.ro

Urmareste-ne si pe facebook: https://www.facebook.com/pages/bistrita24ro/161722467178376?ref=hl

You may also like