Vocea trecutului:
„Am stat 13 ani în puşcărie pentru un popor de idioţi” – Petre Ţuţea
Pe vremuri, bărbaţii acestui neam se duceau la război pentru o idee, făceau puşcărie pentru credinţă si erau gata să moară pentru un semen. Acum se vaită la televizor că nu mai pot fura.
Pe Vasile Voiculescu l-au luat într-o noapte, din casa ticsită de cărţile sale dragi. Avea 74 de ani şi era vinovat că scria poezie religioasă şi că primea oaspeţi împreună cu care discuta despre ortodoxie si literatură. A stat 5 ani la Aiud, nu s-a plâns nici de foame, nici de puroaie, iar trupul îi ajunsese aproape numai duh. A făcut cancer şi l-au eliberat, să-şi mai vadă familia.
Pe Sandu Tudor, monahul Daniil de la Rarău, l-au condamnat pentru că fusese sufletul unui grup de călugări şi laici care învăţau împreună să se roage – „Rugul aprins”, poate cea mai frumoasă întâmplare a credinţei româneşti din secolul trecut. A murit în puşcărie şi nimeni nu ştie în ce groapă comună a fost aruncat. Se povesteşte că, la un moment dat, într-o celulă cu temperaturi sub zero, s-a culcat pe jos pentru a salva un medic de la îngheţ şi au rezistat amândoi.
Tot pe podeaua celulei s-a culcat Mircea Vulcănescu, pentru a salva un student bolnav de tuberculoză. Fusese închis pentru vina de a fi apărat interesele economice ale României în timpul războiului – din păcate pentru el, în guvernul Antonescu. Se spune că ar fi lăsat cu limbă de moarte să nu îi răzbunăm, nici pe el, nici pe ceilalţi – Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Ion Mihalache, generali, miniştri, scriitori, industriaşi, preoţi si ţărani, oamenii care făcuseră din România o ţară.
