Observ cu îngrijorare cum forţe anti-creştine atacă an de an creştinismul în tot ceea ce îl defineşte ca atare, mai cu seamă fiind atacată Ortodoxia.
Acum câtiva ani, de sărbătorile pascale, mare boom mediatic: s-a descoperit mormântul familiei lui Iisus, apoi, anul următor, tot de Paşti, mare tămbălău mediatic despre ipotezele lansate de ”Codul lui Davinci” a lui Dan Brown. Ce au mai urmat ? Evanghelia lui Iuda, manuscrisele de la Qumran (aşa-zisele evangheli apocrife), filmul ”Pasiunile lui Crist”, în care Iisus nu murea, ci fugea de pe cruce, şi tot felul de alte articole insidioase care atacau Învierea Domnului (cum că nu ar fi fost mort, ci doar a leşinat pe cruce, că a fost în moarte clinică, şi tot felul de alte bazaconii), toate acestea având un singur substrat: semănarea îndoieli în inimile creştinilor cu privire la viaţa şi faptele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Mai nou, în acelaşi mod perfid, este atacată chiar Învierea Domnului, dar de o manieră perversă, simbolică. Despre ce este vorba ? Din ziarul Gândul (luciferic), aflăm că s-a lansat şi la noi ”Controversa SFINTEI LUMINI de la Ierusalim: MIRACOL creştinesc sau TRUC chimic !?” . Se reia o ipoteză fantezistă a unui individ din Grecia, care face o demonstraţie de aprindere cu fosfor alb (care se auto-aprinde în contact cu aerul la temperatura de 34 grade celsius) a fitilelor unor lumânări.
Prin acest gen de ”dovezi ştiinţifice”, se caută a se face dovada faptului că pogorârea luminii şi aprinderea lumânărilor la Mormântul Domnului, în noaptea de Înviere, nu este altceva decât o şarlatanie inventată în anul 1200 şi perpetuată până astăzi.
De ce spun că se atacă în mod perfid credinţa în Învierea Domnului ? Păi, dacă Lumina nu vine în mod miraculos, ci o aprinde un popă hoţoman, atunci nu cumva e adevărată şi povestea (răspândită de mai marii iudeilor imediat după Înviere) că de fapt Iisus nu a înviat, ci că trupul i-ar fost furat de către apostoli, din mormânt, în timp ce străjerii dormeau ?!
Astfel, se atacă chiar temelia credinţei creştine, căci, spune apostolul, ”fără Înviere, zadarnică este credinţa”.
Şi totuşi, anumite fenomene rămân de neexplicat prin ştiinţa modernă şi lasă muţi până şi pe cei mai înverşunaţi adepţi ai teoriei ”ştiinţifice” a miracolului pogorârii luminii la Sfântul Mormânt, în noaptea de Înviere.
Nu se explică de ce, în atâtea sute de ani, nimeni nu a fost în stare să dovedească înşelătoria. Au fost făcute aproape anual, comisii de examinare a Sfântului Mormânt şi a preotului care intră cu lumânările, şi nu au reuşit să descopere nici o înşelătorie. Cei mai vehemenţi şi insistenţi în verificări au fost catolicii, deoarece la ei nu se aprinde niciodată Lumina prin pogorârea ei din Cer, motiv de eternă uimire şi frustrare pentru cei mai credincioşi dintre ei.
Nu se explică nici modul cu totul special în care se comportă focul lumânărilor imediat după pogorârea lui şi împărţirea către credincioşi. Am vorbit cu mai multe persoane care au asistat la acst miracol, şi care mi-au relatat că este un foc neobişnuit, de un alb orbitor, imaterial, care nu arde în primele minute pe cel care îl primeşte, dovadă în acst sens fiind sutele de imagini cu credincioşi care pun mâinile, fetele, părul şi hainele în acest foc, fără a păţi nimic. Dimpotrivă, bunica mea (Dumnezeu să o ierte, trecută la cele veşnice), îmi povestea că ea a simţit atingerea acelui foc dumnezeiesc ca pe ceva răcoros, care nu o ardea, ba chiar dimpotrivă !
E drept, după câteva minute, acel foc îşi schimba proprietăţile, arzând ca orice foc obişnuit, dar acest fenomen nu poate fi explicat printr-o banală înmuiere în fosfor alb, a vărfurilor lumânărilor preotului ce intră în Sfântul Mormânt, unde se produce miracolul.
Mai mult, au fost cazuri (unul atestat de un martor pe care îl cunosc) când lumina s-a pogorât şi a aprins spontan lumânările unor credincioşi din mulţimea care aştepta (persoana respectivă îmi povestea că o fetiţă de lângă ea a primit lumina direct, ca şi cum un fulger imaterial i-ar fi aprins lumânarea, în acest fel).
Pe lângă toate acestea, mai am un singur argument, irefutabil: minunile pe care creştinii le trăiesc în viaţa lor. Doar azi de dimineaţă, în timp ce conduceam în drum spre casă, la radio România Cultural am ascultat o emisiune în care un bătrân preot care a fost deţinut la Aiud povestea cum, la spovedanie, un deţinut bolnav i s-a destăinuit că îl vede zilnic pe Mântuitor în celulă, la capul patului său, iar această vedenie se petrecea în stare normală, de veghe, şi era însoţită de un miros ceresc. Pentru a se încredinţa că nu este o nălucire, acel deţinut s-a rugat ca Dumnezeu să îi dea un semn, astfel ca şi ceilalţi tovarăşi ai săi de celulă să perceapă prezenţa Mântuitorului, şi astfel să aibă o confirmare a veridicităţii experienţei lui. A doua zi, când Iisus i-a apărut din nou deţinutului, toţi ceilalţi colegi de celulă au remarcat uimiţi că în celulă se răspândise o mireasmă nepământească, minunată.
În faţa unor astfel de dovezi ale unei Ortodoxii vii, în trăiri şi minuni ACTUALE, atacurile urâtorilor de Dumnezeu cad neputincioase, iar noi ne putem recunoaşte an de an, plini de creşinţă şi bucuroşi, cu strămoşescul salut: Hristos a Înviat ! Şi răspunsul: Adevărat a Înviat !
sursa:rapcea.ro
