Libertatea de exprimare a fost unul dintre obiectivele Revoluţiei de la `89, sau cel puţin asta susţin mulţi dintre cei care au prins acele vremuri tulburi. Am fost de acord cu acest punct de vedere încă de când am auzit prima dată oripilată de „îngrădirile” regimului.
Un filmuleţ de pe youtube care aducea o odă limbajului vulgar m-a determinat chiar să-mi pregătesc lucrarea care avea să-mi aducă un loc la buget la un masterat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Cluj-Napoca, pe acest subiect, tocmai pentru că vedeam în limbajul vulgar varianta exagerată de libertate de exprimare şi nu din punctul negativ de vedere.
Respectul pentru libertatea de exprimare mi-e încă la cote maxime cu o singură condiţie: libertatea ta de exprimare să nu mi-o îngrădească pe a mea, cum se întâmplă adesea. Culmea, libertatea altora de exprimare îmi provoacă disconfort chiar dacă aparţine unor persoane care refuză să-şi divulge identitatea şi de cele mai multe ori nu o folosesc responsabil.
În filmuleţul mai sus amintit, unul dintre cei care susţinea ideea de libertate de exprimare atingea tocmai acest punct: acest drept pentru care mulţi au murit în `89 trebuie folosit cu responsabilitate şi mai ales cu inteligenţă. Admit înjurături şi jigniri dacă vin la pachet cu argumente, dacă nu solide măcar acceptabile şi cât de cât logice.
Înjurăturile şi jignirile care se perindă în mediul virtual şi implicit pe portalul nostru unde se profită de acest „dar” la maxim, vin ca o palmă după ceafă din partea consumatorilor de bere şi seminţe care nu mai au răbdare să caute un argument… Dacă e să îi dau dreptate unui psiholog care cataloga cuvintele vulgare, drept varianta mai stilizată, civilizată şi actuală a violenţei fizice, să înţeleg că mă luaţi la palme domnilor?
foto: ebriatic.blogspot.com
