Cam aşa s-ar putea caracteriza la o primă vedere târgul de carte pus la cale de organizatorii Studfestului care se desfăşoară în această săptămână, printr-o serie de activităţi dedicate studenţilor. Editurile prezente au pus la bătaie ce au ştiut că le va atrage atenţia studenţilor: cărţi din aria lor de activitate şi mai puţin beletristică.
La târg au participat doar trei edituri, Aletheia, Charmides şi Eikon şi doar o mână de studenţi, care s-au oprit pentru câteva minute din drumul spre cursuri, în faţa standurilor.
Cărţile cu care au fost întâmpinaţi studenţii au fost din domeniul lor de activitate şi mai puţin din zona beletristică, motivaţională, biografică. O reprezentantă a Editurii Aletheia a spus pentru Bistriţa24 că asta caută studenţii şi elevii: cărţi din programă şi două, trei titluri mai în vogă, care de regulă implică vampiri, dragoste şi fantome.
Întrebat ce părere are despre faptul că sunt promovate doar cărţile de specialitate şi nu şi cele care ar putea să te destindă în timpul liber, decanul Extensiei Bistriţa a Universităţii Babeş Bolyai, Dorin Dobra, ne-a spus:
Toate editurile sunt legate de viaţa universitară. Sunt în ofertă evident cărţi pliate pe profilul studentului, e o acţiune de marketing firească.