Home Agricultură Dacă se asociază, fermierii pot obține subvenții mai mari cu 47 de euro la hectar. (foto)

Dacă se asociază, fermierii pot obține subvenții mai mari cu 47 de euro la hectar. (foto)

by B24
305 views

Seria întâlnirilor informale din mediul rural, dintre localnici, conducerea administraţiei publice judeţene şi şefi ai unor instituţii deconcentrate, organizate la iniţiativa preşedintelui Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a continuat duminică în localităţile Şieuţ, Budacu de Jos, Cetate şi Dumitriţa. Spectrul discuţiilor a fost unul larg, de noutăţile legislative şi facilităţile oferite de Casa de Pensii, până la depunerea cererilor pentru măsuri de sprijin la APIA.  

O noutate pe care o pot fructifica fermierii din judeţ o constituie plata redistribuită. Astfel, utilizatorii de teren care pot face dovada că utilizează (nu e neapărat să fie proprietari), o suprafaţă de teren între 5 şi 30 de hectare, vor obţine o plată a subvenţiei cu 47 de euro mai mare pentru fiecare hectar utilizat. Dovada utilizării terenului se poate face în urma înregistrării în registrul agricol al localităţii şi a obţinerii unei adeverinţe, care să atesta la APIA acest fapt.

Pentru orice informaţii suplimentare, poate fi obţinută asistenţă din partea funcţionarilor APIA Bistriţa-Năsăud la numărul de telefon 0263/218.033; OJPDRP Bistriţa-Năsăud la numărul de telefon 0363 / 860. 281 sau Direcţia de Agricultură a Judeţului Bistriţa-Năsăud la numărul 0263-232019.

Delegaţia a fost condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi a fost compusă din:

Ioan Deneş – Senator;

Daniel Suciu – Deputat;

Romeo Florian – Preşedintele Asociaţiei Comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud şi primar al comunei Lechinţa;


Ovidiu Frent – Subprefectul Judeţului Bistriţa-Năsăud;


Florin Căpraru – Director APIA Bistriţa-Năsăud;


Daniel Pop – Şeful ITRSV Bistriţa-Năsăud;


Ioan Fechete – Directorul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud;

Dr. Toni Varga – Director Adjunct DSVSA.

You may also like