Home Fun Compania Ford aduce pe piaţă ştergătoarele de faruri îmblănite

Compania Ford aduce pe piaţă ştergătoarele de faruri îmblănite

by admin
190 views

Criza a lovit crunt în americanii de la Ford care încep încet, încet să nu mai aibă resurse pentru a construi maşinile lor clasice, luxoase şi deosebit de costisitoare. Sub pretextul unei mai bune comuniuni cu natura, aceştia au introdus câteva elemente exagerat de naturale în lista de opţiuni a autovehiculelor.

Motorul cu aerisire Koala şi ştergătoarele de faruri sunt doar două dintre inovaţiile aduse de producători care se aşteaptă să fie căutaţi imediat de ecologişti, din diverse motive. Inovator este faptul că şoferul va putea comunica cu ştergătorul şi cu radiatorul, dat fiind că aceste funcţii vor fi îndeplinite de un urs Koala.

Echipa bistrita24 a reuşit să dea de unul dintre noii angajaţi care a declarat: „ E frumos aici’işa. Durează până ne obişnuim cu fumul dar măcar facem un ban de pus sub blană. Mi-am adus şi rudele aici, decât să stea în copaci toată ziua şi să fumeze…pardon, să roadă iarbă mai bine suflăm şi noi într-un motor de ăsta şi ştergem un far”.

Şoferii sunt şi ei încântaţi de noile opţiuni ale maşini: „E intersant ursul ăsta. Doar că din păcate e cam drăgălaş şi mai tot timpul îl iau copiii în casă. De nu ştiu câte ori m-a trezit în drum spre serviciu fără radiatorul meu blănos. Dar în rest îşi face treaba, mă gândesc să îl şi tai la iarnă, că bani de porc de unde.”

You may also like

Leave a Comment