Servicii secrete particulare? II

Clintelă este din belşug, aşa că miniserviciile secrete private au înflorit ca ciupercile după ploaie. Cupluri cu probleme matrimoniale, patronii care îşi doresc să se uite prin “gaura cheii” în ograda concurenţei, sau să-şi monitorizeze la sânge proprii angajaţi. Toată lumea vrea informaţii, vechea zicere că cine deţine informaţia, implicit are şi puterea, este mai actuală decât oricând.


Nimeni nu recunoaşte că deţine aparatură de interceptare a comunicaţiilor, fapt care demonstrează că legea este cunoscută în părtile ei esenţiale, dar nimeni nu o respectă.


În România interceptarea în sine este ilegală în absenţa unui mandat judecătoresc, iar acest aviz se eliberează doar organelor judiciare. Activitatea specifică a SRI, precum şi a altor structuri cu atribuţii pe linia culegerii de informaţii în domeniul siguranţei naţionale, apărare şi ordine publică, investigaţiile procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au scos la iveală faptul că lucrurile stau altfel.


În cursul anului 2011, în baza informaţiilor furnizate de structurile de informaţii, DIICOT a destructurat o reţea de 80 de persoane, care realiza interceptări ilegale de convorbiri telefonice, discuţii ambientale şi sms-uri. Cu acea ocazie, procurorul-şef al DIICOT, Codruţ Olaru, declara, că „există indicii temeinice că sunt şi câteva agenţii de detectivi care utilizează acest soft”.


Cu tot spectacolul de sunet şi lumină pus în scenă, până la această oră nu s-a obţinut nici o condamnare, legea fiind atât de ambiguă încât nimeni nu poate fi condamnat. La nivelul serviciilor secrete, a legislativului, pe la colţuri se recunoaşte că „situaţia este scăpată de sub control”.


Formal activitatea de interceptare – ilegală este pedepsită cu până la 7 ani de închisoare, pe când producţia, importul şi comercializarea echipamentelor de interceptare se derulează „la liber”. Câtă vreme cei care desfăşoară aceste activităţi o fac cu respectarea legislaţiei fiscale, practic nu au nici o problemă. Importatorii, cunoscători ai legii, au grijă să îşi atenţionează clienţii privaţi că utilizează aparatura pe propria răspundere, însă la ce altceva poate folosi aparatura/softul de interceptare în afară de interceptarea ilegală, de încălcarea flagrantă a legii?


Există dispozitive care plasate în locurile de interes, imediat ce detectează voci, aparatul apelează numărul de telefon al al investigatorului privat, care apoi ascultă şi înregistrează tot ce se discută în locul unde a fost plasat “spionul”.


De asemenea la sume relative mici, circa 400 – 500 de euro se poate achiziţiona un soft care, odată instalat în telefonul mobil al celui urmărit, îl transformă într-un interceptor de convorbiri şi sms-uri. Mai mult tot ceea ce aude şi vede “ţinta”, va putea fi auzit şi văzut de către cel care a instalat softul.


Aceste exemple demonstrează fără nici un dubiu că “spionajul de la distanţă” a devenit o realitate, iar interceptarea ilegală a unor convorbiri a devenit un lucru extrem de uşor de realizat.


Poliţia Româna a licenţiat, până în prezent, circa 1.000 de asemenea societăţi de detectivi particulari, diverse firme care se ocupă de instalarea de aparatură, firme de pază şi securitate etc. Nu mai vorbim de numeroşi investigatori particulari care functioneză în clandestinitate.


Un serviciu secret privat în România se poate face cu o investiţie modică, circa 2.000 – 3.000 de euro, banii intrând cei mai mulţi în achiziţionarea de echipamente electronice.


Aparatura modernă, cu funcţionalitate GSM şi detectare automată a vocilor, oferă un avantaj net faţă de filajul clasic, care implică multe mijloace şi personal uman.


Instalând asupra unei “ţinte” un „device” de tipul celor pomenite mai sus, controlul asupra acesteia este aproape total, oriunde se va plimba aceasta, inclusiv în străinatate, informaţiile despre activitatea acesteia vor curge de la sine.