Home Actualitate Incendiu în localitatea Maieru

Incendiu în localitatea Maieru

by B24
303 views

În dimineaţa zilei de marţi, 17 mai 2016, la ora 02.05, prin numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţat un incendiu la o casă situată în localitatea Maieru, iar flăcările ajunseseră până la o casă de locuit învecinată.

            Garda de intervenţie Sângeorz – Băi a acţionat, mai bine de patru ore,  cu două echipaje de stingere şi un echipaj de prim ajutor SMURD. La operaţiunile de stingere au participat Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile Maieru şi Rodna. Acţiunile au fost orientate spre localizarea şi lichidarea focarelor, dar şi pentru  izolarea acestora, pentru a nu se extinde la mai multe obiective învecinate.

            Din fericire, nu au fost înregistrate victime omeneşti, persoanele din casa respectivă au reuşit să se evacueze din zona de manifestare a incendiului. După finalizarea intervenţiei, în urma cercetărilor efectuate la locul incendiului, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un coş de fum defect sau necurăţat corespunzător.

            Au ars acoperişul casei de la care a izbucnit incendiul, pe o suprafaţă de cca. 90 mp, acoperişul unei anexe, pe o suprafaţă de 100 mp şi s-au degradat pereţii şi tavanul acesteia, elemente de mobilier şi electrocasnice, dar şi 10 mp de streaşină, două gemuri termopan şi faţada casei învecinată, ce risca să fie cuprinsă în totalitate de flăcări.

        Sursa: ISU Bistrita,    Foto: Ionuţ Cozonac 

You may also like