ADEVĂRATA ŞI FALSA IUBIRE DE APROAPELE

„Este aici cineva din domniile voastre care-i iubeşte pe fraţii lui? Să se ridice sus să-mi spună, ca să mă rog şi eu pentru el şi să-i pun pe toţi creştinii să-l ierte, să primească o iertare pe care n-ar găsi-o chiar dacă ar mai da mii de pungi.

– Eu, sfântule al lui Dumnezeu, iubesc pe Dumnezeu şi pe fraţii mei, învăţătorule.

– Bine, copilul meu, ai binecuvântarea mea. Care este numele tău?

– Costas.

– Ce meserie ai?

– Cioban, păzesc oi.

– Brânza pe care o vinzi o cântăreşti?

– O cântăresc.

– Tu, copilul meu, ai învăţat să cântăreşti brânza, iar eu am învăţat să cântăresc iubirea. Se ruşinează cântarul de stăpânul său?

– Nu.

– Acum să cântăresc şi eu iubirea ta, dacă e întreagă, să nu fie prea uşoară, şi atunci te voi binecuvânta şi eu şi voi pune pe toţi creştinii să te ierte. Cum să te înţeleg, copilul meu, că-i iubeşti pe fraţii tăi? Eu care acum umblu şi învăţ în lume, spun că-l iubesc pe domnul Costas ca pe lumina ochilor mei. Şi tu auzi acum că eu te iubesc, dar nu crezi, vrei să mă pui la încercare mai întâi, şi abia atunci să mă crezi.

Am o pâine să mănânc, iar tu nu ai. Dacă însă aş mânca toată pâinea şi tu ai flămânzi, ce voi arăta?

Arăt că iubirea pe care o am pentru tine e mincinoasă. Am două pahare de vin, iar tu nu ai. Dacă-ţi voi da şi ţie să bei din el, arăt atunci că te iubesc, dar dacă nu-ţi voi da, iubirea e falsă. Am şi două haine, iar tu nu ai, îngheţi. Dacă-ţi arunc una şi  ţi-o voi da, atunci iubirea e adevărată. Dacă am hainele închise într-o ladă să le mănânce moliile şi tu umbli gol, e o iubire falsă. Eşti întristat, ţi-a murit mama ta, tatăl tău sau copilul tău sau eşti bolnav. Dacă vin să te mângâi, atunci iubirea e adevărată. Dar dacă plângi şi jeleşti, şi eu şed, mănânc, beau, joc, cânt, chefuiesc, iubirea e mincinoasă.

– Iubeşti pe copilul acela sărac?

– Îl iubesc.

– Dacă l-ai iubi, i-ai lua şi lui o cămaşă, fiindcă e gol, ca şi el să se roage pentru sufletul tău. Atunci ar fi adevărată iubirea ta; dacă nu, e uşoară la cântar. Şi nu e oare uşoară la cântar, creştinii mei? Cu foc nu ne umplem hambarele şi cu o iubire mincinoasă la cântar nu mergem în Rai.

Dacă vrei, copilul meu, să-ţi faci iubirea de aur, îmbracă nişte copii săraci şi atunci îi voi pune să te ierte. Faci aceasta?

– O fac.

– Creştinii mei, domnul Costas a înţeles că iubirea pe care a avut-o până acum pentru fraţii lui era mincinoasă şi vrea să o facă de aur, îmbrăcând nişte copii săraci. Pentru că l-am mustrat şi l-am făcut de a roşit, vă rog să spuneţi pentru domnul Costas de trei ori: Dumnezeu să-l ierte şi să-l miluiască!”[1]