Campionatul Naţional de Turism Sportiv “Ştafeta Munşilor” se bucură şi în acest an de evenimente ce se vor organiza în Munţii Bucegi, Retezat, Ciucaş şi Fagaraş.
Competiţia Ştafeta Munţilor, organizată la nivel naţional sau internaţional, are ca scop crearea unui cadru organizatoric şi competiţional. Printre obiectivele de referinţă ale acesteia, se adaugă şi impulsionarea ONG-urilor pentru organizarea unor evenimente sportiv-turistic-ecologice; promovarea unei atitudini de respect faţă de mediul înconjurător, sensibilizarea tinerilor pentru protecţia ecosistemelor şi dezvoltarea spiritului ecologic la aceştia; dezvoltarea spiritului de echipa şi apartenenţa la grup, dezvoltarea relaţiilor interumane; cunoaşterea potenţialului turistic şi sportiv al zonelor montane.
După şedinţa din anul 2013, s-a decis ca acest an să aducă modificări în cadrul regulamentului de participare şi organizare, datorită numarului mare de persoane participante.
Dacă în anii trecuţi au existat doar categoriile OPEN , COPII , JUNIORI , ELITE, anul 2014 aduce noi categorii : FEMININ ( echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstă, obligatoriu feminin); VETERANI ( echipe formate din 3 persoane cu vârste peste 45 de ani, indiferent de sex).
Proba de „Test Teoretic” a devenit o probă de „Cunoştinte Turistice” unde participanţii vor primii 1 – 20 întrebări de tip grilă, cu un singur raspuns corect sau poze cu obiective turistice din ţară.
Evenimentele din acest an sunt:
- 04/06 iulie în Munţii Bucegi, Padina, organizator Asociaţia de Turism Gaska Bucureşti;
- 18/20 iulie în Munţii Ciucas şi se va ajunge pe Vf. Ciucas care se află la 1945m, organizator Clubul de Turism Alpin şi Ecologie Elite Bucureşti;
- 01/03 august în Munţii Retezat şi se va ajunge pe Vf. Piatra Iorgovanului care se află la 2014m, organizator Jnepenii sub egida Asociaţiei Drumeţii Montane;
- 15/17 august în Munţii Făgăraş şi se va ajunge pe Vf. Moldoveanu care se află la 2545m, organizator Zimbrul Carpatin şi Marmotele Mahmure Piteşti;
- 29/31 august în Munţii Bucegi, Valea Cerbului, organizator Clubul Alpin Temerarii;
- 12/14 septembrie în Munţii Bucegi şi se va ajunge pe Vf. Omu care se află la 2505m, organizator Club Montan Altitudine.
Orice persoană care doreşte să descopere frumuseţile tării prin activităţi sportive desfaşurate în aer liber, să lege prietenii la foc de tabără, unde cei mai curajoşi şi creativi dintre participanţi vor recita poezii, vor cânta la chitara sau vor juca teatru, va fi primita cu braţele deschise în “familia noastră” numeroasă.
Pentru a participa la toate acestea nu este necesar să faci parte dintr-un ONG sau Club, te poţi înscrie pur şi simplu şi poţi participa alături de familie şi prieteni.
Noul an-2014 aduce un nou design al portalului campionatului www.stafetamuntilor.ro , unde vă invităm sa vă înregistrati.
Cu stimă,
Cluburile organizatorice din acest an