Dacă bistriţenii au avut ocazia de mai multe ori să se bucure de concerte hip hop, genul reggae a cam ocolit municipiul. Iubitorii acestui gen se vor putea bucura mâine de muzica relaxantă a clujeanului Mr. Levy.
Cei nefamiliarizaţi cu muzica underground au făcut cunoştinţă cu Mr. Levy pe vremea când anima concertele hip hop alături de Anexa 1, trupa din Dej care a avut ocazia să apară cu o piesă pe unul dintre albumele băieţilor de la Paraziţii. De curând Mr. Levy s-a alăturat băieţilor de la Paraziţii, cu alt gen muzical însă, pentru piesa „Arde”.
Mr. Levy va putea fi ascultat şi mâine la Bistriţa, începând cu ora 22.00 în Caffe Club Dabo de pe Calea Moldovei nr. 1. În deschidere vor cânta bistriţenii de la Fentăm Terra. Taxa de intrare este de 10 lei.
Foto: Mr. Levy Facebook