Ce a fost Pacepa, un luptător anticomunist, un erou care a salvat România, sau un tradător abject de cea mai joasă speţă?

A curs multă cerneală pe această temă, s-au scris munţi de hârtie despre Pacepa şi actele comise de el. Ce a fost Pacepa, un tradător abject sau un patriot care şi-a servit ţara? Un luptător anticomunist şi un erou care a salvat România?

Ca o paranteză, în anul 1977, tânăr absolvent, locotenent

de cercetare, fusesem repartizat la Compania 220 Cercetare din Prundu Bârgăului din cadrul Bg. 1 VM Bistriţa, în funcţia de comandant grup cercetare în dispozitivul inamic. La începutul anului 1978 am

fost selecţionat şi după susţinerea unor probe specifice am fost admis şi trimis să urmez un curs de specializare pe mai multe module, la Direcţia de Informaţii a Armatei, (DIA) cu o durată de circa trei ani, care presupunea o specializare în munca de informaţii, pregătire fizică şi

însuşirea unei limbii străine. În data de 29 iulie 1978, eram la cursuri într-un sediu conspirat al DIA, situat pe Şoseaua Panduri din Bucureşti. Undeva în jurul orelor 12.00, în pauza unei ore de curs, am observat o vânzoleală şi o agitaţie neobişnuită. Imediat am fost convocaţi de şeful nostru de curs, col. Virgil Bădulescu, tanchist de meserie, fost ataşat militar în Italia, „blândul Ben”, cum era denumit de multe generaţii de ofiţeri de informaţii din Armata Română. Într-o linişte de mormânt aşteptam în sala de curs să ni se comunice nişte ordine urgente, după cum ne anunţase şeful nostru. La un moment dat au intrat doi generali, urmaţi de o întreagă suită, unul din trupele de uscat şi unul din marină, contra-amiral. Pe un ton oficial, am fost anunţaţi că un general din securitate, de la Departamentul de Informaţii Externe, Pacepa, a trădat, iar ca urmare a acestui fapt, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei, generalul maior. Dumitru I. Dumitru,  a fost schimbat din funcţie, iar în locul lui numit contra-amiralul Dinu Ştefan. Cei doi erau în faţa noastră, unul preda şi celălalt prelua funcţia. Aşa am aflat atunci în data de 29 iulie, că un general de securitate, Pacepa, a trădat România, defectând la americani.Trădarea lui Pacepa, produsese în aceiaşi zi primul cutremur în serviciile de informaţii ale României, schimbarea din funcţie a generalului maior Dumitru I.Dumitru din fruntea de şef al DIA.

Probabil se constatase la cel mai înalt nivel, că şeful informaţiilor armatei trebuia să anticipe gestul lui Pacepa, iar acest fapt la costat funcţia.

De-a lungul timpului, a circulat o întrebare, care este valabilă şi acuma, pe cine a trădat Pacepa, pe Ceuşescu sau România? Pacepa a trădat poporul român, chiar în situaţia că atunci, orice militar jura credinţă Nicolae Ceauşescu.

De o anumită perioadă de timp, Pacepa sau altcineva, dacă totuşi mai trăieşte, a început o adevărată campanie de presă, punctul forte al acesteia fiind creşterea misterului în jurul lui. Nu cu mult timp în urmă cu ocazia lansării unui interviu a lui Pacepa la Humanitas, însuşi Gabriel Liceanu, sa amestecat în problemă, afirmând că Pacepa la trădat pe Ceauşescu. De fapt nu aceasta este problema, de-a lungul timpului, premeditat, Pacepa, a menţinut în jurul lui un mister, o ceaţă, greu de pătruns. Anumite voci din SUA, spun că Pacepa doreşte ca acuma la peste 30 de ani de la defectarea sa să fie recunoscut de autorităţile de la Bucureşti, ca eroul care a salvat România din ghiarele dictaturii comuniste. Mai mult acesta doreşte să se recunoască oficial că lui i se datorează prăbuşirea comunismului din Europa de Est.  Este un mister şi o ciudăţenie, de ce după atâţia ani de la „defectarea” lui la americani, acesta nu revine în România cu surle şi trâmbiţe, pozând în eroul care se crede? De ce Pacepa nu a apărut în nici o fotografie, în nici o imagine video? El sa arătat în carne şi oase doar câtorva „aleşi”, dar pe ale căror afirmaţii nu se poate pune nici o bază. Rămâne o necunoscută chiar şi astăzi, înfăţişarea „defectorului”, a fizionomiei acestuia actuale. Informaţii aruncate pe piaţă legate de pericolul de moarte la care ar fi expus tot timpul, fac parte tot din acest scenariu întreţinut cu bună ştiinţă de atâţia ani. Îmi aduc aminte, că la scurt timp după tradarea lui Pacepa, circulau anumite zvonuri privind gestul acestuia. La o conferinţă internaţională, care a avut loc în anul 1979 la Madrid, un oficial american de rang înalt a fost întrebat de un ziarist dacă gestul lui Pacepa care a trădat Romînia în favoarea americanilor, nu a fost un act de amestec în afacerile interne ale unei ţări independente aşa cum era România atunci? La care oficialul american, cu un zâmbet imperceptibil, a răspuns sec, ” Nu, nu a fost. Pacepa a fost doar retras de la post”!!!!!!

Tot timpul, atât în anumite intervenţii ale lui Pacepa, articole de presă, interviuri, cărţi publicate, se caută să se construiască imaginea unui om foarte important pentru America, sprijinit şi protejat de serviciile secrete americane. Oare Pacepa? Cunoscătorii ştiau că atunci când se invocă autorităţile americane, este vorba despre „Lumea Liberă Românească” din New York sau despre anumiţi români anonimi din SUA.

Este un lucru cunoscut că persoane de genul lui Pacepa caută să se învăluie în mister, în necunoscut. Numai aşa devin interesanţi pentru opinia publică. Întreţinerea artificială a aceste enigme, stări de mister,

duce la rating, la interes, la audienţă. Tot ceea ce afirmă Pacepa sau cei care întreţin imaginea lui este greu de verificat, sau dacă nu chiar imposibil. Pacepa, chiar dacă este greu de crezut, nu s-a întâlnit niciodată cu membrii redacţiei „Lumea Liberă Românescă”, dar şi cu alţi români din State, cu ziariştii care i-au făcut publicitate şi audienţă, cu avocaţii săi. Tot acest comportament a fost subordonat unui singur scop, crearea unui mit în jurul său, inclusiv cel legat de operaţiile estetice de schimbare a fizionomiei. Pacepa niciodată nu a acordat un interviu public, lucru de înţeles, pentru că i-ar fi creat probleme, întrebări incomode, sau pe care nu le putea controla, polemici etc. De fiecare dată acesta, a preferat situaţii sigure, create de el, cu ziarişti favorabili. Sunt greu de crezut ultimele declaraţii ale lui Lucia Hossu-Longinşi a regizorului Dan Necşulea, că ei ar fi singurii români care iau văzut faţa lui Pacea. Inevitabil se ridică o întrebare simplă, dacă l-au văzut, de ce nu l-au filmat. Sau pe cine au văzut ei sau dacă au văzut pe cineva, în condiţiile în care tot doamna Longin, afirmă că identitatea lui Pacepa, fizionomia acestuia ar fi „secret de stat al SUA”. Sigur, doamna respectivă este greu de contrazis, în condiţiile în care nu se poate verifica nimic din spusele ei.

De ce procedează Pacepa aşa? Au mai fost şi alţi „defectori”, poate mai celebri decât Pacepa, care chiar au făcut ceva pentru ţara lor, şi nu se ascund, şi-au vizitat ţara, au dat interviuri în mass-media, ţin  conferinţe etc.

Misterul cazului Pacepa a plecat, de la cele scrise de acesta, de la anumite afirmaţii şi declaraţii făcute de-a lungul timpului, care toate au avut un singur scop, crearea unui mit al „eroului” Pacepa, totul învăluit în cel mai adânc mister. Dar în problemă a mai intervenit o chestiune care nu a putut fi controlată de Pacepa şi de susţinătorii lui, documentele din arhiva securităţii. Lucrul cel mai important este faptul că niciodată, dar absolut niciodată, oficial, americanii nu au spus ce a făcut Pacepa, care a fost valoarea informaţiilor furnizate în momentul trădării României în 1978. Poate şi din acest motiv, toate administraţiile care s-au perindat pe la Bucureşti, nu i-au acordat acestuia atenţia pe care o visează. În jurul informaţiilor pe care le-a vândut Pacepa americanilor s-a creat un Europa de Est, în lume etc. Hai să fim serioşi. Dacă era aşa sau numai pe un sfert decât se afirmă, comunismul cădea prima dată în România, nu ultima dată cum s-a întâmplat la noi. Pacepa, de-a lungul timpului, cu

bună ştiinţă a întreţinut o imensă minciună despre rolul său în căderea comunismului de la noi. Dar hai să vedem care a fost realitatea. După plecarea lui Pacepa, până prin 1985, relaţiile dintre România şi SUA, nu numai că nu au scăzut, dar au cunoscut un curs ascendent, atât pe plan economic dar şi politic.

Declaraţiile unor oameni politici de frunte americani sunt martore a acestui curs, iar componenţa economică a relaţiilor bilaterale anuale româno-americane era de 1 miliard de dolari. Mai mult, contactele pe linie militară dintre România şi SUA, au avut un curs similar, până

prin 1987. Declinul a intervenit pe la mijlocul anului 1987, ca urmare privind respectarea drepturilor omului, a libertăţilor religioase.

Americanii nu au făcut niciodată dezvăluiri legate de valoarea informaţiilor furnizate de Pacepa, aşa că până acuma nu se ştie cu certitudine cât de puternică a fost lovitura dată de Pacepa regimului comunist şi lui Ceauşescu. S-a afirmat că după plecara lui Pacepa, tot spionajul românesc a căzut. Nimic mai fals.

Cunoscătorii ştiu, un serviciu de informaţii externe este astfel alcătuit, încât chiar o trădare la vârf nu îl poate afecta iremediabil.

Compartimentarea şi secretizarea strictă a muncii în acest domeniu, a limitat trădarea lui Pacepa. Sigur, acesta a cunoscut anumiţi şefi aflaţi sub el, organigrama instituţiei, şefi de rezidenţe externe, dar aceştia erau cunoscuţi înainte de americani, persoanele respective acţionau sub acoperire diplomatică. Pacepa nu a cunoscut agenţii de teren, pe cei deplin conspiraţi, “ilegalii”.Trădarea a afectat securitatea şi spionajul românesc, dar mai mult pe plan mediatic.

Structurile de informaţii româneşti şi-au revenit extrem de rapid şi şi-au continuat nestingherite activitatea.

Ciudat este un lucru, în alte cazuri similare cu a lui Pacepa, americanii şi-au spus părerea vis-a-vis de valoarea  informaţiilor furnizate de defectorii respectivi. Recent SUA a dezvăluit că informaţiile provenite

de la un defector polonez celebru, colonelul Kuklinski, au prevenit Sindicatul Solidaritatea de intenţia instaurării legii marţiale, dar şi cu privire la pregătirea trupelor Tratatului de la Varşovia în vederea declanşării unui conflict miltar în Europa Occidentală. În cazul informaţiilor furizate de Pacepa, americani păstrează o tăcere care devine pe zi ce trece tot mai stânjenitoare. Mai mult, în ultima perioadă poveştile aruncate pe piaţă de Pacepa, nici un copil de la grădiniţă nu le poate crede. Sunt de râsul curcilor poveştile cu agenţii români cu „big-penisuri” (probabil că erau ciobanii luaţi din vârful munţilor), despre spioancele cu sexul-strâmpt, românce etc. Când mai auzi şi de faptul că fizionomia lui este „secret de stat în SUA”, sau că el este „ţarul” industriei de autoturisme din România, îţi vine să-ţi dai palme şi să te gândeşti la pilda cu mărimea Grădinii Domnului şi câţi dobitoci sălăşluiesc în ea.

Multe din afirmaţiile lui Pacepa se contrazic, anumite mijloace tehnice specifice unui serviciu secret, apar în poveştile lui, chiar înainte de a fi inventate. Într-un interviu, dat probabil sub acoperire „Jurnalului Naţional”, în 2008, Pacepa afirma: „.. la 28 iulie 1978

când am ajuns în Statele Unite ca un om liber, am adus cu mine doar hainele cu care am fost îmbrăcat, o fotografie a fetei mele, o adâncă înţelegere a comunismului şi o dorinţă de a spune întergi lumii ce se petrece la vârful piramidei din România lui Ceauşescu…..”. În convorbirea cu Lucia Hosu Longin, consemnată în cartea „Faţă în faţă cu generalul Ioan Mihai Pacepa”, lansată laeditura Humanitas în iunie 2009, acelaşi Pacepa afirmă „..în 1978 mi-a fost ruşine de mine şi m-am rupt, am plecat şi nu mi-am luat nici măcar o haină în spate. Am plecat în cămaşă şi pantaloni… ăsta a fost sfârşitul relaţiilor mele cu comunismul. Da, am fost corupt….”etc.

Sigur, Pacepa, niciodată nu va vorbi de crimele pe care le-a comis pe vremea când îl slujea pe Ceauşescu, de asasinarea unor dizidenţi sârbi la hotel „Dorobanţi” din Bucureşti. El prin tot ceea ce spune încearcă să se transpună într-un Arhanghel al luptei anticomuniste.

Toată această activitate neobosită a lui Pacepa, prin care încearcă să-şi construiască o alură de erou anticomunist, de omul care l-a dat jos pe Ceauşescu, care a răsturnat comunismul în Europa de Est, nu a avut până la această dată decât o singură consecinţă. La data de 7 iulie 1999, Curtea Supremă a României a emis Decizia nr. 41, prin care au fost anulate condamnările la moarte date lui Pacepa. Prin aceiaşi decizie i s-a înapoiat gradul de general şi restituite bunurile ce i-au fost confiscate. Iniţial aceste decizii nu au fost puse în aplicare, acest fapt a declanşat o adevărată campanie pe plan internaţional, de condamnare a României, că nu este un stat de drept etc. În decembrie 2004, guvernul român de la data respectivă, i-a reacordat tacit gradul de general.Poate că nu este lipsit de interes faptul că în toată această periodă de timp cât s-a încercat reabilitarea lui Pacepa, oficial şi nu numai, guvernul american nu a scos nici un cuvânt. A lăsat ca lucrurile să curgă de la sine, iar peste întrega poveste să se aştearnă uitarea. Iar cuvintele unui diplomat american, care la întrebarea dacă „afacerea Pacepa”, nu a fost un amestec nepermis în afacerile interne ale unui stat, acesta a răspuns cu un surâs enigmatic, „Pacepa nu a trădat, Pacepa a fost doar retras de la post”. Sigur, acest fapt ar schimba fundamental datele problemei. Se pare că declaraţia respectivă a fost prima şi ultima luare de poziţie oficială a americanilor în ceea ce istoria numeşte „Trădarea lui Pacepa”.

Va urma.

Colaborator Zaharia Cotoc