Home Cultură Petru Rares oaspetele Serbarilor Medievale

Petru Rares oaspetele Serbarilor Medievale

by B24
235 views

Organizatorii Serbarilor Bistritei Medievale vor pune in scena in timpul festivalului o sceneta in care domnitorul Moldovei, Petru Rares ajunge in Bistrita. Povestea este inspirata din fapte reale, domnul de la Suceava a ajuns in cetatea Bistritei in ziua de 25 noiembrie 1543, pentru a cere locuitorilor de aici censul de Sanmartin.

„Petru Rares a renuntat la intentia de-a recuceri Cetatea Ciceului, din mainile ungurilor, in primul rand datorita vremii nefavorabile, “ploile necontenind de doua luni de zile” (dupa cum mentiona cronica vremii), in aceste conditii oastea domnitorului moldav neputandu-se apropia de cetate. Se va apropia, insa, de Cetatea Bistritei, pentru a-i determina pe bistriteni sa-i plateasca Censul de Sanmartin. Dupa negocierile care au durat cateva zile, partile ajung la o intelegere, bistritenii platindu-i domnitorului doar 1940 de florini, din 8 000, cati cerea la inceput Petru Rares”, povestesc organizatorii evenimentului. Rolul lui Petru Rares va fi interpretat de actorul Liviu Pancu, iar cel al Judelui Bistritei de actorul Dan Radulescu. Costumul domnitorului moldav a fost imprumutat de la Teatrul Mihai Eminescu din Botosani, cei care au programata in aceasta stagiune Trilogia Moldovei, a lui Barbu Stefanescu Delavrancea.

You may also like