Home Actualitate Apar incendiile de vegetație uscată odată cu încălzirea vremii

Apar incendiile de vegetație uscată odată cu încălzirea vremii

by B24
197 views

În fiecare an, cu precădere în zilele de iarnă în care temperaturile sunt mai ridicate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud este solicitat prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină în numeroase situaţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată scăpate de sub control.

Astfel, pe teritoriul judeţului Bistriţa – Năsăud, de la începutul anului şi până în prezent, echipaje de pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud au acţionat la 12 de intervenţii pentru stingerea arderilor necontrolate (vegetaţie uscată, deşeuri şi resturi menajere). Statisticile din anii anteriori arată că numărul incendiilor poate ajunge să fie foarte mare (173 incendii în anul 2011, 219 incendii în anul 2012, 77 incendii în anul 2013, 100 incendii în anul 2014, respectiv 124 situaţii de urgenţă generate de incendii în anul 2015). De cele mai multe ori, aceste incendii provoacă pagube materiale însemnate, iar în ultimii doi ani, doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa din cauza situaţiilor de urgenţă provocate de incendiile de vegetaţie uscată, deşeuri sau resturi menajere.

Specialiştii Inspecţiei de Prevenire reamintesc cetăţenilor că distrugerea prin ardere a vegetaţiei uscate, deşeurilor şi resturilor menajere se efectuează cu respectarea prevederilor legale în vigoare, ce se referă la obligativitatea informării în prealabil a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă în cazul arderii miriştilor, stufului sau vegetaţiei ierboase, respectiv interzicerea folosirii focului deschis pe teritoriul ariilor naturale protejate. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţii la normele de apărare împotriva incendiilor şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei

You may also like