Din ciclul „ştim, credem, combatem, dezbatem…” vă propun spre analiză concluzia unui absolvent de filozofie ( şi jurnalist) Adrian Ciubotaru, o meditaţie asupra unei ţări pline de femei inteligente care „stau pe tuşă”, în opinia mult-comentatului autor. Recunosc pe alocuri, aprob, contrazic, argumentez că e absurd şi misogin pe alocuri……cert este că mi-a captat atenţia.
„…Observ cum în jurul meu cantitatea de femei inteligente şi frumoase care băltesc în propria viaţă este mult mai mare decât în cazul bărbaţilor.Dacă bărbaţii îşi cuplează mult mai bine inteligenţa la mecanismele pieţei (că este o piaţă erotică, profesională sau socială, nu contează) femeile încă au probleme la acest capitol. E plină ţara de femei culte, inteligente şi frumoase care stau pe tuşă. Nu doar pe o tuşă socio-profesională, cât mai ales pe tuşa propriei lor vieţi. Ştiu că sunt frumoasă, ştiu că sunt inteligentă, însă nu am deloc încredere în mine însămi.
Dacă în cazul bărbatului inteligenţa este un imperativ economic (înainte era forţa muşchilor şi abilităţile războinice), în cazul femeii inteligenţa este un lux (e bine să-l ai, însă nu e necesar pentru supravieţuire).
Înţeleg că de-a lungul timpului femeia a fost încurajată mai puţin spre inteligenţă, înţeleg că societatea încă este falocentrică, însă toate aceste cauze nu epuizează contextul problemei. La fel cum discriminarea pe baza de sex nu explică în totalitate discrepanţa veniturilor celor două sexe, la fel cauzele istorice, sociale şi genetice nu explică de ce femeia îşi valorifică mai puţin, mai slab şi mai prost inteligenţa decât bărbatul.
Iar acest lucru nu este totul. Femeia este o foarte bună specialistă la ceea ce eu numesc microsmartness. Pe termen scurt, în situaţii (create de altcineva, nu de ele însele) mici, punctuale, în chestiuni ce ţin de execuţie, femeile sunt brici. Sunt isteţe, inteligente şi eficiente.
Când începem să vorbim de chestiuni pe termen lung, de iniţiative mari şi de viziune, nu mai găseşti nicio femeie în cameră.
Femeia este o felină care vânează doar în contextele create de ceilalţi, însă ea singură mai rar creează unul. Femeia te poate bate cu armele tale, însă mai rareori cu ale ei.
Uimirea mea cu privire la numărul femeilor inteligente care stau cu fundul pe bordura propriei vieţi, aşezate în propria batistă porneşte de la observaţia unei lipse de iniţiative. Femeile inteligente au nevoie de provocări ca de aer, însă rareori şi le creează singure. Par că se descurcă mai bine doar în cadrul provocărilor lansate de alţii.
Reacţionează de minune, iar acţiunea propriu-zisă este lăsată la îndemâna bărbaţilor care iniţiază mai mult şi îşi riscă mai mult propriile viziuni.
O femeie nu are siguranţa să-şi permită ridicolul pe care orice bărbat în urmărirea unui vis îndrăzneţ şi-l asumă.
Din păcate, societatea, mediul, prietenii, colegii livrează provocări până la un anumit punct. Dincolo de acest punct, începe golul în care multe femei încep să se plictisească, să se simtă singure şi să-şi devină propriul lor duşman…..”
