Home Educaţie Investițiile în sistemul de educație, afacerea viitorului pentru tinerii părinți din România

Investițiile în sistemul de educație, afacerea viitorului pentru tinerii părinți din România

by B24
312 views

Dragostea pentru copii şi preocuparea pentru educaţia acestora i-au impins pe mulţi tineri părinţi, în special, tinerele mame, să investească într-un domeniu neexplorat suficient până acum în România, şi anume sistemul privat de educaţie. Nu le-a fost uşor, mai ales că au fost nevoiţi să sacrifice timpul petrecut cu familia şi o parte din banii economisiţi de-o viaţă, însă rezultatele au fost uimitoare şi putem afirma în prezent că aceştia au reuşit să schimbe radical “faţa” sistemului educaţional din România.

O astfel de tânără mamă, care a riscat totul pentru a le oferi propriilor copii, dar şi altor câteva sute de copii, o educaţie aleasă, după metode didactice importate de la unul dintre cele mai mari centre internaţionale de învăţare a limbii engleze din lume, este antreprenorul constănţean Ştefania Filip.  Acum şase ani, femeia de afaceri a avut curajul şi inspiraţia de a investi timp şi bani pentru a implementa, în ţara noastră, un sistem unic de învăţare a limbii engleze, inventat de profesorul britanic Helen Doron, sistem care a produs rezultate pozitive în rândul a peste 2 milioane de copii din întreaga lume.

Ştefania Filip a devenit, după scurt timp, Master Francizor al Centrului Internaţional Helen Doron English în România şi a inspirat şi alţi părinţi să investească bani privaţi în domeniul educaţiei. La ora actuală, specialistul în educaţie participă frecvent la conferinţe internaţionale, organizate de Grupul Internaţional Educaţional Helen Doron, şi aduce în ţara noastră, atât tehnologii de ultimă generaţie folosite în domeniul educaţie de marile centre internaţionale, cât şi cele mai noi metode şi tehnici de predare şi învăţare a limbii engleze.

 

Cum pot investi şi alţi părinţi pentru a deschide o afacere în domeniul educaţiei?

Primul pas pe care îl poate face un tânăr părinte pentru a dezvolta o afacere în domeniul educaţiei este să aplice pentru franciză, prin completarea formularului din pagina “francizare” de pe site-ul oficial, www.HelenDoron.ro. Mai departe, solicitantul va fi contactat de coordonatorul local pentru a evalua împreună oportunitatea de afacere şi pentru a dezvolta planul de dezvoltare şi implementare. Odată finalizat, acesta este supus aprobării Helen Doron International, după care se poate semna contractul de franciză, va putea alege locaţia şi poate începe toate demersurile pentru deschidere unui centru international de limbă engleză.

 

            De ce sistemul de tip franciză este mai puţin riscant decât o afacerea pornită “de la zero”?

În opinia specialistului Ştefania Filip, franciza înseamnă risc minim pentru investitor deoarece vine cu informaţii probate din domeniul de activitate, atât la nivel pedagogic, cât şi la nivel operaţional. Totodată, franciza vine cu un nume/brand cunoscut, care are deja un capital de încredere din partea consumatorilor, deci va genera creştere în timp mai scurt. “În cazul Helen Doron English, franciza vine cu o metodă pedagogică unică în lume şi cu un sistem de training pentru profesori care asigură calitatea serviciului, cu materiale educaţionale unice şi exclusive şi, totodată, cu rezultate dovedite la nivel internaţional. Francizaţii Helen Doron English primesc exclusivitate pe o zonă geografică clar definită, cu o populaţie între 25.000 şi 100.000 de locuitori pentru folosirea metodei şi a materialelor în centrul educaţional propriu şi în orice altă locaţie frecventată de copii din zona alocată”, declară Ştefania Filip, coordonatorul Helen Doron English pentru zona de Sud-Est.

 

În cât timp de la investiţie se simt rezultatele?

Antreprenorul afirmă că, în funcţie de cheltuielile operaţionale, un centru educaţional Helen Doron English începe să genereze profit după o perioadă cuprinsă între 6 luni şi un an. “Pentru mine, adevarata creştere a venit în al doilea an şcolar, iar tendinţa s-a menţinut constantă până acum, având câteva zeci de noi înscrieri la fiecare început de an scolar dar şi în timpul şcolii”, declară coordonatorul Centrului Educaţional Internaţional Helen Doron English, Ştefania Filip.

Helen Doron English este o instituţie internaţională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume  vorbesc astăzi engleza datorită Helen Doron English. Centrul Internaţional Helen Doron English din Constanţa a fost nominalizat la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa”, pentru prestigioasa activitate din domeniul educaţiei copilului.

You may also like