Din istoria serviciilor secrete româneşti XII.Eugen Cristescu 6

Indiscutabil, Eugen Cristescu a fost un personaj controversat, atât ca om, dar şi ca specialist în munca de informaţii. Unii contemorani, apropiati de Moruzov afirmau că, era „total incompetent”, îl inducea în eroare pe Antonescu şi prin urmare „nu-şi merita locul pe care-l ocupa”. Din contră, alţii erau de părere că, „Eugen Cristescu era cu atât mai periculos cu cât era priceput şi în totul devotat stăpânului său”.


Un fost ofiţer de informaţii britanic aflat în România în perioada războiului, Ivor Porter, era de parere că „Eugen Cristescu era un remarcabil ofiţer de Contrainformaţii, cu o memorie prodigioasă”, un om „deosebit de capabil”.


Cercetătorii contemporani specializaţi în istoria serviciilor secrete, printre care Mihai Pelin, spune despre Cristescu că a fost „coordonatorul unuia dintre cele mai eficiente servicii de informaţii care au acţionat şi s-au confruntat în anii celui de-al doilea război mondial”. A fost „unul dintre oamenii care au imprimat meseriei lor un sens superior, ridicând-o deasupra meschinăriei politice şi deasupra unui partizanat egoist”. Graţie lui E. Cristescu, „Din orice unghi am privi lucrurile, S.S.I. a fost un serviciu de informaţii căruia nu i se poate imputa nici un fel de ticăloşie”.


Eugen Cristescu a fost şi un om de lume, unii din foştii lui colaboratori erau de parere că ascensiunea în cariera s-ar fi datorat nu numai vocaţiei şi talentului său profesional, ci şi unor doamne din înalta societate, care l-au sprijinit prin relaţiile lor ca să avanseze mai rapid. Adevărat este că, natura a fost destul de darnică cu Eugen Cristescu, avea un fizic robust, era dotat cu o inteligenţă remarcabilă, la care se adăuga o cultură generală extrem de solidă. Mulţi dintre cei care l-au cunoscut mai de aproape au relatat că, „avea întotdeauna ca predilecţie femeile mai mature”. Printre fostele sale prietene, figurează numele doamnelor colonel Pomponiu, Molda Zisu, Ileana Baston şi Maria Tănase. Se pare că celebra cântăreaţă i-a facilitat lui E. Cristescu, într-o perioadă destul de dificilă, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani. Relaţiile sale amoroase fiind deci cultivate şi din interes profesional.


Eugen Cristescu s-a căsătorit târziu, la 48 de ani. Naş i-a fost generalul Ilie Şteflea. În actul de căsătorie, înregistrat la oficiul stării civile în ziua de 20 februarie 1943, apare numele Mariei Theodora, văduva generalului Golici, născută Feraru. Era o femeie de o frumuseţe aparte, mai tânără cu aproape opt ani decât soţul ei.


Averea declarată de Maria Theodora la contractarea căsătoriei cuprindea, „Imobilul, în parte cu fiica, din str. Pasteur nr. 39, Bucureşti, în valoare de circa 20 milioane lei; Imobilul din str. Militari nr. 11, Bucureşti, în valoare de circa 3 milioane lei; Mobilă, covoare, tablouri, argintărie, bijuterii în valoare de 5 milioane lei”. După cum se poate constata, frumoasa Dora era mult mai bogată decât soţul ei. Cristescu reuşise în anul 1926 cu un împrumut de 200.000 de lei de la casele de credit ale Ministerului de Interne să cumpere imobilul din str. Lirei nr. 5, refăcut în 1937, tot cu bani de împrumut, unde locuia cu părinţii şi patru fraţi.


La nunta celor doi, colegii din S.S.I. au luat iniţiativa de a oferi o mică surpriză directorului lor. Iată ce rezultă dintr-un document din 2 martie 1943: „Nani Nicolae Petrescu, în urma apelului făcut către întreg personalul civil de la toate secţiile, centralele şi agenturile, inclusiv rezidenţele judeţene ale S.S.I. pentru a dona în mod benevol şi anonim, doamnei şi domnului Director General Eugen Cristescu, suma ce urmează să fie vărsată unei Instituţii de binefacere de război, conform indicaţiei domniilor lor. S-a adunat suma de 160.285 lei, din care 120.000 lei a fost depusă pentru opera de binefacere de război”.


Cu salariul său de director general, 42.800 de lei în februarie 1943, dar mai ales cu averea adusă de Theodora, E. Cristescu era desigur scutit de grija zilei de mâine. Dar în nici un fel nu putea fi considerat ca fiind printre „cei mai bogaţi oameni” din România. Imediat după arestarea sa, în ziua de 24 septembrie 1944, prin Bucureşti presa a lansat tot felul de fantezii, printre care şi cele referitoare la „averea sa fabuloasă”. Ancheta financiară întreprinsă în martie 1945 nu a constatat nici un fel de neregulă, nici în conturile S.S.I., nici în cele personale, iar actul prin care E. Cristescu hotărâse să doneze suma de 120.000 de lei pentru societatea de binefacere de război, ca şi documentele care atestau că imobilul în care locuia fusese construit prin împrumut şi cu mari eforturi, se pare că i-a „înmuiat” de tot şi a tăiat elanul temuţilor agenţi financiari ai vremii incitaţi de presă, puşi pe fapte mari „şi dezvăluiri senzaţionale”.


După o activitate strălucită în funcţia de director general al S.S.I., după capitularea României din ziua de 23 august 1944, începe perioada de declin în viaţa lui E. Cristescu, însoţită de interminabile interogatorii, procese şi detenţii.


La 23 august 1944, E. Cristescu a fost anunţat telefonic despre răsturnarea situaţiei politice şi împreună cu generalul Constantin Tobescu, şeful Serviciului Jandarmeriei al Inspectoratului General al Jandarmeriei, se refugiază în afara Bucureştiului, în comuna Bughea din jud. Muscel, aşteptând să se clarifice evenimentele.


De la 23 şi până la 28 august 1944, conducerea S.S.I.-ului a fost preluată, temporar, de lt.-colonelul Traian Borcescu.


După venirea la guvernare a noului cabinet de miniştri, condus de generalul Sănătescu, s-au luat măsuri pentru prinderea tuturor colaboratorilor apropiaţi ai mareşalului Antonescu, a funcţionarilor poliţiei, jandarmeriei, a S.S.I.-ului, etc. Trebuia găsit şi E. Cristescu. Dar mai importantă era identificarea arhivei Cristescu.


Se pare că, toată lumea era interesată să pună mâna pe „arhiva secretă”. Generalul Mihail, devenit după 23 august 1944 şef al M.St.Major, a dat imediat ordin pentru prinderea lui E. Cristescu şi „găsirea documentelor acestuia”. De problemă „s-a interesat îndeaproape şi M.S. Regele Mihai prin generalul Niculescu şi mareşalul Palatului Octavian Ulea”. La rândul său, generalul Sănătescu, şeful guvernului, a oferit un premiu de 10.000.000 de lei pentru „găsirea documentelor lui Eugen Cristescu”. Pe lângă cercetările oficiale întreprinse de echipe specializate din M.Ap.N. şi M.A.I., au fost pornite şi investigaţii de către detectivi particulari. Iar un raport din 28 august 1944, arăta: „întreaga chestiune Eugen Cristescu este extrem de interesantă şi urmărită îndeaproape de Intelligence Service (serviciul de informaţii britanic ). Investigaţiile făcute de agenţii britanici sunt foarte discrete. S-a vorbit foarte mult de documentele şi sumele de bani, în valută forte, cu care ar fi plecat Eugen Cristescu”. Un alt document consemnează: „Două personalităţi ale Intelligence Service-ului, una fiind faimosul colonel Roos, au venit în România pentru a desfăşura activităţi anticomuniste şi pentru găsirea documentelor lui Eugen Cristescu”. La fel de interesat era şi marele industriaş Max Auschnitt, care „a spus categoric că sunt necesare a fi găsite documentele lui Cristescu, arătând ce avantaje mari se pot obţine. A organizat şi un plan de activitate, s-a interesat îndeaproape şi de înfiinţarea unui serviciu de informaţii în lumea muncitorească şi pentru contracararea acţiunii P.C.R. Max Auschnitt pune la dispoziţie orice sumă”.