Din ciclul materialelor care circulă pe net spre disperarea intereselor obscure şi bucuria tăcută a celor care chiar gândesc, văd, pun cap la cap, acţionează, iată un titlu cel puţin provocator al cărui autor necunoscut chiar nici că mai contează. Cu mea culpa iscălesc…că-l invidiez pentru raţionament! Din nou fac apel la raţiune.
A cunoaşte adversarul, a-i cunoaşte tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie!!!
Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor „Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masă. Pentru Chomsky, „libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreţine cu adevărul faptelor în sine.” Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare şi, în primul rând, strategia diversiunii.
Strategia diversiunii consistă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotarâte de elitele politice şi economice, printr’un potop continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate. Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului.
1. „A distrage în permanenţă atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanţă adevărată. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici un timp pentru gândire” scrie Chomsky.
2. A cauza probleme şi apoi, a oferi soluţii.
Această metodă se mai numeşte şi „problema – reacţie – soluţie”. La început, se creează problema, sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru că tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenţei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentul libertăţii.
3. Strategia „în degradeu”.
Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în „degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi au fost impuse din 1980 până în 1990. Somaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.
4. Strategia acţiunii cu date diferite.
O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca „dureroasă, dar necesară”, obţinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui „totul va merge mai bine mâine” şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lăsa publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro şi pierderea suveranităţii monetare şi economice, acceptate de ţările europene între 1992 – 1995 şi aplicate în 2002.
5. A se adresa publicului ca unor copii mici.
Cea mai mare parte a publicităţilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilăresc, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare? de 12 ani. „Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani” analizează Chomsky.
6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire.
Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională şi, deci, simţul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconştient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsiuni sau comportamente.
7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie.
A face în aşa fel ca poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neştiinţă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie şi să rămână de neînţeles de cele dintâi.
8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.
A încuraja publicul să creadă că e „bine” de a fi prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate, nişte dobitocenii monstruoase.
9. A înlocui revolta cu învinovăţirea.
A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente, sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimează şi se învinovăţeşte, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie!
10. Şi, ultimul punct, a cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi.
Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute şi folosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, „sistemul” a ajuns la cunoaşterea avansată a făpturii omeneşti, fizic şi psihic. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât el însuşi. Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.
Trag nădejde că lumea încă mai raţionează sau poate sunt doar o naivă inconştientă……
Trag nădejde că lumea încă mai raţionează sau poate sunt doar o naivă inconştientă……
