Actorul belgian Jean Claude Van Damme a fost astăzi prezent la Jilava, unde a discutat cu deţinuţii despre viaţa de cartier, urmând ca zilele următoare să ajungă la cerşetorii de pe pietonalul „Liviu Rebreanu”.
În vizita făcută la Jilava, actorul a fost mai mereu înconjurat de gărzi de corp, dat fiind faptul că deţinuţii de acolo au tendinţa să introducă în buzunarele vizitatorilor diverse bancnote, uneori chiar şi euro.
Uimit de modul de viaţă al celor privaţi de libertate, Van Damme a declarat pentru un deţinut al Bistriţa24, încarcerat sub acoperire: „E incredibil cât de frumos este regizat totul aici. Şi totul pare foarte real. Adică mi se pare talent pur actoricesc din partea unui gardian să se prefacă beat atât de bine şi să ia mită în acelaşi timp. Deţinuţii sunt spectaculoşi şi ei. Cuţitele par foarte reale şi le bagă unul în altul foarte artistic. Au potenţial!”
Mâine, actorul va ajunge la Bistriţa unde faimosul cerşetor Costan îl va învăţa să înjure, iar cerşetoarea din Autogară îl va învăţa cum să cerşească, să mânânce, să fumeze, să înjure şi să numere bani în acelaţi timp.
Costan s-a arătat foarte entuziasmat de faptul că poate lăsa cuiva tot ce a învăţat în aceştia ani petrecuţi pe pietonal, înjurând bistriţenii: „E greu, să ştiţi! ****** ăştia nu sunt prea receptivi. Eu tot timpul am sperat să ajung în Bucureşti, chiar m-am pregătit, dar şansa nu a fost de partea mea. pe Van Damme îl voi învăţa tot ce ştiu. Am pregătite câteva înjurături cu specific belgian, am învăţat toţi sfinţii de acolo şi am adaptat înjurăturile la situaţie…multe de tot. „
După ultima oprire la Bistriţa, Jean va merge în practică în Craiova pentru a asista la veşnicele lupte regizate dintre interlopii locali şi mai ales pentru a testa săbiile, topoarele, hârleţele, sapele şi drujbele folosite în timpul acţiunii.
foto: gandul.info