Un tânăr din Bistriţa, în timp ce se pegătea să iasă cu autoutilitara din curte, a lovit şi accidentat un bărbat de 60 de ani, care conducea un moped.
Marţi, 9 iulie 2013, în jurul orei 14:00, pe DN 17, un tânăr din Bistriţa de 26 de ani, în timp ce intenţiona să iasă din curte cu autoutilitara, pe drumul naţional, nu a dat prioritate motocicletei condusă de un bărbat de 60 de ani, tot din Bistrita, şi a intrat în colizune cu acesta.
În urma impactului, conducătorul mopedului a suferit răni uşoare şi a fost transportat ulterior la spital. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă de Biroul Rutier.
