Rezultatul alegerilor prezidenţiale din data de 16 Noiembrie 2014 ne arată faptul că majoritatea românilor, fie ei tineri, studenţi sau cei proveniţi din clasa de mijloc, au avut încrederea prin votul exprimat, de a crea o Românie nouă şi liberă, cu o democraţie mai curată şi fără corupţie. Faptul că după ani de nepăsare, oamenii din marile oraşe şi din diasporă au vociferat ne arată faptul că România trebuie să rămână un stat de drept, cu o justiţie puternică şi independentă, hotărâtă să termine corupţia, cu tot cu corupţi şi să o ţină pe direcţia occidentală. Am făcut cu toţii un pas, dar mai avem încă o mulţime alţii de făcut. Poate fi un nou început, cu o nouă clasă politică. Felicitări tuturor românilor pentru vot şi atitudine ! Este dovada că România poate fi unită fără să conteze religia sau originile pe care le avem Preşedintele nou ales Klaus Iohannis, va reda românilor încrederea şi speranţa, rămânând cu onestitatea si fermitatea sa omul faptelor pentru toţi cetăţenii României.