Home Administraţie Consilierul local Alin Seserman propune două proiecte pentru luna mai

Consilierul local Alin Seserman propune două proiecte pentru luna mai

by B24
208 views

Pe adresa redacţiei am primit câte o expunere de motive din cele două proiecte pe care consilierul local Alin Seserman le propune pentru luna mai. Mai jos puteţi citii cele două proiecte, pe care domnia sa le aduce în discutie publică şi care în luna mai vor prinde un contur.

Primul proiect

Expunere de motive la proiectul de hotărîre ce prevede luarea unor măsuri de îmbunătăţire a transparenţei decizionale în municipiul Bistriţa

             O parte importantă a bugetului municipiului Bistrita este destinată achiziţiilor de lucrari, servicii, concursuri de soluţii care pe parcursul unui an se ridica la nivelul a zecilor de milioane de euro. Deşi există o procedură standard conform legilor în vigoare, interesul nostru este de a transparentiza cât mai mult acest proces în aşa fel încât agenţii economici să fie stimulaţi cât mai mult pentru a-şi  depune ofertele de produse. O concurenţă mai mare are, in general, doar efecte benefice.

              Consider că afişarea pe site-ul Primăriei cu 15 zile înainte de ziua in care se desfăşoară procedura de achiziţii ar fi o măsură de încredere a agenţilor economici în special pentru cei locali. Pentru achiziţiile de sub 15 000 euro afişarea să fie facută înainte cu 5 zile lucratoare de momentul achiziţiei. În momentul de faţă Primăria nu furnizează informaţii decât prin procedura de licitaţii SEAP şi prin cumpărări directe. Foarte multe informaţii legate de licitaţiile publice din România din ultimii 10 ani au avut conoţatii negative iar încrederea investitorilor este scazută cu privire la parteneriatele între autorităţi publice şi investitorii privaţi iar din această perspectivă  cred că măsura propusă va avea efecte benefice.

                Deasemenea la finalizarea achiziţiei serviciilor, a lucrărilor Primăria va afişa pe site datele de identificare a agentului economic, valoarea contractului la inceput şi la sfârşitul investiţiei.  Având în vedere cele prezentate mai sus vă propun adoptarea proiectului cu privire la luarea unor măsuri de eficientizare a actului administrativ şi de transparenţă decizională.

Proiectul II

Expunere de motive pentru proiectul de hotarare ce prevede realizarea lucrarilor de arhitectura si proiectare a spatiilor publice in baza concursurilor de solutii pentru achizitiile derulate de catre Primaria Bistrita.

Domnule primar, stimati consilieri, stimati bistriteni,

           Primaria Bistrita va demara in anul 2013 o serie de studii de fezabilitate si lucrari de proiectare cu impact major in urmatorii ani pentru dezvoltarea orasului, in conditiile in care acestea se vor materializa in obiective realizate. Documentatiile tehnice propuse vizeaza modernizarea unor scoli, gradinite, legaturi rutiere aeriene sau subterane, amenajarea unui tronson a malurilor raului Bistrita, reabilitarea unor cladiri, reabilitarea unor strazi din centrul orasului care prevad si o abordare arhitecturala moderna. Legislatia actuala incurajeaza in general ca achizitiile publice sa se atribuie pe criteriul pretului cel mai mic.

              Experienta anterioara in multe centre urbane recomanda ca in cazul lucrarilor de arhitectura abordarea sa fie diferita, in sensul in care concursurile de solutii sa fie elementul de departajare in procedura de selectie a ofertantilor. Importanta si decizia cu privire la  implementarea unei astfel de  masuri are in vedere calitatea lucrarii, dezvoltarea durabila, sustenabilitatea unor proiecte de anvergura.  In cadrul unor conferinte de la sfarsitul anului trecut specialistii in domeniu reprezentanti ai Filialei Transilvania a Ordinului Arhitectilor din Romania au prezentat avantajele si potentialul concursurilor de arhitectura in imbunatatirea calitatii spatiului public. In mod clar concursul ofera  mai multe alternative iar in cazul reabilitarilor si in special a cladirilor istorice, solutiile pot fi diverse iar decizia poate fi mult mai obiectiva. 

            Legislatia actuala nu prevede din pacate obligativitatea   unor masuri de preventie in cazul lucrarilor de arhitectura urbana dar nu interzice concursurile de solutii. Astfel administratiile locale pot sa-si orienteze propriile politici in ceea ce priveste amenajarea spatiilor publice iar masura propusa este in final si de eficientizare si sustenabilitate economica. De asemenea implicarea si parerea utilizatorilor orasului este importanta in procesul de valorificare a patrimoniului orasului pentru ca toate aceste proiecte sa fie un succes al nostru, al tuturor. Cred ca masura va motiva si va mobiliza mult mai mult profesionistii in domeniu in  a contribui la dezvoltarea orasului prin solutii moderne, de calitate si  adaptate orasului nostru.  Avand in vedere cele prezentate propun si sustin aprobarea proiectului de hotarare ce prevede realizarea lucrarilor de arhitectura si proiectare a spatiilor publice in baza concursurilor de solutii pentru achizitiile derulate de catre Primaria Bistrita

You may also like