Menuţ Maximinian este căştigătorul categoriei Mass-media în competiţia valorilor propuse de Bistriţa24. Am reuşit să-l opresc preţ de câteva minute din ritmul alert al proiectelor personale, chiar şi la început de an, să ne răspundă la câteva întrebări în stilul deja consacrat al interviurilor acordate de câştigătorii categoriilor din competiţia personalităţilor Bistriţa24.
Reporter: Cum ai primit premiul din partea noastră ca şi veste?
Menuţ Maximinian: Este un an plin de muncă. S-a nimerit să primesc un soi de încununare a muncii mele, Ca prim premiu în 2012, este o bucurie. Mulţumesc cititorilor dvs. în plină sărbătoare, cred că sunt oameni care ştiu ce înseamnă lucruri bune, lucruri de calitate, observ că oamenii sunt concentraţi pe lucruri pozitive. Cred că presa este un mijloc care educă într-un mare final, care ne face pe noi, cititorii, să observăm tot ce se întâmplă în judeţ şi, cum există şi ştiri pozitive, înseamnă că nu se întâmplă doar aspecte negative în lumea aceasta. 80% probabil dintre cititori aşteaptă lucruri bune de la noi. Fiind calat pe lucruri bune, mi s-a pus această etichetă a ”jurnalistului de bine”, cu care am avut ceva de luptat o vreme, dar nu m-a deranjat. Nu ştiu dacă sunt un jurnalist de bine, dar cu siguranţă sunt un jurnalist care nu se străduieşte să facă lucruri rele. De descoperit lucruri rele este foarte uşor, întrebarea este cum facem lucruri bune? Mă doare când sunt atacat pe nedrept, vreau să spun că aşa a dat bunul D-zeu şi o spun în premieră acum, când o afirm, am fost acuzat dacă îmi lansam o carte de ce se scria în Răsunetul despre cartea mea, deşi sunt două aspecte complet diferite. Nu se face diferenţa între scriitorul şi jurnalistul Maximinian Menuţ. Marile trusturi media din capitală îşi promovează oamenii, fiecare reprezintă o imagine pentru brandul pe care-l reprezintă. Cred că, de 10 ani de când lucrez la Răsunetul, sunt şi eu într-un fel o parte din acest ziar.
Rep.: Pentru ce crezi că ai primit voturile? Este un aspect important. Un artist de foarte multe ori are o imagine diferită despre el, complet diferită faţă de cum îl percepe publicul. Un jurnalist la fel. Cum te vezi tu şi pentru ce crezi că ai primit aceste voturi?
M.M.: Cred că a fost o reacţie sinceră a celor care mă cunosc, citesc, urmăresc ca activitate. Nu am site-uri, nu am blog, nu am pagină personală pe facebook sau alte site-uri de socializare, nici nu am făcut presiuni asupra nimănui, am fost mirat de voturi şi cred că mi-au făcut un mare bine într-un final, dincolo de toate invidiile. Pentru că atâtea discuţii au fost dacă ”este Menuţ un jurnalist bun, nu este Menuţ un jurnalist bun, îl mai atacăm, nu îl mai atacăm?” încât acest premiu pe mine mă face să văd că oamenii au nevoie de lucruri simple şi constructive. S-au strâns probabil nu doar voturile cititorilor frecvenţi ai media locale, ci probabil şi ale celor din zona rurală, unde, de câţiva ani, derulez proiecte valoroase pentru zestrea noastră etnografică. Sunt convins că multe voturi au venit şi din zona celor care îmi citesc cărţile. Anul 2011 mi-a adus un premiu la nivel naţional din partea unei asociaţii de scriitori profesionişti, premiul pentru critică la una dintre cărţile mele. De asemenea, un alt premiu despre care vă spun în premieră acum, primit tot pe final de an 2011, a sosit pentru promovarea folclorului din partea Ambasadei României din Spania. Acasă nu suntem apreciaţi, dar în ţară se întâmplă lucruri frumoase. Am evitat să mai vorbesc despre premiile pe care le-am obţinut în urma proiectelor pe care le derulez, am evitat să vorbesc despre aceste aspecte pozitive care sigur că mă măgulesc şi îmi conferă valoare, dar am făcut-o din decenţă şi pentru a evita comentariile. Dar am ajuns la concluzia că nu merită să ţinem ascunse rezultatele pozitive, uneori aceste premii sunt dovada unor eforturi personale de ani întregi de muncă şi dovedesc valoarea sau ceea ce unii chiar apreciază. De multe ori, fiind încolţiţi, ne retragem din rampa reflectoarelor şi, când vine câte un asemenea premiu, care face dovada unor eforturi, e teribil, pentru că abia atunci realizezi că şi pentru propria valoare trebuie să lupţi şi să stai în lumină. Cu toate riscurile. Să ai locul tău e mare lucru.
Rep.: Spune-mi ce îţi place, ce nu îţi place, care sunt pasiunile tale? Unul dintre scopurile acestor interviuri este să scoatem la lumină adevărata personalitate a celor care stau în spatele unor nume celebre
M.M.: Sunt un om cu trei direcţii. Fac presă de zece ani. Pasiunile mele sunt aceste trei părţi. Ziaristul care acoperă sfera radio (Radio Renaşterea), televiziune (AS TV), ziar (Răsunetul). Apoi vine latura scriitorului. Sunt zece cărţi premiate la nivel naţional dar una dintre ele îmi este ceva mai dragă şi mă refer la Rădăcini Împrumutate. A fost o cercetare de trei ani pe teren. Am mers sâmbăta şi duminica la Odorheiu Secuiesc şi am scris despre românii de acolo. Vreau să vă spun că am descoperit acolo şi aşezământul Sf. Iosif, unde măicuţele de acolo au grijă de copiii orfani din toată ţara, inclusiv din Bistriţa. Este una dintre cărţile recunoscute la nivel naţional. Am primit o scrisoare de la preşedintele ţării, Traian Băsescu, de felicitare pentru acest proiect. În urma acestui demers, bistriţenii au început să meargă cu ajutoare la ei şi, după ce cartea a fost publicată şi aici, am avut plăcerea să descopăr că şi colegi din mass media locală ajută şi se implică în susţinerea acelor copii, aşa cum poate fiecare.
Rep.: Ai descris un drum practic.
M.M.: Da, putem să zicem şi aşa, cel mai mult mi-a plăcut când s-a umplut biserica părintelui Puiu Pavel de români acolo şi au început toţi să plângă când au văzut această carte. Sunt străini în propria ţară. Acesta este adevărul. Deci, să revenim la a treia latură care mă reprezintă, aceea de etnolog. Am făcut studii superioare de etnologie, plus un master în etnologie şi, împreună cu dl. profesor Vasile Filip, am pornit într-o cercetare de teren în august, am făcut deja mai mult de jumătate din judeţ. Mergem de două ori pe lună, în finalurile de săptămână, într-o zonă unde încercăm să descoperim bătrânii satului şi să-i filmăm. Am descoperit oameni care au 100 de ani care ştiu încă vechile tradiţii şi, dacă regretăm ceva, este că nu ne-am dus acum zece ani să facem asta, pentru că am fi descoperit cu siguranţă mult mai mulţi. Se pierd toate. Vrem să le adunăm într-o arhivă aceste informaţii şi sperăm ca peste timp aceste filmări să ne dovedească ceea ce suntem cu adevărat, ceea ce ne reprezintă, pentru că încet ţăranul român simplu curat dispare odată cu europenizarea şi trebuie să spunem că noi prin asta ne individualizăm. Tradiţii, port, cultura noastră. Altfel, am fi o turmă pierdută într-o Europă largă, risipită. Am pornit alături de mine în acest drum cu un om extraordinar pentru mine, care cunoaşte cu adevărat meserie, ştie ce face, bucuria mea este că acest proiect se va mai întinde pe durata a încă un an. Oamenii de la ţară te primesc cu drag, îţi cântă, este extraordinar.
Rep.: Spune-mi care consideri că ţi-au fost cele mai reuşite realizări în direcţia aceasta a jurnalismului? Ştiu că sunt multe, dar încearcă să alegi dintre ele doar pe cele care se integrează în unghiul jurnalistului.
M.M.: Cele mai frumoase satisfacţii… hmm…. pentru jurnalism este chiar acest premiu. Sondajul a fost făcut de voi, nu a pornit de la ziarul nostru ideea, ci de la colegii mei, adică voi, iar rezultatul nu face decât să îmi confere certitudinea că sunt un jurnalist apreciat. Alte satisfacţii au fost cu siguranţă multe în zece ani de presă, dar un alt aspect legat de suflet este când vine omul la mine, dintr-un sat îndepărtat şi mi se plânge dacă are de exemplu o problemă cu vecinul sau cu statul, sau cu primăria. Are încredere în mine. Acest aspect mă bucură. Mă face să îl ajut. Dacă pot. Măcar pot semnala dacă nu pot rezolva.
Rep.: Un sfat pentru tinerii jurnalişti. Cum i-ai şlefui dacă ai putea să îţi laşi amprenta pe ei?
M.M.: Au trecut mulţi colegi în practică pe la noi, i-am luat cu mine pe teren, fac teren, sfatul meu ar fi să fie ei înşişi, să nu se ia după ce tot ce se discută acum. Aveam mai mult respect unul faţă de altul în urmă cu 10 ani în presă. Acum a murit acest respect. În primul rând, l-am pierdut noi, unul faţă de altul, cei din generaţia actuală nu se mai salută unii pe alţii, nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi. Probabil, prea marea concurenţă dintre noi, mai mult sau mai puţin profesională, precum numărul de bloguri uriaş sau alte forme de publicitate prin care un jurnalist îţi poate comunica o opinie, probabil asta ne-a făcut mai răi şi am dat din noi o parte pe care nu trebuia să o pierdem. Trebuie să fim uniţi. Tinerilor din presă le-aş spune să nu se aştepte la satisfacţii materiale în primul rând. Nici eu, după zece ani, nu le am. Am o maşină care mi se opreşte tot a doua zi în drum, am rate la bancă pe 30 de ani, pot dormi liniştit că nu mă poate nimeni arâta cu degetul că am primit bani. Sunt un om normal. Fac ceea ce cred, fac ceea ce cred că este bine.
Rep.: Proiecte personale pe 2012?
M.M.: Dorim să schimbăm puţin cu colegii de la Răsunetul conceptul, suntem o echipă nouă acum, un pic diferită. Mi-am sacrificat viaţa personală. Sunt jurnalistul artiştilor, spun unii. Da, sunt şi al lor, pentru că îndrăznesc să mă sune. Îmi doresc să fim sănătoşi, să nu mă mai gândesc la ziua de mâine dacă îmi pot sau nu plăti ratele mâine. Îmi doresc să redevenim ceea ce eram înainte ca jurnalişti. Nu prieteni. Ci colegi. Să ne respectăm. Indiferent pentru cine lucrăm. Să avem bun simţ. Să ajutăm. Asta ne face oameni. Aşa se face presa fiind împreună. Mă amuză noile etichete din presă gen ”exclusivitate” şi, când citeşti la vecinul din presă, revezi aceleaşi informaţii, cu mult înainte. E amuzant. Au apărut noţiuni noi, care ne fac să ne concurăm. Indiferent câte ziare online am fi, tot cititorul ne judecă şi, dacă ne facem cinstit meseria, cititorul va fi alături de noi. Mesajul final este să fim mai buni, personal voi încerca acest lucru, sper să şi reuşesc. Să nu mai atragem lucruri negative. Să trecem peste. Dacă adunăm bucurii şi zâmbete, vom fi la fel. Îmi place cum aţi crescut ca echipă, vă urez sănătate şi să muncim cu inima. Suntem oameni extraordinari, avem o ţară teribilă, putem să facem lucruri care să schimbe ceva în existenţa noastră. Cred în asta. Dacă nu aş mai crede, nu mi-aş mai face meseria.
