Home Alte sporturi Cât costă viaţa unui baschetbalist în România?

Cât costă viaţa unui baschetbalist în România?

by B24
267 views

Dacă fotbalul se joacă deja în curţile DNA, handbalul şi baschetul românesc se joacă, din ce în ce mai mult, pe terenul morţii, care la noi vine prin baruruile pline ochi de interlopi. Un nou caz ne atrage atenţia că România încă mai are de tras pentru a ajunge la nivelul civilizaţiei feudale: Hardy Chauncey.

Meci CSS Giurgiu – Dinamo. Victorie a giurgiuvenilor, deci motiv de sărbătoare. Şase dintre componenţii echipei câştigătoare ies să sărbătorească victoria în singurul club din oraş, pe numele său, Emotione. Printre ei, se află şi baschetbalistul american Hardy Chauncey, ultima dată legitimat la un club universitar de peste ocean. În jurul orei 4 dimineaţa sportivul este agresat, iar la faţa locului ajunge un echipaj SMURD. De aici filmul devine ciudat!


Chiar dacă se afla într-un club mic, de provincie, alături de încă cinci munţi de oameni, colegii săi, Hardy este doborât de un interlop. Nimeni nu a văzut nimic, paza localului nu a putut face nimic decât să cheme o ambulanţă. Ajunşi la faţa locului, verdictul este sumbru: Hardy este în comă alcoolică. Abia după cinci ore petrecute la spitalul din Giurgiu, ceva pare în neregulă, sportivul fiind trimis de urgenţă la Bucureşti.


Duminică după-amiază, sportivul moare, la scurt timp după ce a fost transferat şi operat la Spitalul „Bagdasar – Arseni” din Bucureşti. Cauza morţii: traumatism puternic, soldat cu hemoragie masivă şi fractură craniană. O afecţiune care are foarte puţine legături cu consumul de alcool.


Astăzi, aşa cum se cuvine a se face după orice deces, a început luarea de măsuri. Clubul CSS Giurgiu este anunţat ca desfiinţat, din cauza şocului provocat celorlalţi jucători, inculpatul este arestat pentru 24 de ore dar se pare că poate sta liniştit, avocatul lui fiind în trecut acuzat, fără alte probe, de contrabandă, iar clubul unde s-a petecut crima este amendat cu…5000 de lei. Amenda este nu pentru că bodyguarzii nu au cutezat să intervină, ci pentru simplul fapt că localul avea camere de filmat, dar a omis faptul că acestea funcţionează doar dacă, cineva, este amabil să le pornească.


Într-o cu totul altă ordine de idei, se pare că atacatorul nu era nici pe departe membru al vreunui clan, aşa cum se vehiculase. La puţin timp după anunţarea decesului, Ambasada SUA anunţase că va veghea la buna desfăşurare a anchetei, deci este deja posibil că procedura de acuzare şi răsplătire a vinovatului să nu dureze mai mult de o eternitate.
foto:gsp.ro

You may also like