Home Editorial Servicii secrete particulare?

Servicii secrete particulare?

by B24
259 views


În luna august 2008 sub titlul „Pericolul interceptării ilegale a comunicaţiilor”, Serviciul Român de Informaţii, autoritatea internă de securitate natională din România, trăgea un semnal de alarmă privind extinderea acestui fenomen.


Printre rânduri se putea citi explicit că ” – Prevederile legale nu i-au descurajat pe „temerarii trăgători cu urechea'”, care le încalcă cu înverşunare sfidând actul de justiţie….Legislaţia cu privire la interceptările ilegale (Codul Penal, Legile 51/1991, a Siguranţei Naţionale, 14/1992, privind funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, 74/1996, a Comunicaţiilor, precum şi celelalte reglementări cu privire la domeniul comunicaţiilor ofereau un cadru incomplet,  depăşit, ambiguu şi confuz, cu numeroase vicii de fond.


Neadaptarea acestor reglementări la progresul tehnologic tot mai accentuat din prezent şi legat de noilor forme de manifestare a acţiunilor înafara legilor, de interceptare a comunicaţiilor, au dus la apariţia unor adevărate servicii secrete particulare. La ora actuală în nici o reglementare legală existent în România nu este definit explicit mijlocul tehnic specific de interceptare a comunicaţiilor, nu este stabilit clar în ce condiţii folosirea lui constituie infracţiune, nu se impun interdicţii sau obligaţii celor care îl comercializează şi mai mult, legea nu prevede nici un fel de sancţiuni, contravenţionale sau penale.


Aceste lucruri au ieşit în evidenţă din activitatea organelor de cercetare penală sau instanţe de judecată, care au aplicat soluţii după ureche, contradictorii în cazurile de interceptări ilegale aduse în faţa justitiei. Puţinele cazuri care au ajuns în instanţă sau finalizat prin achitarea învinuiţilor, aceasta apreciind că faptele comise nu prezintă pericol social.


La ora actuală, mai ales prin intermediul comerţului on-line, firmele specializate în paza unor obiective, cele din domeniul sistemelor de alarmă împotriva efracţiei, achiziţionează din import, iar ulterior folosesc sau comercializează ilegal mijloace profesionale de interceptare, unele dintre ele mai performante decâţ cele aflate în dotarea insituţiilor statului cu atribuţii pe linia siguranţei naţionale sau a luptei împotriva criminalităţii organizate. De multe ori la intrarea în ţară, aceste echipamente scapă controlului vamal, fie din lipsa de specializare a vameşilor, fie disimulate în echipamente absolute normale, terminale de telecomunicaţii, computere, componente hard sau aplicaţii informatice.


Toate aceste firme au ca obiect principal sau secundar de activitate înscris la registrul comerţului, furnizarea de servicii de protecţie a sediilor sau persoanelor, de securitate antiefracţie sau antiincendiu. Dar majoritatea acestor firme, fentează legea, derulând pe faţă servicii de achiziţionare a mijloacelor tehnice de supraveghere în secret, de culegere a informaţiilor sau de interceptare în secret a comunicaţiilor unor personae fizice sau private.


 Nu mai este nici un secret pentru nimeni, în România există mijloace de interceptare performante, fabricate de firme de specialitate din străinătate, diversificate şi disimulate în componente hard pentru computere, în obiecte frecvent folosite în mediul casnic, în birouri, cu denumiri care le ascund adevărata menire sau centrale telefonice şi aparate terminale inteligente, care, pe lângă utilităţile clasice, unanim cunoscute, facilitează şi interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice ori a discuţiilor ambientale.


Deşi există o lege, nr.18/1996, care reglementează avizarea si autorizarea personalului firmelor care se ocupă cu importul unor asemenea tehnologii, precum si a mijloacelor tehnice pe care aceste firme le utilizează, pentru ca să se prevină si stopeze interceptarea ilegală a comunicaţiilor, nici până astăzi, în anul de graţie 2012, nu au fost elaborate normele de aplicare a legii.


Din aceste cauze, nu trebuie să ne mirăm că în România aproape oricine, interesat bineînţeles, poate să-si facă un serviciu de informaţii privat. De pe internet se poate face rost aproape de orice fel de aparatură, de la softuri, la scrumiere şi mouse-uri care au încorporată aparatură de interceptare.





Va urma










You may also like