“Se spune” că pentru a fi în bon ton, ca entitate statală, nu ar fi bine să ai în sec 21 serviciu militar obligatoriu (ce înapoiaţi sunt nemţii şi elveţienii ăştia).
Cu acesta deviză în frunte, şi dorinţa de a modifica actul fundamental cu orice preţ guvernul din perioada 2000-2004 a obţinut votul tuturor mamicilor disperate ca “puietul” lor să nu servească doamne fereşte ţara, îmbrăcând uniforma militară, că doar piţipoancele vuitoniste ar fi rămas fără pretendenţi (sau nu).
Într-un procent subunitar logica din spatele desfinţării serviciului militar obligatoriu este corectă deoarece nu toţi oamenii sunt făcuţi pentru un regim militar, pentru o viaţă militară, pentru o astfel de răspundere. Ar fi preferabil să nu confundăm incoerenţa unor indivizi faţă de sistemul militar cu lenea în stare pură şi nesmiţită a altor persoane.
Cu toate acestea în anul 2007 s-a spus adio serviciului militar obligatoriu iar în locul său trebuia să răsară măreaţa Armată Română profesionistă. Logica elementară a unei astfel de traziţii spune că militari profesionişti ar putea fi un maxim de 40% din corpul militar naţional restul fiind completat de rezervişti. Când spunem logică putem avea la bază argumente de raţiune strategică, finaciară şi logistică.
Multe probleme ar fi, însă una de bază este însăşi cadrul legal ce impune calitatea de rezervist militarului ce părăseşte sistemul fără ca acesta să mai aibă vreo tangenţă cu unitatea decât în situaţia reactivării. Dacă facem un rezumat putem spune că operaţiunea ce presupunea eliminarea acestui serviciu obligatoriu a decurs în cel mai pur stil romanesc: am desfiinţat o structură, am creeat una nouă pe un temei legal şubred ce trebuie modifcat periodic, nu am schimbat cadrul legal general, nu am prevăzut ce însemnă lipsa de personal pe termen lung, nu ne-a interesat imaginea de ansanblu şi în prezent chemăm militari din serviciu activ unii proaspăt veniţi de pe tot felul de fronturi, teatre de operaţiuni- ca să fim corecţi din punct de vedere politic, să pună saci de nisip la viitorii sinistraţi ce sparg elegant seminţe privind obiectiv şi critic pe cei ce muncesc.
Bravo, job well done – cum ar spune americanul. Desigur după ce inundaţiile au trecut (şi unele procese ce au statutat faptul că militarul este în slujba statului cât este sub jurmânt, însă nu este sclav pe plantaţie) ne-am trezit puţin că parcă ar mai trebui ceva băieţi şi fete în uniformă pe care să îi chemăm la nevoie, dar nu putem mări efectivele active (argumentul financiar) deoarece bugetul caragialian nu ne permite.
Am mai putea menţiona şi faptul că un demnitar al ministerului apărării spunea în plenul parlamentului pe data de 23 mai 2011 că în maximum 3 ani rezerva operaţională va fi aprope inexistentă.
Astfel mai marii au scos de la naftalină un proiect ce trebuia să intre în vigoare împreună cu actul ce stabilea noul statut profesionist al forţelor armate şi actul ce suspendă serviciul obligatoriu militar pe timp de pace.
În prezent proiectul a trecut de Camera Deputaţilor fiind în lucru la comisiile Senatului. Desigur în buna tradiţie românească nu au adus proiectul spre dezbatere publică, nu au invitat ong-urile specializate la o discuţie ci l-au aruncat direct în procesare.
Ca să-l parafrazez pe dr. F. Toba, siguranţa naţională a sec. 21 nu mai este o atribuţie strict militară, politică sau diplomatică ci problemă de de interes naţional ce ar trebui dezbătută în condiţii de transparenţă. Având în vedere lipsa de comunicare privind acest proiect şi cu viteza ameţitoare a legislativului nu ne facem speranţe prea mari în viitorul imediat apropiat dar ne pregătim să punem bani deoparte pentru donaţii la următoarele teledonuri organizate de televiziuni pentru sinistraţi.
Sursa: Proiect Semper Fidelis
Rezerva militară sau cum pleci la război cu un singur încărcător
