În pas de defilare, Gloria a strâns trei puncte din disputa cu Luceafărul Oradea, care nu a putut decât să se încline în faţa liderului, bistriţenii câştigând pe final cu scorul de 1-2 după un meci în care jucătorii au avut inspiraţie şi au dat goluri care mai de care mai frumoase.
Antrenorul vampirilor, Nae Manea a început cu Lăzăreanu în poartă, pe linia de fund Năstase, Reano, Cafasso şi Peteleu, la mijloc Velcovici, Predescu, Tudose,Feher, Pădurariu iar în atac, Silvăşan. Pe parcursul meciul au mai intrat Keita şi Curtuiuş.
De doar 17 minute a avut nevoie căpitanul Gloriei, Vali Năstase, pentru a deschide scorul, după o centrare de pe stânga a lui Velcovici care l-a pus pe fundaş în situaţia de a trimite în plasa porţii din doar 8 metri.
Cea de-a doua repriză a adus, după doar două minute de la începere, golul egalizator, jucătorul Luceafărului, Zeno Bundea, marcând superb de la 30 de metri. Opt minute mai târziu gazdele puteau trece în avantaj, dar Mihuţ a şutat de la 35 de metri puţin pe lângă poartă.
Dacă orădenii nu au reuşit schimbarea scorului a reuşit Pădurariu, care de la o distanţă de 40 de metri a scuturat plasa porţii adverse şi a înscris golul izbăvitor pentru echipa de pe locul 2 din Seria B.
Până la final s-a mai remarcat doar apărarea Gloriei care a scos de două ori mingea de pe linia porţii, păstrând astfel scorul de 1-2, care însemna încă trei puncte în lupta pentru revenirea în primul eşalon.
În ultimul meci al etapei, dintre Poli Timişoara şi Arieşul Turda, oaspeţii au făcut o simplă figuraţie, timişorenii câştigând meciul cu 3-0, rezultat care îi propulsează pe primul loc al Seriei B, la egalitate de puncte cu Gloria (31), dar cu un golaveraj mai bun.
foto:arhivă