Home Actualitate Caravana LSRS 2013 porneşte la drum

Caravana LSRS 2013 porneşte la drum

by B24
236 views

Voluntarii Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) străbat din nou ţara în lung şi-n lat pentru a susţine seminarii de orientare şi informare despre studiul în străinătate. Conform tradiţiei, Caravana LSRS va parcurge şi în 2013 un traseu prestabilit, oferind şansa ca prin organizarea de seminarii gratuite cei interesaţi de studiile în străinătate să afle detalii despre oportunităţile existente şi informaţii utile atunci când pleacă la studii peste hotare.

              Caravana este un proiect care recunoaşte şi susţine interesul puternic al tinerilor români de a dobândi o educaţie de calitate în străinătate şi care vine în întâmpinarea necesităţii de informare a acestora cu privire la oportunităţile academice internaţionale.

             Echipa de studenţi, masteranzi, doctoranzi şi absolvenţi români ai universităţilor  din întreaga lume oferă sprijin informaţional  prin seminariile organizate pe teritoriul  ţării. Aceste sesiuni de informare se adresează tuturor elevilor şi  studenţilor din România interesaţi să-şi continue studiile în străinătate.

            Cea de-a cincea ediţie a Caravanei LSRS se va desfăşura în perioada mai-iunie în 15 oraşe: Bucureşti, Drobeta Turnu Severin, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Braşov, Bistriţa, Petroşani, Medgidia, Piteşti, Ploieşti, Timişoara, Arad, Sibiu şi Câmpulung Muscel. Calendarul complet al seminariilor precum şi detaliile de înscriere sunt disponibile pe blogul http://gostudy.lsrs.ro/.

Persoane de contact:

Elena- Adina Apetrei                                                             Gabriela-Maria Puşcaşiu

Coordonator Caravana LSRS 2013                                      Coordonator Comunicare Caravana LSRS 2013

Telefon: 0746-950-826                                                                       Telefon: 0745-888-904

E-mail:                                    E-mail:

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor şi absolvenţilor români de peste hotare un cadru deschis de dialog şi acţiune.

LSRS promovează iniţiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanţi de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele reorientării lor spre ţară.

Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum şi de a sprijini contribuţia lor la dezvoltarea României.

LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi echidistantă.

You may also like