Sunt un fiu al Bistriţei, dar am trăit în SUA, în oraşul Anchorage din Alaska, şi în Seattle, marea metropolă din statul Washington, timp de mai bine de treizeci de ani; în aceste oraşe am înfiinţat şi condus companii proprii, am participat la preocupările obştii şi am sponsorizat diverse activităţi şi evenimente, prin care mi‑am adus o contribuţie la viaţa economică, socială şi politică.

Am călătorit mult prin lume, observând totul cu mare interes. Despre toate aceste experienţe am şi început să scriu.

Doresc să încep acest „ghid” cu o zicală pe care am cules‑o în China. Chinezii spun că orice criză este o oportunitate (ambele cuvinte sunt scrise cu aceeaşi ideogramă).

Voi vorbi acum despre ceea ce m‑a făcut să pornesc la compunerea acestui ghid de „dezvoltare strategică a Bistriţei”.

În toamna anului 2013, Bistriţa a fost martora unui eveniment de importanţă crucială, eveniment la care voi reveni îndată, după o scurtă menţionare a unui moment istoric extrem de important. Este vorba de unul care a generat la vremea lui o mare criză, însă şi unul care a germinat oportunităţi enorme. Europa a cunoscut o mare transformare după Reforma de acum cinci secole, eveniment care a produs schimbări radicale pe plan mondial, ale căror repercusiuni se manifestă puternic până în zilele noastre. Pornind de la abuzurile Bisericii Catolice şi adânca ei corupţie exemplificată prin vinderea indulgenţelor, putem observa cum ţările europene care au trecut prin Reformă sunt ţările nordice din Scandinavia şi Germania, precum şi ţările din centrul Europei, a căror situaţie economică de astăzi este de invidiat, şi al căror nivel ridicat de civilizaţie este însăşi măsura unei evoluţii spre bunăstarea generală. Marele sociolog Max Webber observa că, dacă în ţările catolice munca era văzută cumva ca fiind o corvoadă, o pedeapsă (în bună parte din cauza exploatării care îi fazoriza pe cei avuţi în detrimentul celor săraci), în ţările protestante o nouă etică a muncii devenea modul prin care individul se realiza, se clădea pe sine însuşi, îşi întărea identitatea, se elibera de poverile trecutului. În consecinţă, ţările protestante au evoluat în societăţi unde respectul pentru muncă şi proprietate au ajuns la niveluri ridicate. Astfel, s‑au dezvoltat relaţii corecte şi productive între individ şi societate, bazate pe răspundere şi încredere, pe voluntariat şi organizare competentă, care, în cele din urmă, au dus la succesul democraţiei. De menţionat că bogata tradiţie istorică a Bistriţei a avut la bază o puternică „etică a muncii” de care a beneficiat întreaga regiune, prin promovarea valorilor legate de muncă şi de responsabilitea civică.

Europa s‑a transformat radical în doar câteva decenii, iar Uniunea Europeană nu este cu nimic mai prejos decât o adevărată Reformă, care va schimba soarta întregului continent. Românii, care rareori obişnuiau să călătorească în străinătate, au plecat cu milioanele la muncă în alte ţări, iar din banii câştigaţi au trimis înapoi peste 100 miliarde de dolari, bani care au contribuit la dezvoltarea ţării. Dacă Bistriţa avea o populaţie de 25.000 de locuitori în anul 1968, acum are 87.000, iar micul oraş de odinioară a cuprins între timp tot ce se află între dealul Codrişor şi cel al Cetăţii. Bistriţa se extinde. Nimic nu mai este cum a fost, iar schimbările duc spre bine.

Revenind la Bistriţa şi la evenimentul susmenţionat, este vorba despre unul fulminant, care are repercusiuni majore. Când Primarul Ovidiu Creţu a anunţat referendumul prin care cerea cetăţenilor să voteze pentru centura ocolitoare, dânsul s‑a exprimat în termeni care i‑ar fi îngrijorat profund pe cetăţenii oricărui oraş unde democraţia realmente funţionează. Afirmaţia potrivit căreia dânsul reprezintă 70.000 de alegători cărora li se opun 300 de scandalagii – ceea ce semnalează existenţa unei dictaturi a unei mici minorităţi, spunea dânsul – a fost extremă. Nu îmi venea să cred că un asemenea act de manipulare a electoratului poate exista într‑o ţară care face parte din Europa democratică de astăzi; era o mare decepţie, care mă avertiza că procesul democratic însuşi este realmente în pericol.

În zilele care au urmat am intervenit cu o serie de articole în ziare, cu comentarii şi cu un interviu la televiziune. În acelaşi timp, alţi indivizi, precum şi câteva grupuri civice luptau împotriva a ceea ce se contura a fi o hotărâre unilaterală a Primarului Creţu. Dânsul susţinea că Varianta Ocolitoare Bistriţa Sud 2 este unica soluţie de centură, iar în limbaj direct, că hotărîrea bistriţenilor se limita la „asta” sau „basta” (limbaj impropriu şi sub demnitatea dânsului, primarul Creţu fiind un edil respectat, şi un om pe care îl respect, mi‑a fost coleg de liceu, perioadă de studii de care îmi amintesc cu deosebită plăcere). Ceea ce m‑a frapat a fost acţiunea de a împânzi oraşul cu hărţi care arătau varianta promovată de dânsul, ca fiind singura viabilă. Mii de fluturaşi au fost trimişi cetăţenilor, iar aparatul politic a fost mobilizat din plin. Totuşi, rezultatele referendumului au fost contrare aşteptărilor dânsului. Mai puţin de 14% din alegătorii eligibili s‑au prezentat la vot, iar numărul celor care nu agreau varianta (unică, de altfel) oferită de dânsul s‑a ridicat la 4281, adică la peste 40%, cetăţeni care au votat pentru un bine informat „Nu”. Nederanjat de acest fiasco, care ar fi trebuit să conducă la dezbateri publice urmate de un studiu profesional asupra fezabilităţii „centurii ocolitoare” cu alternativa care se impune, Primarul Creţu a trecut la o altă formulă de a prejudicia principiul democratic. Spunea dânsul că: „dacă 500 votează împotriva Variantei Bistriţa Sud 2 şi 501 votează pentru, voi aplica principiul vox populi vox Dei”. Altfel spus, primarul socotea că doar un singur vot i‑ar da puterea de a acţiona ca… Dumnezeu; decizie unilaterală, opusă directivelor, spiritului şi literei aflate în planul numit „Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistriţa pentru Perioada 2010‑2030”, care a costat 525.000 lei, executat în timpul conducerii dânsului, despre care însuşi dânsul spunea că va urmări „îmbunătăţirea capacităţii de planificare, astfel încât administraţia din Bistriţa să fie eficientă, axată pe obiectivele importante, şi să atingem ţinta de a aduce Bistriţa la un nivel de dezvoltare echivalent cu cel al oraşelor din Europa”.

Încălcarea indicaţiilor pe care acest plan le prevede a devenit principala cauză care m‑a îndrumat să scriu acest ghid de dezvoltare strategică a Bistriţei. Doresc să încerc să trezesc sentimentul civic în conştiinţa cetăţenilor şi mai ales participarea activă a celor care, într‑adevăr, vor ajuta la transformarea Bistriţei într‑un oraş mai frumos, mândru de locul său în societatea europeană.

„Strategia de dezvoltare a Bistriţei pe perioada 2010‑2030” are nu mai puţin de 466 pagini şi cuprinde o mulţime de date, grafice şi expuneri, încât mă îndoiesc că mulţi cetăţeni o vor citi, şi sunt sigur că şi mai puţini o vor aduce la cunoştinţa altora, inclusiv a celor din administraţia oraşului. Mai mult decât atât, câţiva dintre consilierii cu care am vorbit nici nu au citit‑o. De acea, o voi tălmăci şi mă voi opri doar la obiectivele care vor avea cel mai mare impact asupra „dezvoltării strategice” a Bistriţei. Studiul are deficienţe în ce priveşte anumite formulări, dar conţine multe observaţii valabile, iar unele sunt extrem de importante.

Printre exprimările greşite şi/ sau contradictorii sunt cele referitoare la geografie. Odată se spune că Bistriţa este „un centru urban periferic”, cumva „pitit” în nordul României, dar pe urmă se menţionează că are „o poziţie geografică ipotetic avantajoasă”. Această abordare confuză se repetă, şi voi face distincţia la momentul potrivit. Însă cea mai puternică directivă, care se repetă constant, este amintirea faptului că Bistriţa are acces la fondurile europene, care pot fi accesate peste limitele proiectelor menţionate în Planul 2010‑2030. Mai important este că până acum România nu a reuşit să acceseze decât 7.4% din totalul fondurilor oferite de UE, cea mai proastă performanţă din toată Uniunea, datorată corupţiei şi incompetenţei organelor administrative, ceea ce ne îndeamnă pe noi cetăţenii să pornim la acţiune.

Bistriţa este un oraş european cu o istorie bogată, unde mai multe etnii au trăit întotdeauna paşnic, iar când vremurile au favorizat comerţul liber, schimburile comerciale şi culturale au scos oraşul în evidenţă. Viitorul care se prevede este deosebit de bun. Rostul acestui ghid este de a prezenta valenţele potenţiale care se deschid pe seama regiunii bistriţene. Fiind complexe, fie ele economice sau culturale, voi aborda aici doar trei proiecte, însă dintre cele care vor aduce rezultatele cele mai semnificative, în acord cu Principiul Pareto (după numele unui mare sociolog). Conform acestuia, 20% dintre proiecte aduc 80% din rezultate. Voi detalia succint avantajele geografice ale Bistriţei, condiţiile istorice, resursele fizice şi cele umane, dar mai ales pe cele ale modului cum se va beneficia de pe urma absorţiei de fonduri, a investiţiilor, a expertizei profesionale şi a interesului cultural nu doar dinspre UE, ci chiar din întreaga lume.

Marea majoritate a europenilor trăiesc în zone urbane, unde procentul de populaţie ajunge la 85%, lucru datorat diverselor condiţii care au favorizat transformarea satelor în oraşe. Diviziunea muncii şi activităţile economice şi culturale au creat urzeala socială care adună valorile din întreaga zonă şi le dezvoltă atât pentru beneficiul propriu, cât şi pentru cel al întregii zone. În oraş oamenii se întâlnesc faţă în faţă şi comunică direct. Această comunicare directă este cea care în lumea antică a sporit gradul de implicare a cetăţenilor şi a dat naştere democraţiei, cât şi votului direct, practică care se prevede în viitorul apropiat atât la nivel local, cât şi naţional.

Polisul a dat naştere cuvîntului „metropolă”. Propun să folosim termenul de „metropolă” când ne referim la Bistriţa viitorului, pentru motive care se vor clarifica. Mai important, să vorbim în termeni de „administraţie locală”, şi nu de „politică locală”. Administraţia este cea care abordează şi rezolvă problemele oraşului, care îşi uneşte angajaţii prin aplicarea competentă a managementului, chiar ţinând seama de diversitatea de interese. La nivel administrativ local, politica a devenit o practică puţin importantă în multe din oraşele moderne ale lumii, deşi la nivel de stat politica este deficitară şi depăşită, lucru adeverit în studii de specialitate. Procesul democratic vizează bunul comun, abordarea şi rezolvarea necesităţilor administrative ale unui oraş sau ale unei metropole, astfel încât rezultatele să se poată îmbunătăţi.

Într‑o metropolă bistriţeană a viitorului administraţia locală va lucra în armonie cu interesele întregii comunităţi, în special a generaţiei tinere, cea care va prelua administraţia locală în bune condiţii, pentru a asigura bunăstarea viitoarelor generaţii. De mentionat că populaţia rurală a judeţului este de 65%, faţă de media ţării de 45%. Asta indică faptul că populaţia Bistriţei va creşte considerabil. Planul 2010‑2030 arată că indicele de creştere a populaţiei din Bistriţa, ca şi numărul de case, şi alţi factori aferenţi, este superior celor din alte oraşe. Aceasta dovedeşte că Bistriţa are mult mai multe calităţi, încă neestimate, şi că cetăţenii săi oferă mult mai mult potenţial decât pare la prima vedere.

Bistriţa şi poziţia sa strategică


pe continent

Mulţi se îndoiau acum zece ani că Romania va ajunge în UE. Tot aşa, mulţi se îndoiesc că Ucraina va fi parte din comunitatea europeană. Însă procesul integrării europene este ireversibil şi doar gândurile pesimiste zdruncină realitatea. Schimbarea Europei într‑o federaţie de state similare cu SUA este un proces în desfăşurare, chiar dacă sunt multe obstacole în faţă şi chiar dacă procesul va dura o generaţie sau două. În această ecuaţie, intrarea Ucrainei şi a Basarabiei în UE şi libertatea de călătorie a ucrainienilor şi moldovenilor vor inflenţa viitorul Bistriţei în mod fundamental. Istoria ne arată că transporturile comerciale din trecut care s‑au realizat între Ucraina, Polonia şi Transilvania au făcut ca Bistriţa să devină unul din cele mai importante centre comerciale de pe acest traseu (sau să îl numim arteră majoră de comunicaţie?). Dacă ne desprindem de prezent şi ne întoarcem la istorie, vedem că evantaiul de teritorii care se deschide între Lvov, Kiev şi Chişinău cuprinde o populaţie de 30‑35 milioane, oameni care vor călători spre sud, spre Balcani şi Italia, Franţa şi Spania… În plus, o altă arteră majoră, cea care conectează vestul cu estul, a trecut şi va trece tot prin Bistriţa. Odinioară, Bistriţa a fost încadrată şi pe traseul nordic al Drumului Mătăsii. Într‑adevăr, ea se află la o răscruce de drumuri internaţionale.

Sigur, România nu a fost în stare să facă decât 600 de kilometri de autostradă pănă acum. Da, este o realitate ruşinoasă, considerând faptul că Ungaria are mai mult decat dublu (1350 Km), iar Croaţia tot atât, ultima fiind o ţară care nici măcar nu a beneficiat de fondurile europene. Nici nu mai spun că ambele ţări sunt mult mai mici, atât în mărime, cât şi ca populaţie, Ungaria avînd 10 milioane, iar Croaţia doar 4 milioane de locuitori. Aşa este, însă reţeaua de autostrăzi a Europei continuă să se întindă şi în mai puţin de o generaţie România şi Ucraina vor avea mii şi mii de kilometri de autostradă. În plus, la est se întinde Asia, iar autostrăzile pe care chinezii le construiesc acum vor fi conectate şi cu cea care va trece prin Bistriţa. Deja traficul transsiberian permite trasportului rutier de marfă din China să ajungă în Germania în doar o săptămână, mai expeditiv decât pe mare, iar volumul de cargo terestru este preconizat să crească la o rată vertiginoasă.

Un exemplu important din era comerţului continental din trecut sunt tratatele încheiate între Poarta Otomană şi Regatul Polon care au culminat cu acel „firman” acordat comercianţilor moldoveni – de liber acces la piaţa Otomană – semnat de către Mehmet al II‑lea în iunie 1456. Exportul de lemn din Bucovina, transportat pe plute pe râurile Bistriţa şi Siret la Galaţi şi apoi la Constantinopol, a dus la ridicarea bunăstării moldovenilor. Bistriţa a profitat din plin de aşezarea ei la răscrucea intersecţiei nord‑sud şi est‑vest prin care mulţi alţi comercianţi au circulat (înainte ca Braşovul sau Sibiul să profite, la rândul lor). Rezultatul a fost marcant; atâta vreme cât comerţul s‑a desfăşurat nestingherit, prosperitatea Bistriţei a fost garantată de însăşi poziţia ei strategică. În virtutea acelui comerţ liber, Bistriţa a fost în stare să‑şi construiască cetatea cu zidurile de apărare şi turnurile sale. Însă când Poarta le‑a retras moldovenilor dreptul de comerţ, în anul 1586, care drept a fost cedat comecianţilor turci, şi prosperitatea Bistriţei s‑a degradat. Prezentul preconizează cel mai liber schimb de mărfuri din întreaga istorie. Resursele pe care Bistriţa le oferă sunt afectate doar de conectarea ei la infrastructura de autostrăzi a Europei, un imperativ stringent.

Autostrada de Ocolire

În faimoasa carte Arta Războiului, scrisă de Sun Tzu cu două mii cinci sute de ani înainte, carte mult studiată nu doar de strategii militari, ci mai cu seamă de edilii şi liderii marilor companii de astăzi, preceptul cel mai stringent este acela de a evita greşelile care pot să ducă la pierderi mult amplificate ulterior.

Orice propunere de „variantă Ocolitoare” sau de „bypass” al unui oraş se face când planul urbanistic al acestuia şi tranzitarea traficului regional au devenit neadecvate datorită traficului sporit de autovehicole care circulă pe vechile căi de access. Când geografia este dificilă şi complică deciziile, se pot naşte soluţii greşite de poziţionare a centurii ocolitoare. Acestea crează situaţii extrem de complicate şi costisitoare pe termen lung şi au efect nociv. Ele se opun bunului mers al vieţii comunităţii, îngrădind dezvoltarea armonioasă a zonei în cauza. Deci mesajul lui Sun Tzu de a nu face greşeli este cu atât mai percutant.

Greşelile altora: într‑o lume globalizată, care impune reguli stringente de management al planului de urbanizare, privirea se îndreaptă spre cazurile care demonstrează ceea ce nu trebuie făcut. În Seattle, statul Washington, bypassul care a fost construit cu trei generaţii în urmă a devenit un caz celebru nu doar în SUA, ci în toată lumea. Fiind plasat între port şi centrul oraşului, acesta a generat poluare vizuală şi a devenit sursă de disconfort major. Pe parcursul deceniilor, efectele nocive au cauzat alungarea sau diminuarea afacerilor din zonă. Întreaga regiune a decăzut „economic” în mod oribil; a fost părăsită sau populată cu oameni cu activităţi dubioase. Centrul Seattle‑lui a suferit o depresiune economică de proporţii istorice. Oricâte încercări de a îmbunătăţi planul urbanistic s‑au făcut ulterior, efectele nocive listate mai sus nu au putut fi înlăturate. Pierderile economice au continuat. S‑a ajuns la ultima şi cea mai costisitoare soluţie; de a îngropa bypassul într‑un tunel subteran, proiect ale cărui costuri sunt astronomice, însă mult sub costul pierderilor pe care Seattle le‑a suferit din cauza unei decizii hazardate, luate cu trei generaţii în urmă, ale cărei urmări au devenit proverbiale. Un caz similar se întâmplă în Boston.

Pentru cei familiarizaţi cu Italia, oraşul Genova a plasat din cauza geografiei ruta comercială şi calea ferată de‑a lungul litoralului nespus de frumos. A durat doar câteva decenii până când un fost oraş măreţ, o perlă arhitecturală, a devenit un loc devastat de poluarea fonică şi de gazele de eşapament, de acidul care a corodat faţadele pictate ale multor clădiri maiestoase, vechi de sute de ani. Litoralul genovez a devenit o oroare estetică datorită unei decizii pripite care i‑a diminuat drastic valoarea economică, în special cea turistică.

Însăşi geografia Bistriţei care l‑a facut pe Primarului Creţu să plaseze bypassul sub Codrişor – hotărâre ale cărei efecte ar fi dezastruoase – poate deveni cel mai avantajos atu al său. A nu prevedea dezvoltarea Bistriţei în limite metropolitane, „peste dealurile Codrişorului”, ar însemna să sabotăm bunăstarea pe care viitorul o pune în faţa noastră. Salba de sate: Sărata, Budacul de Jos, Jelna şi Dorolea, care încercuiesc Bistriţa pe partea sudică (cu terenurile întinse pe care le posedă), reprezintă cel mai substanţial potenţial de dezvoltare urbană, a cărei planificare trebuie făcută cu consecvenţă. De neexplicat este faptul că sate ca Slătiniţa şi Sigmir fac parte din zona municipiului, însă salba listată mai sus este clasată ca „periurbană”. Această decizie de împărţire administrativă este deficitară şi fără raţiune, în mare nevoie de a fi reluată. Metropola Bistriţei trebuie să cuprindă toate aceste sate.

În mijlocul acestei zone Codrişorul nu reprezintă un obstacol, ci devine inima, codrul verde pe care orice zonă metropolitană din lume şi l‑ar dori. Parcul Mont Royal din inima Montréalului (280 ha), sau Stanley Park din Vancouver (400 ha) sau Ocean Park din Hong Kong, sunt dealuri împădurite – amenajate cu poteci şi facilităţi pentru recreere – care dau un caracter inedit locului şi îi sporesc calitatea vieţii. Codrişorul a fost în trecut un loc îndrăgit de agrement. Viitorul îl va transforma într‑un parc recreaţional vestit, precum cele menţionate mai sus; aflat în inima unei metropole, Parcul Codrişor va fi conectat cu centrul istoric şi cu parcul vechi prin râul Bistriţa ale cărui maluri vor fi amenajate cu piste de la lacul din amonte (unde va exista o staţie de decantare care va curăţi apa) până la Viişoara în aval (proiecte prevăzute în Planul 2010‑2030). Acest agregat de parcuri va transforma Bistriţa într‑un rai pentru localnici – mândri de natura în mijlocul căreia trăiesc, atu major care îi va face pe mulţi din fiii şi fiicele Bistriţei să aleagă să trăiască în Bistriţa în loc de a lua drumul pribegiei, Planul 2010‑2030 accentuând pe „necesitatea de revenire în oraş a persoanelor plecate să muncească în străinătate”. Toate aceste cerinţe sunt bine cuprinse în analiza SWOT a planului strategic, care focalizează atenţia asupra „punctelor tari”, a „punctelor slabe”, a „oportunităţilor” şi a „ameninţărilor”. Deci se ajunge la ce trebuie să facem şi ce trebuie să evităm.

Planul strategic dezvăluie că, de fapt, cea mai importantă directivă de „oportunitate” nu este luată în considerare de către Primarul Creţu, în timp ce opusul, ameninţarea domină („lipsa de experienţă şi capacitatea moderată a actorilor locali în gestionarea unor programe complexe de dezvoltare durabilă incluzând componentele economice, sociale şi de mediu”).

Ce să înţegelem din asta? La capitolul infrastructură Planul 2010‑2030 indică în primul şi în primul rând necesitatea şi „oportunitatea” de a construi o autostradă care să lege Clujul, Bistriţa şi Suceava; se face amplă menţiune a disponibilităţii de fonduri europene, cât şi a „accesării altora din celelalte fonduri operaţionale” (multe sunt listate). Planul 2010‑2030 prevede folosirea fondurilor europene pentru construcţia de infrastructură rutieră, feroviară şi aeriană. Punctele slabe indică „aspectul râului Bistriţa”, dar totodată râul este considerat ca un punct tare, iar fonduri substanţiale sunt alocate pentru reabilitarea şi înfrumuseţarea acestuia. Ce caută atunci varianta propusă de Primarul Creţu, care merge în sensul exact contrar acestor directive, ca să nu menţionăm nesocotirea „ameninţărilor” diverse pe care o asemeanea variantă o aduce cu sine, în special impactul negativ asupra mediului?

În lumina logicii de mai sus, şi conform Planului 2010‑2030 (pentru care au fost alocate 170 milioane de euro), se impune construirea unei autostrăzi de ocolire prin Sărăţel‑Sărata, Budacu de Jos, Jelna şi Dorolea. Avantajele sunt multiple.

1. În faţa ţării şi a întregii Europe, şi în conformitate cu cerinţele Planului 2010‑2030, Bistriţa trebuie să demonstreze că înţelege avantajul pe care poziţia ei geografică i‑l conferă şi că această decizie face parte organică din strategia de a construi agregatul de autostrăzi europene, proces nesocotit numai prin reticenţa unor lideri români, deşi a ajuns la maturitate în restul ţărilor din UE.

2. Construcţia autostrăzii de ocolire prin salba de sate de mai sus se poate realiza la un cost mult mai redus faţă de cel estimat în Varianta Sud 2. Nu numai că autostrada va surclasa soluţia deficitară cu două benzi care ar trece prin zona deosebit de sensibilă şi intravilană a oraşului – care încalcă prevederile UE – şi care în frazarea din Planul 2010‑2030 constituie o ameniţare din cauza „creşterii volmului de trafic greu”. În plus, construcţia acestei autostrăzi pe ruta sus menţionată se poate face în conformitate cu tehnologia germană, adică se poate construi cu beton armat (de care România dispune în abundenţă) şi un strat subţire de asfalt (pe care România îl importă la preţuri mari), formulă mult mai economică însă care oferă o durabilitate sporită faţă de cele care se construiesc în ţară la ora actuală, şi la costuri duble.

3. Suma de 174 milioane de euro vehiculată de Primarul Creţu pentru construcţia a 15 kilometri în varianta propusă de dânsul poate acoperi costul a 25 de kilometri de autostradă la standard european plus toate drumurile de acces necesare conectării cu zonele Bistriţei metropolitane, după cum cere Planul.

4. Construirea autostrăzii de ocolire va încorpora satele de mai sus, cele considerate „periurbane” în Bistriţa metropolitană. Aceste sate vor deveni viitoare cartiere ale Bistriţei, cartiere cu istoriile lor, similar cu situaţia multora dintre oraşele care s‑au dezvoltat pe parcursul timpului în centre metropolitane. Terenurile întinse care se deschid în jurul satelor de mai sus vor facilita naşterea a noi zone industriale, de parcuri comerciale şi cartiere rezidenţiale.

5. În viitorul apropiat Bistriţa va avea nevoie de aeroport (indicat în Plan). Jelna este locul unde a existat un aeroport. Bine amplasat lângă autostradă, un viitor aeroport la Jelna va putea satisface nu doar nevoile regionale imediate, precum cele medicale de urgenţă, ci şi pe cele de transport aerian naţional şi internaţional în viitoarele generaţii.

În virtutea tuturor acestor argumente, decizia Primarului Creţu de a introduce şi susţine Varianta Bistriţa Sud 2 este total nepotrivită; este în conflict cu indicaţiile şi prevederile Planului Strategic de Dezvoltare 2010‑2030. Mai mult, şi foarte păgubos, această problemă devine toporul care spintecă trunchiul Bistriţei fără rost, căci divizează populaţia şi crează o atmosferă litigioasă. Primarul Creţu ar fi trebuit să facă lobby la Comisia Europeană pentru autostrada Cluj – Suceava începând cu ani în urmă, din care porţiunea Centurii Ocolitoare de la Bistriţa să fie parte intregrantă, punctul pivotal al viitoarei autostrăzii. Soluţionarea acestui impas impune abordarea fără amânare a proiectului autostrăzii Cluj – Suceava, ca parte din infrastructura Europei, şi cheia dezvoltării economiei Bistriţei. În cazul în care proiectul se tărăgănează, Planul 2010‑2030 ne avertizează la capitolul „ameninţări” de riscul unei concurenţe nefaste din partea Clujului. Orice argument contrar va perverti buna raţiune şi obligaţiile asumate în virtutea aplicării Planului 2010‑2030. Bistriţa trebuie să acţioneze prompt pentru a corecta greşeala alegerii Variantei Bistriţa Sud 2.

Bistriţa, Oraş Universitar. Geografia Umană a zonei

Orice oraş universitar este perceput ca fiind un oraş stabil, iar beneficiile aduse întregii comunităţi îi conferă o mai mare valoare culturală. Puterea economică a oraşului este amplificată, prestanţa sa creşte, iar populaţia devine mândră să locuiască într‑un asemenea loc. Planul 2010‑2030 accentuează punctul slab al Bistriţei care este „lipsa unei universităţi”. Aceasta ar mări numărul cetăţenilor cu educaţie superioară, ar răspunde prevederilor şi cerinţelor pieţii muncii şi ar pregăti şi răspunsul la cerinţele viitoare pe care societatea le ridică.

Bistriţa a cunoscut o eră vestită prin profesorii Liceului “Liviu Rebreanu” din deceniile trecute, echipă compusă din profesorii Florescu, Gubesch, Căluşeriu şi Spaller, care au transformat liceul într‑una din cele mai redutabile instituţii de învăţământ preuniversitar. Rareş Buhai este produsul acestui efort prin profesorul Constantin Gălăţean, fost elev al profesorului Florescu şi îndrumătorul lui Rareş Buhai, care câştigă cam toate olimpiadele intenaţionale de informatică. Dar atât Rareş cât şi ceilalţi absolvenţi talentaţi părăsesc ţara, iar Planul ne avertizează de „perpetuarea unui management ineficient în unităţile de învăţământ”. Deci pierdem valori care au necesitat decenii pentru a le dezvolta; pierdem respectul pentru educaţie. Ce este de făcut, în special când ni se atrage atenţia că Bistriţa trebuie să devină un oraş universitar? Spre ce resurse şi idei ne putem îndrepta pentru a realiza acest salt care ar plasa Bistriţa pe scara oraşelor mândre?

Este greu de găsit un oraş pe continentul european ale cărui zone învecinate să ofere o istorie cu o mai mare diversitate de etnii care au trăit o viaţă paşnică, viaţă ale cărei rădăcini sunt foarte puternice şi adânci, care pornesc din epoca neolitică, viaţă ancestrală greu de egalat în întreaga lume. Acesta e cazul Bistriţei. Dar realitatea tulburătoare este că trăim cu deplina lipsă de cunoştinţă a acestei bogate naraţiuni despre lunga evoluţie a modului paşnic de viaţă din zonă, lipsă care constituie un mare handicap; handicap de înţelegere istorică şi a modului cum antropologia umană şi cultura au evoluat în zona largă în care trăim. O mai bună înţelegere a acestora poate constitui piatra de temelie a unei noi universităţi, care va transforma Bistriţa în locul ideal pentru înfiinţarea Institutului de Dezvoltare a Femeii. „Femeile ştiu viaţa” ar trebui să fie moto‑ul întregii lumi, ele fiind cele care ne aduc pe lume, ne cresc, ne educă, au grijă de noi, ne îngroapă, eforturi pentru care primesc prea puţină recunoştinţă. Ele reprezintă cel mai mare potenţial uman, nefolosit la nivel organizaţional, o realitate zdrobitoare. Tărâmurile noastre au cunoscut în trecutul îndepărtat o viaţă matriarhală de o complexitate fără precedent, viaţă matriarhală care încă domneşte la noi, deşi este o realitate nespusă; munca femeii nu este răsplătită, iar rolul ei în conducerea societăţii este marginalizat, în detrimentul întregii ţări. În această privinţă Planul 2010‑2030 este în totalitate deficitar. Aspectul de inegalitate de gen nu este menţionat, deşi este unul din cele mai percutante deziderate pe care UE le enunţă, şi unde finanţările sunt acordate cu cea mai mai mare rată de succes. Acum este momentul să ne redescoperim valorile din trecut odată cu obţinerea finanţării care se oferă; aşa cere societatea progresivă care vrea să ne integreze în marea familie a popoarelor europene.

Recent, din punctul de vedere al cunoaşterii istorice, descoperirea culturilor neolitice – a căror viaţă s‑a întins pe vreme de trei milenii – a fost posibilă doar cu un secol şi două decenii în urmă, iar din cauza erei comuniste şi a complicităţii care există în lumea academică, cât şi a perpetuării cutumelor şi a dogmelor înapoiate, informaţiile au întârziat în a fi aduse la cunoştinţa opiniei publice. Culturile Cucuteni, Vinca, Turdaş, Boian, Hamangia ş.a. au fost nu doar nişte manifestări pe care un iubitor de istorie le consumă. Aceste culturi au fost cele care au intrat în limbajul curent ca fiind „Vechea Europă”.

Partea nordică a României – Bistriţa‑Năsăud, Maramureşul şi Bucovina – aparţine acestei zone de geografie umană a Europei. Mai mult, regiunile menţionate se află exact în centrul ei. Vechea Europă a ajuns în timpurile neolitice la o dezvoltare complexă, fiind considerată ca predatând civilizaţiilor Summerului şi Egiptului. Cultura Vechii Europe a fost suma culturilor Cucuteni‑Tripolie, Vinča, Turdaş, Hamangia, Boian şi altele. Aceste culturi au lăsat vestigii materiale extrem de importante, însă cele mai importante aspecte au fost modul lor de organizare; o viaţă de tip egalitar, neierarhizată şi, foarte important, o viaţă paşnică, o adevărată democraţie! Acestea au ajutat la dezvoltarea unei societăţi înaintate, care a lăsat în urma ei splendide lucrări de artă, ceea ce demonstrează că viaţa paşnică şi egalitatea de interese produc societăţi stabile. În deceniile recente, mişcarea umanistă a femeilor din Vest s‑a întemeiat în bună măsură pe fosta cultură a Vechii Europe, iar aspectul de democraţie directă a fost implementat în multe localităţi din Statele Unite şi Europa, care beneficiază de o contribuţie reală a femeii în societate. Această bogăţie imensă trebuie nu doar scoasă la iveală, ci şi valorificată. Este momentul să acţionăm!

Ţinând seamă că Maramureşul, Bucovina şi Bistriţa‑Năsăud se află în centrul acestei vechi culturi – zone unde bogăţia culturală a satului este la loc de frunte în România, şi unde a existat un continuu schimb şi amestec cu culturile şi cu genele ungurilor, saşilor, ucrainienilor şi a altor etnii – şi că linia de comunicaţie între vestul şi estul României trece prin Bistriţa, oraş cu mare tradiţie de comerţ şi schimb uman, Bistriţa poate fi socotită ca fiind adevărata capitală din nordul României. Aceasta poziţie strategică, căreia i se adaugă locul ocupat de ea în triunghiul Siebenbürgen, favorizează Bistriţa: ea poate deveni un adevărat centru al culturii femeii din nordul Transilvaniei. Festivalul Nunta Zamfirei, comunele grănicereşti şi alte festivaluri şi programe culturale atestă importanţa sa; o fac să devină un centru naţional şi internaţional, unde culturile altor etnii din ţările învecinate pot să se unească în scopuri comune, la fel cum au existat odinioară, în vremurile neolitice.

Aceste avantaje sunt enorme: într‑o societate globală în care ţările avansate încearcă să reintroducă obiceiuri vechi, unde îndeletnicirile casnice ca ţesutul (sunt patruzeci de milioane de ţesătoare de hobby doar în SUA), alimentaţia ecologică şi educarea copiilor se fac tot mai mult în spiritul micii gospodării care permite ca dezvoltarea copiilor să fie sănătoasă, atunci când bunăstarea există. Faptul că România are 3.850.000 unităţi de producţie, adică mici ferme sau gospodării, comparativ cu 2.200.000 în Statele Unite sau 700.000 în Franţa, arată că, de fapt, în România această stare de lucruri poate fi considerată un avantaj, iar traiul arhaic, un potenţial de progres care poate fi pus în valoare. Cum se pot folosi aceste avantaje pentru educarea profesională care să ajute întreaga ţară să exporte cultura românească rurală peste hotare?

Scopul Institutului de Dezvoltare a Femeii este de a crea două trepte de educaţie; prima are scopul de a aborda aspectele practice de viaţă rurală, adică: o şcoală populară unde vor fi predate aspecte referitoare la creşterea copiilor, la igienă şi sănătate, la managementul conflictelor, la dezvoltarea şi diversificarea surselor de câştig la domiciliu – aşa‑numita cottage industry – la micro‑finanţare, la schimburile cultural şi la alte asemenea centre de interes care dau femeii o mai bună direcţie în planificarea şi organizarea vieţii ei şi conferă demnitate muncii ei.

O treaptă superioară de învăţământ, bazată pe studiile avansate referitoare la dezvoltarea femeii care se pretind în lumea civilizată a vestului – pe care Uniunea Europeană le vizează ca fiind standarde proprii în viitor – şi la dezvoltarea umană în care potenţialul femeii să fie recunoscut şi folosit pentru beneficiul tuturor este, şi ea, avută în vedere. Institutul va atrage experte de valoare internaţională care vor ajuta la demararea unor astfel de programe. Este important de menţionat că la Bistriţa sunt femei de mare competenţă profesională care pot să conducă un asemenea institut. Se va studia istoria societăţilor, cultura femeii în diferite epoci, egalitatea de gen, se vor introduce studii de dezvoltare a copilului, studii de sănătate bazate pe produse naturiste şi profilactice, studii de management economic şi organizare politică a societăţii pe baze juste şi eficiente, pregătirea de cadre specializate în rezolvarea conflictelor şi a situaţiilor critice care diminuează rolul femeii în societate, de soluţionare a sărăciei, de abuz sexual şi de alte tipuri, ca şi alte programe care se pot determina în funcţie de starea din ţară şi după cum piaţa muncii le cere.

Valoarea acestui institut este nu doar infuzia enormă de capital european şi crearea de cadre valoroase, dar şi perenitatea sa; acesta îşi va începe programul şi îl va continua pe parcursul a sute de ani; Bistriţa va deveni un centru regional de importanţă naţională şi internaţională. Activitatea unui asemenea proiect va avea un impact economic semnificativ asupra Bistriţei. Acesta va crea sute de posturi directe în învăţământul superior, iar indirect mii de alte slujbe în comunitate, la care se vor adăuga miile de studenţi care vor studia la Bistriţa, fie ei români sau de ale naţionalităţi. La Bistriţa se vor organiza colocvii şi conferinţe internaţionale. Procentul de locuitori cu studii superioare va creşte în mod marcant, iar scena culturală a Bistriţei va atrage tot mai mulţi vizitatori.

Condiţia inegalitară a femeii din România a devenit o exigenţă majoră. Avantajul vine de la programele europene începute de către Margot Wallstrom cu câţiva ani în urmă, fosta vicepreşedintă a Comisiei Europene şi actuala şefă la Programul Naţiunilor Unite pentru management de conflict al relaţiilor dintre sexe. Institutul va ajuta, pe de o parte, zonele rurale din nordul ţării – nucleul vechilor culturi care au lucrat în acord cu zonele împrejmuitoare – în pas cu cerinţele Uniunii Europene, dar va şi proiecta cultura noastră în afara ţării, la alte dimensiuni. Finanţarea unui asemenea proiect se va face direct cu Comisia Europeană, situaţie care va elimina lucrul anevoios cu agenţiile şi autorităţile locale, însă care trebuie să sprijine proiectul, dar şi printr‑un complex agregat de finanţare, dat fiind că acoperă cea mai largă gamă de aspecte social‑educaţionale care se pot pune laolaltă. O asemenea realizare va plasa institutul în rândul proiectelor cu investiţii de sute de milioane de euro. Acest proiect se va face în colaborare cu persoane şi agenţii competente din vest. Crearea institutului la Bistriţa va stimula colaborarea cu alte asemenea instituţii similare din lume. În consecinţă, de institut va beneficia zona de est a Europei, în mişcarea continuă de ridicare a rolului femeii din fostele condiţiile istorice nefaste trăite în ultimele generaţii, condiţii care pot fi ameliorate numai prin proiecte majore şi activităţi susţinute. Abordarea competentă a rolului femeii şi integrarea acesteia vor ajuta la ridicarea calităţii vieţii întregii noastre societăţi.

Acestea find principiile de bază şi scopul general, urmează ca un consorţiu de organizaţii locale să formuleze cererea, în virtutea unei dezvoltări organice care să rezulte într‑un studiu de proiect bine formulat, finanţabil la Comisia Europeană.

Amplasarea acestui Institut şi a campusului ar fi ideală pe actualul loc al ştrandului municipal (care poate fi relocat în zona lacului din partea de sus a oraşului), sub pădurea Codrişor, complex care se va extinde de‑a lungul râului, creând astfel un oraş universitar cu expunere la râu, unde cămine şi alte facilităţi să fie frumos integrate în peisajul natural. Odată amenajat, acest complex universitar va deveni unul din cele mai atractive proiecte urbane din întreaga ţără, fiind conectat cu parcul prin punţi. Plasarea sa la marginea parcului Codrişor va mări confortul şi calitatea vieţii de agrement a studenţilor. Totodată, transformarea râului Bistriţa în „Bistriţa Riverfront” îl poate face foarte atractiv atât în ţară, cât şi înafară, cu cafenele şi restaurante cu atmosferă plăcută datorită liniştii din zonă, frumuseţii pădurii Codrişor, la care se adaugă proxima prezenţă a Parcului Municipal şi a centrului istoric al Bistriţei. Toate la un loc pot spori atracţia turistică. Bistriţa va deveni unul din locurile preferate în orice traseu turistic din zonele de nord ale României.

Este important de menţionat că am depus propunerea acestui proiect la cabinetul Primarului Creţu imediat după ce Planul 2010‑2030 a fost făcut public, însă dânsul nu a răspuns cererilor mele.

Muzeul Internaţional de Textile Bistriţa

Acest muzeu are scopul şi rostul de a valorifica la maximum resursele regionale ale zonei Bistriţa‑Năsăud în particular, şi ale Transilvaniei în general. Muzeul va deveni un putenic magnet turistic, fiind o instituţie internaţională fără precedent în istoria regiunii, benefic din punct de vedere cultural şi educaţional, iar din punct de vedere economic va transforma zona în mod fundamental.

În lume brandul „Transilvania” este unul puternic, însă noi încă nu ştim să‑l folosim spre avantajul nostru. Prin aplicarea modelelor de marketing bine cunoscute şi verificate în lume, noi bistriţenii putem să dezvoltăm atracţiile şi industriile cele mai profitabile şi care au valenţele cele mai complexe şi benefice pentru populaţia largă, spre beneficiul generaţiilor următoare.

Neegalată în istoria meşteşugurilor ţesătorilor transilvăneni este bogăţia şi diversitatea textilelor şi a artei de ţesut de la noi. Această îndeletnicire antică a fost încurajată în trecut şi a devenit o industrie complexă, cu mare valoare adăugată şi cu clienţi globali. Aşa cum a fost făcută după război, a creat peste 40.000 de locuri de muncă în fabricile de textile din Transilvania. Însă destrămarea structurilor din ultimii 20 de ani a dus în pierderea acestor locuri de muncă, la care se adaugă multe altele care depindeau de industria textilă din Transilvania. Dar, printr‑un efort relativ mic, tradiţia poate fi reintrodusă atâta vreme cât resursele sunt la îndemână şi beneficiile sunt uriaşe.

În lumea dezvoltată, întoarcerea la ocupaţiile trecutului a ajuns la un nivel foarte înalt. De amintit, SUA are peste 40 milioane de femei care ţes pentru hobby, practică care a generat o industrie anuală de zeci de miliarde de dolari. De menţionat este turismul textil, bine organizat şi foarte răspândit. La baza modelului său este grupul de 2‑4 femei care călătoresc în diferite zone din lume unde ţesătoarele băştinaşe le găzduiesc pe termen de până la trei luni, timp în care vesticele învaţă să ţeasă. În acest fel, o familie locală poate să câştige o sumă de până la 4000 $ în câteva luni, venit care îi poate permite să trăiască mult mai bine şi să se simtă de folos în lumea globalizată. Ţesătoarele din vest câştigă; ele învaţă nu doar ţesutul, ci şi să înţeleagă cultura locului, cu practicile tradiţionale valoroase, experienţe care le vor lega sufleteşte de zonă şi care conduc la recomandarea locului respectiv altor persoane. În acest fel, zonele atinse de criza economică îşi pot valorifica tradiţia şi resursele la maxim. Demnitatea şi câştigul economic care rezultă sunt de nepreţuit. În condiţiile în care ştim că se află mii şi mii de femei fără ocupaţie în multe văi din regiunile submontane ale Transilvaniei, acest program de dezvoltare ar avea un impact social fără precedent, iar susţinerea modului de viaţă tradiţional va fi garantată pentru generaţiile viitoare. Acest model este practicat cu succes în ţări ca Olanda sau Maroc, Guatemala sau Ecuador, India sau Thailanda.

Am preconizat acest muzeu de textile începând cu anul 2008, proiect căruia i‑am acordat peste doi ani, timp în care am investit în el resurse serioase. Proiectul a fost bine primit de Primarul Creţu, însă a fost sabotat de Consiliul Judeţean sub conducerea PDL. Raţiunea stabilirii Muzeului de Textile la Bistriţa era că el va atrage nu numai mulţi turişti, ci va ajuta dezvoltarea industriei de textile artizanale şi a „textilelor boutique”, similare celor făcute de compania italiană Botega Veneta, cu vânzări anuale de miliarde, produsele fiind făcute în casele femeilor care trăiesc în zone rurale ale Italiei. Totodată, muzeul va contribui la dezvoltarea olăritului şi a mobilei cu elemente rustice. Împreună, aceste îndeletniciri vor constitui un potenţial foarte mare pentru a lansa „designul de interioare transilvane” aşa cum s‑au lansat interioarele specifice multor ţări, bine valorificate pe plan mondial.

Extrem de importantă a fost alegerea arhitectului care va proiecta clădirea muzeului. Analizele economice indică faptul că orice operă arhitectonică modernă făcută de un mare arhitect al lumii este în sine atracţia care aduce turişti din toată lumea. Observaţia se referă cu deosebire la clădirile care adăpostesc muzee. Richard Meier este un astfel de arhitect celebru, câştigător al Premiului Pritzker (similar cu Premiul Nobel). Muzeele făcute de dânsul sunt bine cunoscute pe plan global. Acestea au atras atenţia mondială, factor care absoarbe o mulţime de vizitatori. Fenomenul, cunoscut ca Fenomenul Bilbao (descris în cărţi şi în studii, posesor al unui prestigiu care îi conferă putere de decizie din cauza ratei de 100% de reuşită), este aplicat peste tot în lume, iar rezultatele sunt spectaculare, aducând câştiguri substanţiale oraşului şi zonei unde ele au fost amplasate.

Muzeul va expune atât textilele tradiţionale din trecutul bogat al zonei, cât şi arta textilelor contemporane, care este în mare dezvoltare în întreaga lume. La acest capitol textilistele românce se disting, fiind recunoscute de elita internaţională. Prin colocvii şi conferinţe internaţionale, prin expoziţii diverse şi prin atracţia turismului de masă, Muzeul va deveni centrul textilelor din Transilvania şi nordul ţării. Muzeul va fi popularizat în lume de media internaţională de turism şi de cultură. Această forţă promoţională fără egal este garantată de însuşi numele domnului Richard Meier. Este de aşteptat ca numărul anual de vizitatori să depăşească 150.000, care este mai mult decât triplu numărului curent de turişti care vizitează anual Bistriţa. Domnul Meier oferă acest proiect Bistriţei fără să ceară onorariul său obişnuit. Dânsul este impresionat de trecutul fără egal al toleranţei religioase care a marcat zona Bistriţei, care la rândul ei a influenţat dezvoltarea curentului unitarist şi a democraţiei americane. Vastul potenţial pe care Transilvania îl oferă iubitorilor de textile din întreaga lume este peste puterile de înţelegere a românului. Ca exemplu, doar un mic sat din Olanda unde se fac dantelării tradiţionale atrage peste două milioane de vizitatori pe an. Aceasta dovedeşte că istoria locului ne poate fi de mare folos şi că bistriţenii trebuie să‑şi valorifice bogăţia trecutului în toate valenţele sale benefice, acum când aparţinem marii familii europene care facilitează un asemenea proiect prin multiple programe de finanţare.

Muzeul va fi o instituţie internaţională vie care va atrage participanţi din zona Transilvaniei, dar şi din întreaga lume, pentru expunerea de colecţii în expoziţii promovate pe plan global. Aici vor veni specialişti în muzeistică, în istoria artei textilelor internaţionale, în design şi estetică, în tehnologie de fabricaţie şi în marketing international. Formarea cadrelor de conducere pentru atingerea standardelor mondiale se va face la început prin angajarea unor specialişti internaţionali care vor asista conducerea instituţiei în primii ani, prin schimburi de experienţe şi programe de colaborare.

După vizitarea şi studierea Muzeului Metropolitan din New York, cel mai mare muzeu al lumii, unde secţia de textile a fost fondată şi este condusă de o româncă, Florica Zaharia, cât şi a Muzeului de Textile din Washington, şi a altor astfel de instituţii, reiese că, în conştiinţa oamenilor din întreaga lume specializaţi în textile, Transilvania are o bogăţie foarte valoroasă. Ajutorul oferit acestui proiect este remarcabil. Potenţialul muzeului de a deveni un important centru de textile este real, iar cel de a atrage atenţia internaţională cu colecţiile necesare, ca ele să aducă rezultatele scontate este la fel de impresionant. Puţin cunoscută publicului român, însă extrem de bine cunoscută iubitorilor de textile din lume, este colecţia de covoare otomane timpurii, datând din secolele XV – XVII care se află în bisericile evanghelice din Transilvania. Această colecţie are valoare mondială şi eclipsează orice altă colecţie similară din întreaga lume. Din cele 455 de astfel de covoare, Bistriţa poate să dobândească 55 de piese, datorită faptului că presbiteriul bisericii evanghelice din Bistriţa este proprietarul acestor covoare. Colecţia se află acum la Muzeul Naţional German din Nürenberg, Germania, însă poate fi adusă la Bistriţa când muzeul va funcţiona. Totodată, este de aşteptat ca restul covoarelor otomane menţionate mai sus să vină la Bistriţa, datorită condiţiilor neadecvate în care se păstrează acum în interiorul bisericilor din Transilvania. Aceste comori culturale sunt de valoare inestimabilă. Ele vor fi împrumutate altor mari muzee din lume. Interesul care va rezulta va facilita dezvoltarea rapidă a programelor de schimb în toată diversitatea lor iar integrarea în circuitul mondial de expoziţii va fi bine realizat.

Din punctul de vedere al impactului economic asupra Bistriţei şi a zonei bistriţene, toate studiile efectuate în diverse locuri unde au existat proiecte similare indică faptul că afluxul de turişti şi produsul brut pe care această bonanză îl creează este foarte mare, este transformaţional. Muzeul de textile va aduce Bistriţei peste 150.000 de vizitatori anual la mai puţin de cinci ani de la deschidere. Acest număr de turişti va genera venituri de peste 50 milioane euro pe an, fără a lua în considerare impactul pe care îl va produce asupra industriei largi de meşteşuguri, fie ele de ţesut sau de olărit, de interioare transilvane, stil tradiţional sau modern. Valoarea adăugată ce rezultă din această preconizată dezvoltare este în pas cu ce s‑a întîmplat în alte părţi din lume. Interesant de aflat este că în Bilbao, muzeul de artă modernă Guggenheim a costat 150 milioane de dolari şi a fost plasat într‑un sit degradat, o fostă zonă industrială. În zece ani de la deschidere, muzeul a adus economiei locale un venit de peste 2,2 miliarde de dolari iar vistieria oraşului a beneficiat de peste 400 milioane de dolari numai din taxe. La fel s‑a întîmplat în multe alte locuri, fie ele mici sate (Muzeul Kelten din Germania), sau oraşe în curs de dezvoltare.

Aceste precedente demonstrează viabilitatea şi valoarea enormă pe care Muzeul de Textile îl va aduce Bistriţei. Mai mult, brandul Transilvania va beneficia de valoarea reală a proiectului, iar impactul naţional va fi considerabil. Astfel, se va putea demonstra Comisiei Europene că beneficiile finanţării acestui proiect sunt enorme şi au puterea de a transforma Bistriţa cât şi întreaga ei regiune, iar îmbunătăţirile la nivel social‑economic vor fi fără precedent.

Acest proiect va adeveri că tradiţia este un mare beneficiu, că se poate susţine pe sine fără investiţii mari, că micile meşteşuguri şi industriile artizanale ne vor ajuta să creăm cele mai importante şi benefice tipuri de turism – agroturismul şi ecoturismul – şi că modul rustic şi original de trai care încă se află în Transilvania trebuie să fie preţuit şi încurajat. El este sustenabil, este căutat şi apreciat în multe ţări dezvoltate şi poate deveni o sursă de mândrie şi export. Bistriţa nu poate pierde o asemenea şansă.

Încheiere

Institutul şi Muzeul sunt proiecte complementare al căror impact asupra economiei şi dezvoltării Bistriţei va fi fără precedent. Crearea de slujbe va fi superioară oricăror altor proiecte, prin efectele generale pe care aceste două instituţii le vor aduce economiei în general, dar şi industriei turistice în special. Muzeul va atrage vizitatori în timpul lunilor de vară, când Institutul de Dezvoltare a Femeii va fi în vacanţă, însă avantajele vor fi că programele se întrepătrund în diverse moduri, ceea ce sporeşte beneficiul general. Populaţia Bistriţei ar putea să crească cu cel puţin 10.000 de locuitori, îmbunătăţind nivelul culturii locale şi pregătind cadrul economic pentru dezvoltarea altor industrii, dintre care cea a prelucrării lemnului în mobilă, a ţesăturilor şi a altor textile vor beneficia în mod special. Valoarea reală este că impactul economic şi social va fi resimţit şi în zonele rurale din jurul Bistriţei. Aceste două instituţii vor pune în evidenţă valorile tradiţionale izvorâte din bogata istorie a plaiurilor din jur, vor îndrepta potenţialul uman al femeilor spre câştig, al căror aport la economie va creşte, ele recâştigându‑şi astfel demnitatea, şi putând să‑şi crească copiii acasă, multe dintre ele trăind acum departe de casă, duse să câştige un ban prin lumea largă.

Este clar că aceste două instituţii depind de autostrada Cluj – Suceava şi de conectarea Bistriţei cu autostrada care va traversa podişul Transilvaniei şi va lega Bistriţa de Sebeş, Arad, şi sud‑vestul continentului.

Provocarea pe care aceste trei proiecte o aduc Bistriţei este în primul şi în primul rând de natură culturală. Consorţiul care va prelua proiectele Institutului şi Muzeului trebuie să fie format din persoane cu pregătire profesională înaltă, care înţeleg rolul transformator profund pe care aceste două instituţii îl vor avea asupra Bistriţei. Modul cum acest consorţiu va reuşi să instaleze cultura organizaţională este cheia succesului, cea care va influenţa întreaga societate locală cu scopul de a înţelege valorile care vor fi promovate, împreună cu rolul tradiţiilor şi comportamentul uman care rezultă prin aplicarea acestora. Schimburile şi relaţiile culturale vor viza atât valorile individuale, cât şi cele colective. Astfel se va ajunge la rezultate cu care întreaga comunitate a Bistriţei se va putea mândri, mândrie care se va răsfrânge asupra zonelor rurale. Beneficiile multiple vor ridica nivelul social, cât şi pe cel cultural şi artistic din întreaga zonă.

Văd necesară crearea unei sfere publice virtuale în care proiectele să fie enunţate împreună cu evoluţia şi provocările care se ivesc pe parcurs. Acest mod de participare le va da posibilitatea celor interesaţi să aducă un aport real şi să devină parte din procesul de realizare a proiectului în comun. Buna informare şi participarea activă în sfera publică vor avea şi rostul de a ţine administraţia locală pe picior de responsabilitate. Rezultatele vor fi fără îndoială cea mai bună măsură a muncii pentru bunul interes comun, iar răsplata muncii colective cât şi a fiecăruia dintre participanţi va fi pe măsură.

Sper că acest ghid va aduce o mai bună înţelegere a provocărilor care stau în faţa cetăţenilor Bistriţei şi în special a celor care se vor implica în procesul de realizare a dezideratelor expuse.

Bistriţa, Octombrie 2013