Aţi ajuns la demnităţi la care, poate, n-aţi visat vreodată.
Când aţi ajuns pe aceste trepte, nu recunoaşteţi că v-a învrednicit Dumnezeu, chiar dacă nu le-aţi meritat, socotind că le aveţi de la voi înşivă.
Dacă, totuşi, recunoaşteţi că le aveţi de la Cel de Sus, trebuie să ştiţi că nu le-aţi primit ca dar, ci ca pe nişte bunătăţăţi la care nici voi nu credeaţi că le veţi avea vreodată.
Atunci când aduceţi defăimare celorlalţi, aveţi pretenţia să fiţi cinstiţi ca cei mai vrednici din popor.
Modificaţi legi după bunul plac, apoi nu vă supuneţi lor, dovedind, pentru a câta oară, că sunteţi nişte mândri mincinoşi.
Sunteţi iubitori de argint, purtători de cecuri, dobânditori de conturi şi dobânzi lesne.
Din cauza mândriei nu mai aveţi puterea şi cinstea să vă înfăţişaţi în public, să vă vadă oamenii.
Odată şi odată, tot va trebui să vă socotiţi că sunteţi pământ şi cenuşă, şi să vă aduceţi aminte de mormântul împuţit în care se sfârşeşte mândria voastră, când vă vor călca săracii pe care, voi, i-aţi dispreţuit şi defăimat de-atâtea ori.
