Până în urmă cu câţiva ani, aproape nimeni nu auzise de Opus Dei, o organizaţie mai mult sau mai puţin discretă, dar extrem de influentă în rândul Bisericii Catolice.
Premeditat sau nu, în 2004, lucrurile s-au schimbat brusc o dată cu apariţia romanului de succes mondial a lui Dan Brown, “Codul lui Da Vinci”, iar după un an sau doi a filmului cu acelaşi nume. Pentru cei care încă nu au citit cartea sau nu au văzut filmul, Dan Brown pune în scenă o conspiraţie mondială, în centrul careia se afla Opus Dei, un fel de grupare secretă religioasă ai cărei membri practică auto-mortificarea corporală şi auto-flagelarea.
Din galeria personajelor romanului şi a filmului în acelaşi timp, produce o impresie puternică mai ales un personaj albinos, diabolic, un fel de agent secret al Opus Dei, un adevărat ucigaş în serie, care ucide din instinct şi apoi îşi pedepseşte trupul, prin auto-flagelare.
Dincolo de elementele de ficţiune, atât în roman cât şi în film există şi anumite informaţii reale cunoscute despre Opus Dei. De la crearea organizaţiei Opus Dei în 1928, în Spania, de către Josemaria Escriva Belaguer, aceasta a câştigat constant în influenţă, bogatie şi implicit în putere. Dar în acelaşi timp, organizaţia este înconjurată premeditat de o aură de mister, de discreţie, care induce ideea unei grupări secrete cu ramificaţii la nivel global.
Unele surse indică un număr de circa 90.000 de membri în prezent, clerici, dar şi laici, iar calitatea de membru, paradoxal pentru o organizaţie a bisericii pusă în slujba credinţei în Dumnezeu este secretă, desi exista persoane care şi-au recunoscut apartenenţa la Opus Dei.
Printre aceştia se numără fostul purtător de cuvânt al Papei Ioan Paul al II-lea, Joaquin Navarro Valls, fostul ministrul laburist britanic al Educaţiei, Ruth Kelly Maria, precum şi fostul preşedinte al Columbiei, Alvaro Uribe.
Despre membrii Opus Dei se mai cunoaşte că fac anumite contribuţii financiare la bugetul organizatiei, iar organizaţia dispune de centre regionale numite numerarii, în care locuiesc în special membri celibatari. În 2002, a fost deschis un centru de 17 etaje, în valoare de 43 de milioane de dolari, în Manhattan, New-York.
Oficial se cunoaşte că misiunea organizaţiei se trage din mesajul fondatorului Opus Dei, Josemaria Escriva, care a proclamat că sanctitatea este accesibilă fiecărui om care îşi trăieşte viaţa urmând învăţăturile lui Isus Hristos.
Opus Dei este percepută de opinia publică ca un mijloc activ de reevanghelizare a Occidentului secularizat.
A fost foarte aproape de sufletul şi inima lui Ioan Paul al II-lea. Numai aşa se explica faptul că în 2002, Papa Ioan Paul al II-lea l-a canonizat pe Escriva, devenit sfântul Josemaria, la numai 27 de ani de la moarte. Prin acest act, sanctificarea lui Escriva a devenit cea mai rapidă din istoria Vaticanului, iar Ioan Paul al II-lea, campion la “canonizări-viteză”, afirmă deschis criticii Opus Dei.
Mai mult, organizaţia a căpătat calitatea de „preoţie particulară”, adică privilegiul de a răspândi cuvantul lui Dumnezeu indiferent de dioceze, adică o „Biserica în interiorul Bisericii”.
Nu cu mult timp în urmă însuşi actualul papă Benedict al XVI-lea, a binecuvântat statuia lui Escriva, aşezată într-o nişă a bazilicii Sfantul Petru din Cetatea Vaticanului, din Roma.
Conform teoriei conspiraţiei, oriunde există secrete, mistere, discreţie excesivă, există şi semene de întrebare, dar şi contestări şi contestatari.
Opus Dei este acuzată că funcţionează ca un veritabil serviciu secret, sau mai mult, ca o variantă catolică a Masoneriei. O mare parte din membrii sunt persoane foarte bine situate în cercuri politice, economice şi financiare ale lumii. Ei au obligaţia să doneze sume substanţiale Opus Dei, iar cei care locuiesc în celebrele numerarii, persoane celibatare, trebuie să-şi doneze toate veniturile pe care le deţin.
Foto: telegraph.co.uk
