Vă prezentăm a doua parte a interviului cu bistriţeanul care a emigrat în Canada şi, mai mult, a ajuns să le predea studenţilor de acolo. Tema părţii a doua este tradiţia românească şi cât de apropiaţi mai sunt de locurile natale românii care îşi părăsesc ţara.
Cât de apropiat sunteţi de satul românesc?
R: Eu mi-am petrecut copilăria la ţară, iar când mă întorc în sat îmi aduc aminte de această perioadă extraordinară a vieţii. E o lume formidabilă în care revin cu plăcere, cu fervoare. Oamenii, cu cât înaintează în vârstă, cu atât au mai mult nostalgia copilăriei. Copilăria e o vârstă fericită, o realitate fundamentală care îşi menţine integritatea intactă de-a lungul anilor. Din această cauză, sistemul comunist, care a fost atroce, în care am trecut prin momente extraordinar de grele, îmi creează uneori nostalgie. Nostalgia cântecelor patrotice, de exemplu, care îmi aduc aminte de când eram tânăr, fericit şi îndrăgostit. Tinereţea este o vârstă a fericirii, indiferent în ce regim trăieşti.
Când mă întorc în sat, îmi place să mă plimb pe dealuri, să traiesc, cum spunea Marin Preda, „experienţa miriştii călcată cu piciorul desculţ”, să simt mirosul fânului şi mi se pare că nu e nicio incompatibilitate să fii intelectual, să fii profesor şi în acelaşi timp să şi lucrezi în agricultură, într-un cuvânt, să te întorci la orgini. E o formă de sănătate fizică şi mentală, pentru că, de fapt, nu există ierarhie în muncă. Niciodată nu mi-a fost ruşine să merg la munci agricole, nici când eram student, nici acum, când sunt profesor universitar.
În ce măsură păstraţi legătura cu tradiţiile româneşti?
R: Într-o bună masură, pentru că tradiţiile româneşti sunt elemente din identitatea mea culturală. Ele fac parte din orizontul care îmi permite să mă situez faţă de chestiuni spirituale şi morale care traversează viaţa fiecărui om. În momentul în care emigrezi, stabilindu-te într-o altă ţară, ieşi într-o anumită masură din identitatea etnică sau naţională şi dobândeşti mai multe identităţi. Dar identitatea primă, cea obţinută prin socializare în timpul copilăriei e cea care se păstrează şi la care revii cu nostalgie. Sunt ataşat de muzica tradiţională, de mâncarea românească, de o anumită formă de a „vedea lumea” tipic românească.
Care sunt cele mai frumoase amintiri legate de România şi de locurile natale?
R: Amintirile cele mai frumoase sunt din copilărie, timpul cu prietenii, anii de liceu şi lecturile; lecturile de romane pe care le făceam în grădină sub nuc, erau ceva formidabil. Am citit enorm, mai ales în adolescenţă, au fost anii în care mi-am format cultura generală. Îmi aduc aminte cu o imensă plăcere de această perioadă a vieţii mele.
Când veniţi în ţară vă place să o exploraţi?
R: În ultimii ani am început să redescopăr România. Când eram tânăr nu am circulat foarte mult prin ţară, nu aveam posibilităţi. Acum o explorez turistic, o descopăr în compania fiului meu, care are 10 ani şi căruia îi plac foarte mult vacanţele în România. Avem experienţe pe care nu le mai poţi trăi în altă parte. Turismul acesta „sălbatic” ne îmbogăţeşte. Ador mănăstirile, peisajele. Dincolo de toate, România e o ţară onirică.
Citeşte şi Mircea Vultur: „Eram tot mai dezamăgit de comunismul în libertate din România” I
